INFOGRAFIC Patron în România. Ce afaceri au crescut în ultimii ani și unde se înregistrează cele mai mari datorii
Luminita Pirvu

INFOGRAFIC Patron în România. Ce afaceri au crescut în ultimii ani și unde se înregistrează cele mai mari datorii

Thumbnail

Apetitul românilor pentru cumpărături, stimulat de creşterile salariale, a influenţat în mod semnificativ evoluţia afacerilor din România. Creşterea afacerilor IMM-urilor a adus şi riscuri pe măsură, comerțul cu amănuntul fiind zona care înregistrează cele mai mari datorii.

Evoluţia economică pozitivă din perioada 2013-2017 bazată în principal pe consum a influențat semnificativ modul în care românii investesc în afaceri. IMM-urile, buticurile alimentare, magazinele de cartier şi cele din centrele comerciale, alături de service-urile auto, au ajuns să reprezinte cele mai multe afaceri deschise în intervalul 2013-2017, potrivit unei analize KeysFin.

Cele mai multe firme înfiinţate între 2013-2017 au comerţul  drept  principal domeniu de activitate. O evoluţie semnificativă o înregistrează şi service-urile auto, mai ales că România a fost invadată de maşini second-hand, care necesită reparaţii.

Thumbnail
sursa analiza KeysFin

Cele mai noi date, de la Registrul Comerţului, arată că în primele nouă luni din 2017 au fost deschise numai puţin de  22.551 firme în comerţ şi reparaţii auto. Pe ansamblu, 32,5%  dintre IMM-urile  din România  îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, în timp ce  media europeană este de 28-30%.

Topul domeniilor investiţionale în sectorul IMM-urilor este completat de activităţile profesionale (11,4%), construcţii (9,8%), industria prelucrătoare (8,9%) şi transport şi depozitare (8%).

Potrivit datelor KeysFin, în România erau înregistrate, la finalul anului 2016, 671.040 de IMM-uri, cu peste 50.000 mai multe decât în anul precedent. Afacerile acestora au crescut semnificativ în ultimii ani, de la 621,1 miliarde lei în 2013 la 713,3 miliarde lei în 2016.
Firmele mijlocii  raportau afaceri de  233 miliarde lei, firmele mici de 267 miliarde lei, în timp ce microîntreprinderile aveau o cifră de afaceri de 212 miliarde lei.

Cele mai multe IMM-uri au fost înfiinţate, în ultimii ani, în Capitală, acolo unde şi comerţul este la cel mai ridicat nivel. Afacerile celor 167.080 de firme înmatriculate în Bucureşti-Ilfov, la nivelul anului 2016, au depăşit nivelul de  232 miliarde de lei, cu o medie, per companie, de 1,4 milioane lei. Firmele din Capitală aveau şi  cei mai mulţi angajaţi, 836.000.

Urmează zona de Nord-Vest, acolo unde afacerile celor 99.393 de IMM-urilor (456.000 de angajaţi) au fost de peste 94 miliarde de lei, şi zona de Centru, unde cifra de afaceri cumulată a celor 76.810 companii a depăşit 83 miliarde lei.

Cele mai mici afaceri au fost înregistrate în  regiunea Sud-Vest Oltenia, de 35 miliarde de lei, acolo unde activează, de altfel, şi cele mai puţine IMM-uri din ţară (49.084 firme cu 209.000 angajaţi).

Unde se înregistrează cele mai mari datorii
Creşterea afacerilor IMM-urilor cu peste 100 de miliarde de lei în intervalul 2013-2016 a adus şi riscuri pe măsură. Statistica arată că sectorul în care se înregistrează  cele mai mari datorii  este chiar cel mai dinamic domeniu al economiei –  comerţul.

Potrivit datelor KeysFin, IMM-urile din acest sector raportau la nivelul anului trecut datorii de 143 miliarde de lei (21% din totalul datoriilor IMM-urilor), urmate de cele care activează în  construcţii  (120,9 miliarde lei),  industria prelucrătoare  (113,7 miliarde lei),  tranzacţiile imobiliare  (71,8 miliarde lei) şi  Agricultură  (43,1 miliarde lei).

Thumbnail
sursa analiza KeysFin

Cele mai multe firme cu datorii erau din sectorul celor  mici  (60,75%), urmate de microintreprinderi (20,65%) şi companiile mijlocii (18,61%).

În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plăţile, apelând la  creditul furnizor, un mecanism economic de finanţare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic.

Potrivit KeysFin, 75% dintre firmele din economia românească  au ajuns să apeleze la această soluţie, în condiţiile în care finanţarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil.

Peste 400.000 de firme, care reprezintă 64% din economie, înregistrau  datorii comerciale  la nivelul anului trecut.

Creditul comercial reprezenta, în 2016, 36,8% din totalul datoriilor companiilor, un procent cu 56% mai mare decât valoarea creditului bancar (133 mld.lei). Perioada medie de  încasare a creanţelor  era de  95 de zile  în 2016, în timp ce perioada medie de  plată a datoriilor  curente se situa la nivelul de  176 zile.

Potrivit analiştilor de la KeysFin, business-ul reprezintă, în aceste condiţii, o misiune riscantă în absenţa unor informaţii concrete privind partenerii cu care faci afaceri.

"Să ştii în ce situaţie financiară se află firma cu care lucrezi, cum stă cu datoriile, în ce diferende juridice se află etc. - sunt date care te pot ajuta să iei o decizie optimă atunci când vine vorba de valoarea contactului, câtă marfă îi pui la dispoziţie, ce servicii poţi să îi prestezi, să ai siguranţa că îţi vei primi banii.", afirmă experţii KeysFin.

Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din Romania.

 

Vizualizari
2214
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings