Răzvan Tătaru

Startup-ul clujean .lumen (dotLumen) a câștigat un premiu de 20.000 EUR în Portugalia

Thumbnail

Startup-ul originar din Cluj .lumen (dotLumen), fondat de Cornel Amariei, Gabriel Chindriş și Mihai Ivașcu, a câștigat premiul pentru Incluziune la un concurs în Portugalia și 20.000 EUR.

Startup-ul românesc „dotLumen”, creatorul ochelarilor pentru persoanele cu deficiențe de vedere, a câștigat premiul Altice Portugal Innovation pentru Incluziune, alături de suma de 20.000 EUR. 

„Munca noastră continuă să fie recunoscută la nivel internațional, de data aceasta din Portugalia!

.lumen este câștigătorul premiului Altice Portugal Innovation Award, la categoria Incluziune! Juriul, condus de Ana Figueiredo, CEO al Altice Portugal, a decis că munca noastră la .lumen este câștigătoare a categoriei care promovează startup-urile cu impact”, a scris firma pe pagina oficială de LinkedIn.

CEO-ul firmei românești, Cornel Amariei, a primit premiul și s-a declarat mândru de câștigul startup-ului său cu impact.

Ce este „dotLumen”

„dotLumen” este un startup românesc de tehnologie medicală, fondat de către Cornel Amariei, alături de dr. Gabriel Chindriş și Mihai Ivașcu. Firma dezvoltă dispozitive care pot fi purtate ca niște ochelari de persoanele cu deficiențe de vedere și care pot înlocui câinii ghid, cu ajutorul inteligenței artificiale și al roboticii.

Cornel Amariei este autor și antreprenor născut în România. El a activat ca “Head of Innovation” într-o mare companie din industria automobilelor şi este “Standout Member” în primul “Forbes 30 under 30 Europe”. Este primul român care a câștigat prestigiosul premiu „Ten Outstanding Young Persons of the World de JCI”, dobândit anterior şi de personalităţi remarcabile ale lumii precum JFK și Elvis Presley.

Acesta s-a născut într-o familie în care ambii părinți au un handicap locomotor avansat. Astfel, Cornel a realizat impactul dizabilităților asupra oamenilor. El a decis să pună bazele .lumen în urma realizării faptului că peste 40 de milioane de oameni sunt nevăzători la nivel global.

Gabriel Chindriş, specialist de referință în domeniului tehnologiei electronice, este fondatorul unui grup de cercetare și dezvoltare în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca și proiectează zeci de prototipuri și produse pentru multiple segmente tehnologice ale electronicii din următoarele industrii: automobile, bunuri de larg consum, sisteme industriale sau chiar domeniul explorării spațiale.

Mihai Ivașcu este şi fondatorul Grupului Ingenium, care angrenează dezvoltatori de software, ingineri și directori de afaceri, cu centre la Londra, București şi Washington. Acesta a fost premiat cu “Forbes 30 under 30” și finalist al “Ernst and Young’s Entrepreneur of the Year”.

Parallax

Vizualizari
255
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri