Răzvan Tătaru

Peste 100 de startup-uri din Europa de Est, inclusiv din România, incluse într-un „task force” de adoptare a tehnologiei

Inovație în startup-urile de tehnologie

Peste 100 de startup-uri și organizații inovative europene, inclusiv din România, vor face parte dintr-un „task force” care are ca obiective creșterea adopției tehnologiei și susținerea internaționalizării start-upurilor din regiune, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.

Grupul va cuprinde startup-uri, companii mari și autorități europene din domeniul inovației, printre care și companiile românești UiPath și EVConnect.

Demersul a fost anunțat vineri, 8 decembrie, în cadrul unui eveniment, la care au luat parte reprezentanti ai start-upurilor, companiilor, autorităților naționale și europene.

În domeniul transporturilor avem nevoie de inovație și avem nevoie să aducem oamenii împreună, așa cum o face task force-ul propus de dumneavoastră. Aceasta este o modalitate prin care comunitatea de startup-uri poate interacționa cu autoritățile de la Bruxelles și mă bucur să pot susține o astfel de initiațivă care a pornit din România. Cred foarte mult în proiectele care pot rezulta din coagularea ideilor atunci când oamenii sunt împreună și cred că acest task force va crește capacitatea de inovare a Europei de Sud-Est în domeniul transporturilor și în domenii conexe”, a afirmat Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, în cadrul evenimentului „Inovația în politicile europene de transport”.

România are capacitatea de a fi un agregator și un lider în inovație pentru regiunea Europei de Sud-Est, iar acest task force va crea un dialog continuu între vocea start-upurilor, a companiilor, a investitorilor și a autorităților naționale și cele europene. Astfel, vom susține, pe de o parte creșterea adopției tehnologiei, iar, pe de altă parte, internaționalizarea companiilor din regiune. Acesta este doar unul dintre programele pe care le dezvoltăm pentru a susține ecosistemul regional de inovație și de start-upuri”, a declarat Cristian Dascălu, Președinte Asociația Română pentru Startup-uri în Tehnologie - ROTSA (The Romanian Tech Startups Association).

Membrii grupului se vor întâlni periodic pentru a discuta proiectele care trebuie implementate. Cei care își doresc să facă parte din acest grup, pot să se înscrie în „task force” pe adresa de email a asociației: contact@rotsa.ro.

Parallax

Vizualizari
80
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri