Denisa Crăciun

Se inaugurează o Cameră Senzorială care ajută în terapia a 300 de copii cu autism din România

Copii cu autism

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, pe 3 decembrie, se inaugurează o Cameră Senzorială în România, care va ajuta în terapia, tratamentul și recuperarea a 300 de copii cu dezvoltare atipică îngrijiți de Asociația CONIL.

Camera Senzorială, inaugurată de Transavia, o companie românească ce se ocupă de creșterea puilor și procesarea cărnii de pasăre, va completă 25.200 de ore de terapie și tratament pentru copiii îngrijiți de Asociație, potrivit unui comunicat transmis, vineri, StartupCafe.ro.

Camera Senzorială, sau camera Sonelzen monitorizează parametrii terapeutici, prin care se urmărește atingerea unei stări de bine și a unui echilibru, elemente esențiale în terapia copiilor cu tulburări de spectru autist.

Camera va fi dotată cu echipamente pentru a stimula vederea, simțul tactil, auzul, mirosul, gustul. Prin intermediul acestui sistem, copiii cu cerințe speciale vor face sesiuni de terapie și tratament non-invazive, non-directive și care nu necesită comunicare verbală.

Controlate direct de către copilul pacient și nu de către terapeut, acestea permit copilului cu autism să își descopere simțurile și, prin ele, să își exprime emoțiile și sentimentele, se mai arată în comunicat.

„Acest nou sprijin pe care îl primim pentru dezvoltarea Camerei Senzoriale de ultimă generație este cu adevărat benefic pentru copiii cu tulburări de spectru autist, care au dificultăți în procesarea și integrarea anumitor informații senzoriale, care le creează probleme de adaptare pentru viața de zi cu zi. Prin terapia care se va realiza în această cameră senzorială cei 300 de copii pe care îi îngrijim zilnic la CONIL se vor simți în siguranță, nediscriminați și vor fi încurajați și integrați într-o comunitate de colegi și prieteni. Împreună suntem furnizori oficiali de zâmbete pentru copiii cu cerințe educaționale speciale”, spune Adela Hanafi, Președinte Asociația CONIL.

De cealaltă parte, Theodora Popa, Vicepreședinte Transavia, spune că „a face bine este unul dintre principiile după care noi, ca afacere de familie, ne ghidăm în tot ceea ce facem. Știm că, adesea, un diagnostic copleșitor de acceptat ca părinte este dublat de dificultatea de a găsi resurse financiare și modalități eficiente de a ajuta copiii să depășească dizabilitatea și să aibă o viață cât mai normală”.

Parallax

Vizualizari
632
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri