Claudiu Zamfir

Schema lui Ciolacu cu limitarea adaosului comercial la alimente și alte promisiuni înainte de alegerile 2024

brutarie-paine-dreamstime

Se apropie anul super-electoral 2024, cu 4 rânduri de alegeri, iar noul premier Ciolacu a și aruncat pe piață tot felul de măsuri spre bucuria urechilor alegătorului care nu are timp și nici răbdare să audă și cum vor funcționa. StartupCafe.ro a stat de vorbă cu surse din guvern și a aflat mecanismul plănuit al deja celebrei scheme de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază, prin care guvernanții cred că vor opri creșterea prețurilor. Și nu numai...

Conform surselor noastre guvernamentale, la începutul săptămânii care vine, deja Ministerul Agriculturii ar vrea să definitiveze mecanismul schemei de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază pentru ca apoi guvernul să o aprobe. Politicienii își doresc un act normativ, nu doar un acord cu operatorii economici, dar tot au nevoie să negocieze cu procesatorii și cu rețelele de supermarketuri.

Pe scurt, ar urma ca, pentru o perioadă limitată, să se pună o limită procentuală a adaosului comercial, iar acest plafon ar urma să fie socotit ca procent din costurile de producție pe acel produs, pentru procesatori, respectiv un procent pe costurile pe care le are supermarketul cu acel produs, pe lanțul de aprovizionare. Alimentele vizate: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făina, malai, ulei, legume si fructe proaspete.

Conform unor calcule pe care care se bazează guvernanții, procesatorii ar practica în acest moment un adaos comercial de 35-45% din costurile lor de producție (din care circa 70% reprezintă materia primă pe care o cumpără de la fermieri). La comercianți, adaosul comercial ar fi de circa 40-70% în acest moment, conform unor scenarii de la nivelul Ministerului Agriculturii.

Practic, prin schema lui Ciolacu ar urma ca aceste adaosuri comerciale să fie limitate și la procesatori, și la magazine, dar aceste 2 plafoane procentuale ar urma să fie stabilite în urma negocierilor reprezentanții firmelor și puse în viitorul act normativ pe care și-l dorește guvernul.

În mintea guvernanților, rezultatul final al schemei lui Ciolacu ar fi acela că prețurile alimentelor de bază vor scădea la raft (pentru consumatorul final), iar, la capătul celălalt al lanțului, fermierii vor obține de fapt prețuri mai mari pe materia primă.

Cum? Potrivit surselor StartupCafe.ro, guvernanții trăiesc cu convingerea că procesatorii vor avea interesul să suporte prețuri mai mari când cumpără lapte, de exemplu, de la fermieri, pentru ca apoi să aplice adaosul comercial plafonat procentual acestui cost de producție mai mare, procesatorii putând astfel să-și mărească adaosul comercial în cifre absolute. Cu alte cuvinte, dacă statul îi impune procesatorului un adaos comercial plafonat la X% din costul de producție, procesatorul va dori să aplice acel X% unui cost de producție mai mare pentru a obține un adaos comercial cât mai mare posibil, în cifre absolute.

Mai departe, pe lanț, comercianții vor fi obligați să aplice un adaos plafonat, socotit ca procent din costul la care primesc ei produsul.

Probabil că guvernanții cred că piața este un fel de perpetuum mobile, în care cât bagi atâta scoți și apoi bagi iarăși tot ce a iesit și tot asa,  iar toată lumea e mulțumită. În orice caz, politicienii de la putere au convingerea că o astfel de schemă va fi aprobată de Comisia Europeană, conform surselor StartupCafe.ro.

Alte planuri ale guvernanților, privind fermierii:

  • La agricultură, noul ministru, Florin Barbu, ar vrea să înceapă lucrările la Canalul de irigații Siret-Bărăgan în martie 2024, conform surselor StartupCafe.ro. În 6-9 iunie statele UE, inclusiv România, ar trebui să înceapă alegerile europarlamentare, primul test electoral al partidelor românești, din serie a de 4 alegeri programate în 2024. Canalul Siret-Bărăgan, un proiect de pe vremea lui Ceaușescu, lung de 197 km, ar urma să asigure irigațiile pentru nucleele agricole din județele Bărila, Buzău și Ialomița. Lucrările ar urma să fie finanțate din bugetul de stat.
  • Pe partea de fonduri europene pentru agricultură, Barbu ar vrea să redeschidă negocierile cu Comisia Europeană să schimbe Planul Național Strategic prin care România trage noii bani din pentru fermieri și dezvoltare rurală 2023-2027. Asta după ce abia au fost definitivat planul, după lungi negocieri cu Comisia. Renegocierea ar urma să vizeze redefinirea fondurilor europene pentru fermierii mari și mici.
Parallax

Vizualizari
484
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Tiberiu
Ungureanu
Multumim frumos pentru intentie. Si pentru faptul ca aflam si noi, din sursa autorizata, care sunt adaosurile practicate de catre procesatori si comercianti: 75%-115%. Parerea din mintea guvernatorilor ca fermierii vor obtine preturi mai mari este, si de asta data, in contradictie cu logica aristotelica, fiind - doar - o simpla afirmatie politicianista.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri