Investitori americani ar putea cumpăra acțiuni de la firme românești de pe piața de capital, prin intremediul BT Capital Partners
Claudiu Zamfir

Investitori americani ar putea cumpăra acțiuni de la firme românești de pe piața de capital, prin intremediul BT Capital Partners

Thumbnail

Firma românească de borkeraj BT Capital Partners (BTCP) a început un parteneriat cu americanii de la Cabrera Capital Markets, unul dintre liderii globali în servicii de brokeraj, pentru a furniza investitorilor din SUA servicii de tranzacționare şi analize pe piața de capital din România, a anunțat, luni, într-un comunicat remis StartupCafe.ro, Grupul Financiar Banca Transilvania, din care face parte BTCP.

Prin acest parteneriat, românii de la BT Capital Partners vor  furniza servicii de analiză de piață și de tranzacționare clienților instituționali din Statele Unite ale Americii.

Potrivit susrei citate, acest acord extinde opțiunile de investire în afara SUA pentru clienții instituționali ai Cabrera Capital Market, iar pentru BT Capital Partners înseamnă creşterea capacității de business şi vizibilității în Statele Unite ale Americii.

BTCP este divizia de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania şi membru exclusiv în România al Oaklins, considerat a fi cel mai experimentat consultant pentru fuziuni şi achiziții de companii la nivel global, se mai arată în comunicat.

„Accesarea serviciilor Cabrera Capital Markets ne oferă posibilitatea folosirii propriei noastre mărci, BT Capital Partners, pentru a ne adresa și tranzacționa direct pentru clienți din Statele Unite ale Americii. Acest tip de parteneriat este ideal pentru brokeri din afara SUA care doresc să acceseze clienți din Statele Unite ale Americii”, a spus Paul Prodan, preşedintele Consiliului de Administrație al BT Capital Partners.

De partea cealaltă, brokerii americani vor să-și consolideze astfel activitatea pe piețele emergente.

„Această colaborare vine în continuarea eforturilor Cabrera, de a furniza analize de piață de cea mai bună calitate investitorilor instituționali din Statele Unite ale Americii. Prin acordul încheiat cu BT Capital Partners completăm gama de rapoarte de analiză pentru piețele emergente europene şi ne ajută să le ducem la un alt nivel. BTCP este reprezentativ pentru calitatea rețelei noastre de brokeri și permite Cabrera să își extindă oferta globală de rapoarte de analiză și servicii de tranzacționareÎn acest mod continuăm extinderea serviciilor pentru clienți instituționali, fonduri de pensii și pentru alți parteneri, cum este BT Capital Partners”, a spus Paul Karrlsson-Willis, Managing Director of Equities Sales and Trading al Cabrera Capital Markets, citat de comunicatul BT.

BT Capital Partners, considerat cel mai mare broker de retail din România, a fost consultant şi a intermediat peste 50 oferte publice - de cumpărare, vânzare sau de preluare, de peste 1 miliard de euro. Compania oferă servicii de brokeraj, asistență pentru listarea pe piața de capital şi pentru atragerea de investitori, consultanță pentru fuziuni şi achiziții, atragerea şi structurarea de finanțări complexe, cercetare de piață şi consultanță strategică.

Cabrera Capital Markets, înființată în 2001, oferă servicii de investment banking și întreaga gamă de servicii globale de brokeraj unei baze mari şi diversificate de clienți, care include instituții financiare, guverne, corporații, fonduri de hedging și fundații. Domeniile de activitate ale companiei sunt: finanțări publice; vânzarea și tranzacționarea obligațiunilor municipale; piețe de acțiuni și de obligațiuni; vânzare și tranzacționare de acțiuni americane și internaționale; vânzare și tranzacționare de acțiuni preferențiale; tranzacționare și vânzare de instrumente cu venit fix și investment banking global.

 

Parallax

Vizualizari
822
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri