Claudiu Zamfir
Aplicația financiară Revolut, prezentă și pe piața românească, introduce și lecții în domeniul criptomonedelor, tranzacțiile crypto fiind deja disponibile pe platformă.
Potrivit unui comunicat transmis joi publicației StartupCafe.ro, seria de cursuri „Learn & Earn” va aborda următoarele subiecte: criptomonede, blockchain, tokenuri și protocoale.
De asemenea, clienții Revolut au șansa să câștige până la 15 dolari americani sub formă de tokenuri DOT dacă, la finalul cursurilor, răspund corect la un chestionar.
Cursuri crypto disponibile pe Revolut:
„Este un interes foarte ridicat printre clienți să învețe mai multe despre criptomonede. Learn & Earn îi va ajuta să înțeleagă mai bine trend-urile, riscurile și potențialele oportunități aduse de criptomonede. Colaborarea noastră cu fundația Web3 a Polkadot, una dintre cele mai populare rețele de blockchain, îi va ajuta pe clienți să devină mai familiari cu conceptele din cripto”, a declarat Emil Urmashin, director general Crypto la Revolut.
În ultima perioadă, piața crypto a cunoscut o scădere abruptă. Polkadot se tranzacționa joi, la ora transmniterii acestei știri, la prețul de 7 dolari și 34 de cenți, în scădere față de ziua precedentă, conform Coinmarketcap.