Claudiu Zamfir

Creștere cu 3% a salariului minim 2021. Calcule brut-net

Thumbnail

Salariul minim brut pe economie, inclusiv în firmele private, ar urma să se majoreze cu 3% în anul 2021 față de nivelul din 2020, conform discuțiilor de luni din Consiliul Național Tripartit.

Guvernul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice” - a anunțat Guvernul, pe Facebook, în urma reuniunii Consiliului Național Tripartit.

De asemenea, se va îngheța în continuare punctul de amendă la regimul circulației rutiere la 145 de lei, a anunțat, pe Facebook, Florin Jianu, președintele Consiliuui Național al IMM-urilor, participant la discuții. În mod normal, 1 punct de amendă ar trebui să fie 10% din salariul minim brut pe economie, dar nivelul său a fost înghețat de guvernanți succesiv.

Creșterea cu 3% a salariului minim fusese propusă de Consiliul Național IMM-urilor. Alte patronate propuseseră înghețarea salariului minim la nivelul din anul 2020.

Mai departe, nivelul salariului minim pe economie rămâne să fie decis de Guvernul Cîțu prin hotărâre adoptată în ședința executivului din 30 decembrie 2020 și publicată în Monitorul Oficial.

La un salariu minim de 2300 de lei brut, angajatul ar urma să primească un salariu net (în mână) de 1386 lei, iar angajatorul ar urma să suporte un cost salarial total de 2352 lei (salariul complet).

În prezent, potrivit HG 935 din 13 ianuarie 2019, salariul minim brut pe economie este de 2230 de lei, de la 1 ianuarie 2020. La un salariu brut de 2230 de lei, angajatul primește„în mână” un salariu net de 1346 lei, iar firma suportă în total un salariu întreg de 2280 de lei.

Salariul diferențiat pentru lucrătorii cu facultate care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare este similar celui din 2019: 2350 lei brut pe lună. La acest nivel salarial,  remunerația netă (în mână) primită de angajat este de 1413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2403 lei.

Anul trecut, Guvernul Orban a arătat că va renunța la salariul minim diferențiat pentru studii superioare, urmând ca diferența să fie estompată pe măsură ce crește salariul minim general.

În România, în anul 2019 erau încadrați cu salariul minim brut de 2.080 lei un număr de 1.370.232 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 24% din numărul total de salariați activi (5.631.757 de contracte de muncă). La aceștia se adăugau un număr mic de angajați la stat (33 de salariați).

De menționat că salariul net crește și prin aplicarea deducerilor personale, în funcție de numărul de persoane pe care angajatul le are în întreținere, conform art. 77 din Codul Fiscal.

Vezi și cum este salariul minim în sectorul construcțiilor.

 

Parallax

Vizualizari
2348
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri