Claudiu Zamfir
Politicienii din coaliția de guvernare, PNL-PSD-UDMR, se gândesc acum să schimbe impozitarea firmelor, potrivit unei declarații făcute luni de Marcel Ciolacu, președintele PSD.
„În România, munca e impozitată mult prea mult, faţă de impozitarea capitalului. (...) E normal să avem această discuţie, să găsim linia de echilibru, între impozitarea muncii care e foarte mare în România, şi impozitarea capitalului. În acest moment, clasa medie şi cei cu venituri foarte mici duc tot greul societăţii româneşti. Venim şi echilbrăm totuşi acest lucru, sau nu?”, a spus șeful PSD, citat de News.ro.
Anterior, social-democrații invocaseră posibilitatea introducerii impozitului progresiv pe veniturile personale, în locul cotei unice actuale de 10%, dar premierul Ciucă (PNL) a respins propunerea.
„Este opinia dânsului, cum şi noi avem o opinie. Credem că România, în viitor, nu mâine, în următoarele luni, să facem un pas către ţările dezvboltate (...) Suntem deschişi la minte şi avem o discuţie aplicată sau continuăm cu un slogan, noi liberalii, noi suntem cota unică? Vă întreb pe dvs, care este cota unică în România? Momentan avem o cotă unică”, a mai spus preşedintele PSD, arătând că ar fi o greşeală să fie scoase din Codul Fiscal scutirile acordate salariaților din IT, construcții și sectorul agro-alimentar.
Ciolacu a arătat că o astfel de discuţie era necesară pentru că nu este ”pentru ziua de mâine, este pentru viitor, iar 2023 înseamnă un viitor. „Trebuie o discuţie cu toţi partenerii sociali, cu mediul de afaceri, nu este o decizie pe care o iei peste noapte”, a menţionat el, conform News.ro.
Liderul PSD a spus că aşteaptă de la ministrul Finanţelor, Adrian Câciu (PSD), aceste propuneri şi a menţionat că el a dorit să aducă în spaţiul public nişte principii.
De asemenea, Ciolacu a mai spus că evaziunea fiscală ajunge la 10%, România fiind pe primul loc în Europa.
În schimb, el a respins o eventuală majorare a taxei pe valoarea adugată, față de nivelul standard de 19% din prezent, pentru că este „o taxă pe care o plătesc în special românii cu venituri medii şi mici”. „Nu o să fiu niciodată de acord cu o mărire a TVA-ului, acum”.
Reamintim că, în prezent, firmele plătesc impozt pe profit, de 16%. În schimb, dacă se încadrează la o cifră de afaceri de maximum 4.948.100 lei pe anul 2021, se plătește, în loc, impozit pe venitul microîntreprinderii, astfel:
Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență, Guvernul are în vedere să oblige o serie întreagă de microîntreprinderi, care plătesc acum impozit pe venit de 1% sau 3%, să treacă la plata impozitului de 16% din profit, prin restrângerea plafonului la cifra de afaceri, însă nu s-a decis nimic concret.