Claudiu Zamfir
Programatorii și alți specialiști IT de la firmele de profil din România, care au beneficiat de scutirea de impozit pe venit, riscă să suporte scăderi ale salariului net de la 1 ianuarie 2019 comparativ cu anul 2018, dacă firmele la care ei lucrează nu majorează, din resurse proprii, costurile salariale față de nivelul din 2018. Această situație este cauzată de faptul că, începând cu anul 2019, a expirat mecanismul guvernamental de compensare a efectelor negative pe care le-a avut mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat de la 1 ianuarie 2018 asupra salariilor nete ale IT-iștilor, după cum a explicat, pentru StartupCafe.ro, consultantul fiscal Angela Rosca, Managing Partner Taxhouse.
- La 1 ianuarie 2018, contributiile sociale de CAS si CASS au trecut din sarcina angajatorilor in cea a angajatilor in baza OUG 79/2017. Pentru a pastra relativ neutre costurile angajatorului si salariul net al angajatilor, mutarea contributiilor a fost contrabalansata de reducerea cotei individuale de impozitare de la 16% la 10%, astfel ca in majoritatea cazurilor, impactul pe venitul net din salariu al angajatilor sa fie neglijabil sau chiar egal cu zero dupa mutarea contributiilor.
- Angajatii din sectorul IT, care si inainte de implementarea acestor masuri au beneficiat, prin prisma prevederilor fiscale aplicable lor, de o scutire de la impozitarea pe venit, nu au beneficiat insa de vreo alta masura fiscala care sa vina sa contrabalanseze efectul trecerii contributiilor sociale din sarcina angajatorilor in cea a angajatilor, efectul in termeni reali fiind reprezentat de o scaderea potentiala a venitului salarial net de cca. 22% in lipsa unei masuri reparatorii.
- Disfunctionalitatile aparute din aplicare OUG 79/2017 au fost atenuate la nivelul anului 2018 de OUG 3/2018 privind unele masuri fiscal-bugetare, care, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, a instituit un mecanism specific de calcul si plata a CASS individuala datorata de salariatii din sectorul IT, doar cu conditia majorarii de catre angajatori a salariilor angajatilor lor cu cel putin 20% fata de salariul brut aplicabil la nivelul lunii decembrie 2017, caz in care angajatul respectiv ramanea cu salariul net intact.
- Masurile adopte de catre Guvernul Romaniei prin care salariile angajatilor din sectorul IT in anul 2018 au fost aduse la nivelul celor inregistrate in anul 2017, au incetat insa sa mai fie aplicabile incepand cu 1 ianuarie 2019, avand ca efect scaderea venitului salarial net cu cca. 6,6% in lipsa prelungirii perioadei de aplicare a OUG 3/2018 sau introducerii unei masuri similare OUG 3/2018 aplicabile pentru viitor sau in lipsa unei noi mariri a salariului brut in 2019.
- Momentan nu exista propuneri publice concrete sau proiecte de acte normative care sa prevada mentinerea mecanismului aplicabil pana la 31 decembrie 2018 sau care sa stabileasca un nou mecanism de compensare pentru aceasta categorie de contribuabili. Prin urmare, prin revenirea la sistemul de impozitare aplicabil dupa OUG 79/2017, dar inainte de adoptarea OUG 3/2018, salariile nete ale angajatiilor din sectorul IT ar putea scadea comparativ cu 2018, singura alternativa in randul angajatorilor din acest domeniu fiind aceea de marire in continuare a veniturilor salariale brute si bugetelor alocate in acest sens.
- Conform estimarilor noastre, nivelul salarial incepand cu care angajatul din sectorul IT ar obtine un venit net salarial in 2019 cel putin egal cu cel aplicabil pentru luna decembrie 2017 (nivel “break-even”) este cel in care angajatorul ar fi dispus sa mareasca salariul brut fata de cel din decembrie 2017 cu cca. 28,5% (in anul 2018, in baza OUG 3/2018, avand oricum obligatia maririi acestuia cu cel putin 20% pentru ca mecanismul compensatoriu sa devina aplicabil).
Potrivit celor mai recente date primite de la Institutul Național de Statistică (INS), în luna decembrie 2018, în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) s-a înregistrat cel mai mare salariu mediu net din toate sectoarele economiei românești: 6888 lei.
La polul opus, cel mai mic salariu mediu net a fost în hoteluri şi restaurante: 1657 lei.
În ansamblul economiei României, salariul mediu nominal net a fost de 2957 lei în decembrie 2018. Salarial mediu nominal brut a fost de 4938 lei.