Claudiu Zamfir

Dolj: Un antreprenor român deschide o fabrică de furaje, investiție de 4 milioane EUR

Horia Cardos_Agroland

Compania românească Agroland Business System, fondată de antreprenorul timișorean Horia Cardoș, anunță, joi, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro,  inaugurarea Fabricii de Furaje de la Ișalnița, județul Dolj, o investiție cu o valoare totală de 20 de milioane de lei (circa 4 milioane de euro).

„Fabrica de Furaje de la Ișalnița reprezintă una dintre cele mai importante investiții ale noastre din ultimii ani, având un rol esențial în modelul nostru de business integrat. Astfel, cerealele utilizate sunt obținute de la fermierii parteneri ai Agroland Agribusiness, în timp ce producția fabricii va reuși să asigure cantitatea de furaje pentru fermele noastre și va contribui la stocul furajelor comercializate în rețeaua de magazine Agroland. Așa cum în perioada pandemiei am achiziționat platforma avicolă de la Mihăilești, de această dată, într-un context economic plin de provocări, am decis să investim într-un activ care ne va îmbunătăți semnificativ marjele de profit la nivelul grupului Agroland. La acest lucru contribuie și faptul că Fabrica de la Ișalnița este una dintre cele mai moderne și eficiente energetic unități de producție de acest fel din România, reușind să automatizăm toate procesele, aspect care permite utilizarea unui număr redus de operatori”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

fabrica isalnita agroland

Capacitatea anuală de producție a fabricii de la Ișalnița este de 28.000 de tone, acoperind aproximativ 60% din necesarul de furaje destinat fermelor și magazinelor din rețeaua Agroland. În cadrul acesteia, vor fi produse furaje negranulate, brizurate și granulate, care vor fi comercializate vrac, la pungă mare sau sac.

Fabrica de la Ișalnița este a doua unitate de producție a furajelor deținută de Agroland Business System, după Fabrica de Nutrețuri Combinate de la Caransebeș, inaugurată la finalul anului 2022, care are o capacitate anuală de producție de 7.000 de tone. Astfel, capacitatea anuală totală de producție a furajelor în cele două fabrici a ajuns la 35.000 de tone, reprezentând aproximativ 75% din totalul furajelor necesare într-un an pentru diviziile de food și retail ale grupului Agroland.

Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG, având o capitalizare de piață de 108 milioane de lei.

Firma antreprenorială românească, fondată în anul 2009, la Timișoara, deține 230 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie. Compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu. Agroland este activă și în zona de tehnologie prin AgTech TM by Agroland, primul program complet de incubare din România care stimulează și susține inovația în agricultură.

Parallax

Vizualizari
549
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri