Claudiu Zamfir

LISTA modificărilor Codului Fiscal în 2017

Thumbnail

Patronii cu firme mici și mijlocii reuniți în Consiliul Național al IMM-urilor cer guvernanților și parlamentarilor să nu mai modifice atât de des legislația privind afacerile și enumeră zece reglementări prin care au fost operate 261 de modificări la Codul fiscal numai în anul 2017. 

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) reclamă lipsa de predictibilitate fiscală din România și reproșează Guvernului că modificările/ complertările Codul fiscal nu au respectat o serie de principii de bază:

  • Principiul "Gândiţi mai întâi la scară mică" presupune ca iniţiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
  • Principiul numărului constant stabileşte că introducerea unor noi sarcini administrative - obligaţii de raportare/ conformare - pentru întreprinderi mici şi mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.
  • Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative prin aplicarea Testului IMM. 
  •  Principiile fiscalității, respectiv asigurarea informării contribuabililor, cu modificarea/ completarea Codului fiscal “prin lege, care intra in vigoare in termen de minimum 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”, precum și predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure “stabilitatea impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii”, “pentru o perioada de timp de cel putin un an, in care nu pot interveni modificari in sensul majorarii sau introducerii de noi impozite, taxe si contributii obligatorii”.

Patronii cer guvernanților bune practici în legiferare:
 

  1. dezvoltarea unei bune relaţii Parlament – parteneri sociali – Guvern, ceea ce facilitează acceptarea şi asumarea implementării actelor normative;
  2. dialog social calitativ, cu luarea în considerare a pozițiilor exprimate de partenerii sociali şi participare efectivă a acestora la procesul de elaborare și definitivare a actelor normative, cu fundamentarea propunerilor și derularea unei proceduri similare cu cea la nivelul U.E. în procesul legislativ, începând de la Cartea albă, până la lege;
  3.  transparență și eficacitate a procesului legislativ;
  4. cadru legal stabil și rezonabil.

Media modificărilor anuale ale Codului Fiscal la nivel european a diverselor aspecte tehnice, în niciun caz fundamentale, este de 50. În România, numai în acest an, am avut 261 de modificări ale Codului Fiscal. De asemenea, timpul mediu de dezbatere cu partenerii sociali și stakeholderii pentru implementarea masurilor de modificare a legislației cu incidență asupra mediului economic, este de 3 ani. În România, am atins un record nemaiîntâlnit de 0 zile (a se vedea ultima OUG de modificare a dialogului social). Cele 261 de modificări au afectat încrederea IMM-urilor în sistemul fiscal și au implicat costuri ridicate de modificare a programelor de contabilitate, de consultanță și de implementare a modificărilor. Reiterez faptul că este necesară asigurarea stabilității cadrului legal și predictibilității pentru IMM-uri, cu simplificarea birocrației, reducerea cheltuielilor administrative și valorificarea bunelor practici în domeniul reglementărilor fiscale din celelalte state europene”, a spus Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

Potrivit patronilor IMM, în 11 luni, prin 10 acte normative, au fost modificate/completate 261 de articole din Codul fiscal:

  1. Ordonanţa nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 06 ianuarie 2017, cu 60 de articole modificate/completate;
  2. Legea nr. 2/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, cu 7 articole modificate/completate;
  3. Ordonanţa nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, cu 2 articole modificate/completate;
  4. Legea nr. 107/2017 pentru modificarea art. 456 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 19mai 2017, cu un articol modificat;
  5. Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu 60 de articole modificate/completate;
  6. Ordonanţa nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, cu 2 articole modificate/completate;
  7. Ordonanţa nr. 25/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 31 august 2017, cu 11 articole modificate/completate;
  8. Legea nr. 209/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 07 noiembrie 2017, cu 5 articole modificate/completate;
  9. Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, cu 97 articole modificate/completate;
  10. Ordonanţa nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 16 noiembrie 2017, cu 6 articole modificate/completate. 
     

Comunicat Modificari CF in Ultimele 11 Luni by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
1680
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri