Raluca Abrihan

Firmele şi specialiştii în tehnologie financiară, la mare căutare

Thumbnail

Suntem în plină revoluție fintech (tehnologie financiară), iar investitorii din acest domeniu sunt în căutare de startup-uri care să vină cu diverse soluţii IT pentru industria financiară – arată specialiştii. Într-o țară ca România, unde, din punct de vedere istoric, comisioanele bancare au fost printre cele mai mari din regiune, șansele de succes pentru băncile care oferă servicii digitale alternative eficiente din punct de vedere al costurilor pentru generația tânără sunt foarte ridicate – arată o analiză Saxo Bank. Marii jucători din domeniu financiar-bancar consideră necesare parteneriatele cu startup-uri din domeniul fintech, potrivit unor studii recent publicate.

 

Scena tehnologiei financiare din România este încă în fază incipientă. În Polonia, de exemplu, banking-ul online este deja în creștere și poate că nu este o coincidență faptul că prima bancă online lansată în România este poloneză. Republica Cehă, Ungaria și Slovacia furnziează deja astfel de servicii de mai mulți ani. Este clar că avem un apetit din partea clienților pentru a o lua în această direcție – explică Laurentiu Nedelcu, Manager regiunea Europei Centrale și de Est, Saxo Bank

Indiferent dacă băncile românești recunosc asta sau nu, trebuie să-și schimbe mentalitatea și să înceapă să vadă digitizarea mai degrabă ca pe o oportunitate, decât ca o amenințare. De asemenea, companiile fintech trebuie să înțeleagă că pentru a fi viabile și profitabile, ele nu pot perturba întregul lanț valoric al băncilor. Pentru băncile și companiile fintech, răspunsul este colaborarea, iar costul de a nu colabora va fi probabil diferența dintre supraviețuire și succes.

La nivel global, băncile își reevaluează modelele de afaceri, inclusiv procesele operaționale, furnizorii și seturile de competențe. Procedând astfel, acestea îmbunătățesc experiența utilizatorilor, deținând în același timp mai puține active care furnizează acea valoare. Ca parte a acestui proces, băncile se deschid spre colaborarea cu furnizorii terți, chiar și în furnizarea de produse, servicii și procese, odată văzute ca fiind critice pentru business. Pentru ca acest lucru să fie realizat cu succes, băncile trebuie să-și regândească ofertele pentru a-și identifica principalii diferențiatori, înainte de a decide de ce să scape, ce să păstreze și pe ce să se concentreze și cum să folosească și serviciile unor furnizori externi pentru a îmbunătăți experiențele clienților cu costuri reduse și complexitate minimă a sistemului – mai arată specialistul Saxo Bank.

Un studiu publicat recent de KPMG România spune că băncile, asigurătorii și societățile de administrare a investițiilor consideră că tehnologii de tip inteligența artificială, blockchain, Internet of things vor redefini esențial serviciile financiare. Cu toate acestea, numai o mică parte din instituțiile financiare (22%) și-au formulat o strategie fintech aliniată la provocările ridicate de inovația rapidă în acest domeniu.

Majoritatea respondenților consideră necesare parteneriatele cu startup-uri din domeniul fintech, 61% dintre aceștia indicând că au încheiat deja astfel de parteneriate și 81% exprimându-și intenția de a încheia parteneriate cu companii fintech în viitorul apropriat. Jumătate dintre respondenți și-au exprimat însă și intenția de a dezvolta intern soluții de tip fintech, ceea ce demonstrează că inovația în domeniu nu este rezervată startup-urilor.

Credem că următorul val al evoluției fintech-ului va fi centrat pe interacțiunile naturale cu tehnologia și vrem să identificăm modalitățile prin care să fim pe valul acestui acest trend. Toate indiciile ne arată inteligența artificială (AI).

AI este ceea ce va sta sub lumina reflectoarelor în perioada următoare. Trebuie doar să te uiți la proliferarea tehnologiei inteligente în viața de zi cu zi; cu produse cum ar fi Alexa lui Amazon și Google Home devenind normă, vedem că oamenii aleg produse bazate pe caracteristicile AI și experiența care le-a fost oferită. Ne așteptăm să vedem aceeași combinare și în comportamentul clienților băncii, deoarece AI devine tot mai răspândită în industria serviciilor financiare.

AI este deja utilizată în serviciile financiare, dar este, probabil, utilizată doar la nivel enterprise. Accentul a fost pus până în prezent pe eficiență și reducerea costurilor, dar există un potențial uriaș ca AI să fie utilizată de serviciile financiare pentru a crea… purtătorii de cuvânt pentru companii. În același fel în care Alexa funcționează pentru Amazon sau Siri pentru Apple, viitorul serviciilor financiare ar putea să vadă nume bancare având propria "față AI" sau "voce AI" care vor face parte din brandul lor – mai spune Laurentiu Nedelcu.

Parallax

Vizualizari
930
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri