Răzvan Tătaru

Noul „story” al rețelelor sociale: Videoclipul vertical. Cum a devenit popular și ce aplicații l-au introdus

retele sociale

Poate le numești „Shorts”, „Reels”, „TikTok-uri”, sau chiar ceea ce sunt, videoclipuri verticale de sub 60 de secunde (deși durata s-a mai schimbat între timp). Dacă și tu simți că orice aplicație adaugă acest format acum, nu ești singur, iar trendul nu este chiar recent.

Videoclipurile scurte au început ca formă de divertisment cu fosta aplicație numită Vine. Vine lăsa utilizatorii să înregistreze până la 6 secunde în format „square” (pătrat), ce era utilizat pentru glume care au rămas în istoria recentă a internetului. Acestea erau populare între anii 2013, când platforma a fost cumpărată de Twitter (acum X), și 2017, până la închiderea aplicației.

Formatul vertical a început să ia amploare când aplicația Musical.ly a devenit cunoscută pentru videoclipurile cu mișcări de dans sau „lipsync”. În plus, utilizatorii care odinioară creau videoclipuri pe Vine s-au mutat, printre altele, și pe Musical.ly. Între timp, aplicația a fost cumpărată în anul 2017 și a devenit celebrul TikTok în anul 2018, potrivit The Verge

Aplicația exista deja în China sub numele de Douyin („Vibrații”) și încă operează sub acest nume acolo.

În 2018, Instagram lansa IGTV, o aplicație separată și o secțiune în cea existentă pentru videoclipuri verticale sau în format clasic, orizontal, care voia să concureze atât cu TikTok, cât și cu YouTube, pionierul video pe internet. Patru ani mai târziu, Meta, compania mamă, anunța că aplicația se va închide, iar secțiunea din Instagram va fi scoasă.

Doi ani mai târziu, în 2020,, Snapchat a preluat ideea lansată de TikTok și a lansat „Spotlight”, un feed de explorare de videoclipuri scurte în format vertical. Utilizatorii puteau încărca videoclipuri cu sunete proprii sau cu sunete licențiate de platformă, iar cei care interacționează cu acestea pot da „like”, pot urmări creatorul, comenta sau distribui conținut.. Sună cunoscut, nu?

În același an, Instagram anunța formatul „Reels, de videoclipuri verticale scurte, de până la 60 de secunde, funcție care urma să fie preluată și de Facebook în 2022, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro. Unul dintre motivele pentru care IGTV s-a închis a fost, întocmai, orientarea către crearea de Reels și oferirea de videoclipuri în aplicația principală.

În 2021, YouTube lansa același format în România, numit „Shorts”, în variantă beta, după ce îl lansase oficial în 2020. Funcția era, în principiu, aceeași cu ceea ce ofereau celelalte platforme: creatorii de pe YouTube încărcau videoclipuri scurte, de sub 60 de secunde, în format vertical, cu sunet propriu sau sunet disponibil din librăria pentru creatori, iar utilizatorii care vedeau videoclipurile în feed puteau da like, urmări creatorul sau distribui în alte aplicații.

Ce au toate în comun? Preluarea, în trecut, a funcției de fotografii și videoclipuri efemere, cunoscută sub numele de „Story”.

Nu este prima funcție „preluată” între aplicații. Cum și când s-au răspândit „Stories”

Formatul „Stories”, imagini sau videoclipuri postate care rămân pentru 24 de ore până dispar, a fost lansat de aplicația Snapchat încă de acum 11 ani, în 2013, potrivit TechCrunch

De atunci, multe alte platforme au introdus această secțiune în aplicațiile lor, printre care Instagram, în anul 2016, și Facebook, un an mai târziu. În plus, YouTube a lansat o variantă a „Stories” în anul 2018, care consta în videoclipuri scurte care se șterg automat după 7 zile, iar TikTok introducea Stories în anul 2022, potrivit The Verge.

TikTok nu mai este despre „TikTok-uri”. Ce mai face platforma în 2024

Aplicația care a introdus formatul deja mult amintit are din ce în ce mai multe funcții pentru utilizatori și se extinde către a fi o platformă educativă și de divertisment complet. 

Una din acestea este „Stories”, care lasă oamenii să reposteze videoclipuri deja existente, să pună poze sau videoclipuri noi pe pagina de profil pentru 24 de ore. Recent, aplicația a anunțat că va oferi un feed educațional din sfera STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în Europa, inclusiv în România, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro.

Pe lângă asta, platforma oferă deja suport pentru videoclipuri orizontale și testează videoclipuri lungi de până la 30 de minute, iar compania a lansat și o aplicație de distribuire de imagini care ar concura cu Instagram, TikTok Notes, în fază de test, în Canada și Australia.

Ce urmează: și mai multe aplicații cu videoclipuri verticale scurte

Aplicații din sfere diferite ale social media au anunțat că testează sau că vor introduce, de asemenea, feed-uri de videoclipuri în stil TikTok/Shorts/Reels. 

Spre exemplu, Twitch, aplicația folosită de gameri, va introduce o secțiune separată de videoclipuri scurte și transmisiuni live, iar LinkedIn, platforma de joburi și discuții profesionale, testează un „feed” de acest tip. 

Toate aceste platforme au același scop, acela de a atrage și de a menține utilizatorii. 

Totuși, în 2015, Medical Daily cita un studiu din Canada realizat pentru Microsoft care susținea că atenția oamenilor a scăzut de la 12 secunde la 8 secunde în 10 ani. 

De atunci, acest studiu a fost demontat, însă multe alte articole care au apărut, cum ar fi cel de la publicația Time, explică faptul că TikTok ar fi făcut oamenii să creadă că au o formă de ADHD (Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție).

Parallax

Vizualizari
251
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri