Denisa Crăciun
Tratamentul fiscal al tichetelor cadou acordate de firme altor persoane decât propriilor angajați a fost un subiect dezbătut de mediul de afaceri și autoritatea fiscală, mai ales că în urma unor controale, reprezentanții administrației au reîncadrat aceste beneficii din „venituri din alte surse” în „venituri din salarii”, fiind stabilite impozite și contribuții suplimentare, dobânzi și penalități pentru companiile care le-au acordat, arată Deloitte într-o analiză.
Astfel, sumele impuse au dublat, în unele cazuri, costul efectiv al tichetelor respective.
Despre Legea amnistiei pe tichetele cadou am mai scris pe StartupCafe.ro AICI.
Redăm în continuare analiza Deloitte cu privire la amnistia pe tichetele cadou.
Legislația fiscală reglementa tratamentul fiscal al tichetelor cadou acordate angajaților altei companii drept venituri din alte surse, supuse doar impozitului pe venit cu reținere la sursă, existând inclusiv materiale emise de autoritățile fiscale care confirmau acest aspect.
Cu toate acestea, interpretând în sens contrar legislația fiscală privind impozitarea tichetelor cadou, inspectorii au stabilit că acestea ar reprezenta venituri salariale, în anumite situații, chiar și în lipsa unei relații contractuale de muncă între emitentul tichetelor și beneficiarul lor.
Pentru a corecta situațiile apărute în practică, în 24 februarie 2023 a fost adoptată Legea nr. 43/2023 care prevede anularea obligațiilor fiscale principale și accesorii stabilite în astfel de cazuri.
Beneficiarii acestei facilități se împart în două categorii principale. Pe de-o parte, amnistia se aplică persoanelor juridice în sarcina cărora autoritățile fiscale au stabilit diferențe de obligații fiscale ca urmare a reîncadrării veniturilor din tichete cadou în categoria veniturilor de natură salarială.
Pe de altă parte, aceasta se aplică și persoanelor juridice care au acordat astfel de tichete cadou altor persoane decât angajaților lor, dar pentru care nu s-a emis încă o decizie de impunere, legea amnistiei limitând dreptul autorităților fiscale de a emite, în viitor, decizii de impunere pentru perioade fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv.
Legea prevede că amnistia se aplică doar pentru veniturile din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii lor și care au fost încadrate în categoria veniturilor din alte surse. Prin urmare, fiecare contribuabil trebuie să-și analizeze cu atenție situația pentru a stabili dacă este eligibil pentru a beneficia de efectele favorabile ale amnistiei.
În cazul în care obligațiile fiscale au fost deja stinse la data intrării în vigoare a legii, actul normativ prevede dreptul contribuabililor de a solicita restituirea sumelor respective prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal, în limita termenului de prescripție de cinci ani ce se calculează începând cu data intrării în vigoare a legii.
Pentru aplicarea amnistiei, Agenția Națională de Administrare Fiscală este obligată să emită, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii (27 februarie 2023), un ordin cu regulile necesare pentru anularea obligațiilor fiscale.
Cu toate acestea, experiențele recente cu astfel de reglementări au arătat că autoritățile au avut nevoie de mai mult timp pentru a adopta normele, ceea ce a întârziat aplicarea efectivă a facilității.
Pe de altă parte, tocmai această experiență poate reprezenta o bază solidă în cadrul activității de elaborare a procedurii de aplicare, care să ajute autoritățile să se încadreze în termenul de 30 de zile și să degreveze contribuabilii de o povară ce le-a fost impusă ca urmare a unor neclarități legislative ce nu le pot fi imputate.
În concluzie, legea este binevenită, dar mai rămân câteva aspecte care trebuie clarificate de către autorități, întrucât amnistia prevăzută de acestea nu acoperă toate implicațiile tratamentului fiscal aplicabil tichetelor cadou.
Spre exemplu, rămâne încă de clarificat dacă vor intra sub incidența acestei amnistii persoanele juridice care nu au tratat tichetele cadou drept venituri din alte surse (au aplicat alt tratament fiscal) sau cele care nu au acordat astfel de beneficii, ci au optat pentru acordarea de vouchere pentru magazinele online.