Denisa Crăciun

Apple a lansat două modele noi de MacBook Pro și noua generație de căști wireless AirPods

Thumbnail

Compania americană Apple a anunțat, luni seara, noile modele MacBook Pro, cu procesoare Apple Silicon M1 Pro și M1 Max, dar și o nouă generație de căști wireless AirPods 3.

Laptop-urile nou lansate, MacBook Pro, au ecrane de 14 și 16 inch și nu mai au funcția „Touch Bar”, însă compania a reintrodus mai mulți conectori, inclusiv „MagSafe”, care nu a dispărut în ultimii ani, scrie News.ro.

Prețul modelului MacBook Pro cu ecran de 14 inch pornește de la 1.999 de dolari și cel al modelului de 16 inch de la 2.499 dolari.

MacBook Pro are procesoare M1 Pro și M1 Max, cu performanțe mai bune decât procesoarele M1 anterioare, care sunt introduse deja în anumite modele MacBook și desktop-uri Mac Mini și iMac.

Thumbnail
Procesoare M1, M1 Pro și M1 Max
Sursă foto: Apple
Thumbnail
Ecran MacBook Pro
Sursă foto: Apple
Thumbnail
MacBook Pro
Sursă foto: Apple

Modelul de 14 inch măsoară 15,5 mm în grosime și are o greutate de 1,5 kg, în timp ce modelul de 16 inch măsoară 16,8 mm în grosime și are o greutate de 2,1 kg.

Laptop-urile cu procesoare M1 Pro sau M1 Max pot fi configurate, iar memoria poate fi de la 16 GB la 64 GB.

În plus, variantele de stocare pornesc de la 512 GB și ajung până la 8 TB.

Astfel, pentru un model de 16 inch cu 8 TB SSD și 64 GB RAM o persoană poate plăti până la 6.099 dolari, în timp ce pentru modelul de 14 inch, configurat în variantă maximă, poate plăti până la 5.899 dolari.

Noile modele MacBook Pro sunt disponibile la precomandă și vor intra la vânzare săptămâna viitoare, conform Apple, însă nu este clar când vor ajunge și în România.

Noua generație de căști AirPods 3

Noile căști AirPods 3 sunt rezistente la transpirație și la apă și pot fi utilizate în timpul antrenamentelor.

Căștile AirPods 3 se aseamănă cu AirPods Pro, însă nu vin cu izolare fonică pasivă și nu beneficiază de funcția de anulare a zgomotului ambiental.  

 

Thumbnail
AirPods 3
Sursă foto: Apple
Thumbnail
AirPods 3
Sursă foto: Apple

 

Controlul pe AirPods 3 se realizează pe baza senzorilor de presiune. Fiecare cască are 4.28 de grame, în timp ce cutiuța de transport are 37.91 grame.

Căștile vin cu Bluetooth 5.0, iar cutiuța de transport se încarcă atât printr-un port Lightning, cât și wireless.

Prețul noilor căști AirPods 3 este de 179 de dolari, iar livrările vor începe săptămâna viitoare. Acestea vor putea fi comandate online în Statele Unite şi în peste 26 de ţări şi regiuni, începând de luni, 18 octombrie. Căştile vor fi disponibile în magazine din 26 octombrie.

 

Parallax

Vizualizari
409
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri