Cine castiga din majorarea salariului minim in 2016

Majorarea salariului minim pe economie va majora cheltuielilor
patronilor de firme cu cel putin o cincime si exista deja temeri ca,
unii dintre antreprenori, ar putea concedia salariati. Chiar unul dintre
oficialii guvernului, vicepremierul Vasile Dancu, a admis ca studii
guvernamentale au aratat riscul pierderii a 100.000 de locuri de munca
in special in zonele sarace ale tarii. Calculele StartupCafe arata ca
din majorarea salariului minim cel mai bun procent de crestere il va
avea statul, prin taxele pe care le va colecta le diverse bugete.

Majorarea cu 19% a salariului minim pe economie, din mai 2016, nemultumeste si patronii si sindicatele. Primii spun ca nu vor putea suporta cresterea, cu aproape o cincime a cheltuielilor salariale, fara sa concedieze oameni. Obiectia patronilor are la baza un rationament economic obisnuit intr-o economie de piata: leafa creste daca si performanta angajatului e mai buna. Romania sta inca foarte prost la indicatorul productivitatea muncii motiv pentru care o majorare semnificativa a salariilor, printr-o decizie administrativa a guvernului, nu-si gaseste motivatia economica.

Pe de alta parte, argumentul negociatorilor sidicali este ca suma minima pentru un salariat cu norma intreaga, de 8 ore, ar trebui sa fie 1400 de lei cat au calculat organizatiile sindicale ca ar fi valoarea cosului pentru un trai minim decent. Vicepremierul Vasile Dancu a admis intr-o aparitie recenta la Realitatea TV ca cererea sindicatelor e legitima dar, spune oficialul, guvernul a cerut un ragaz de patru luni pentru a vedea cum suporta micile intreoprinderi noul nivel al salariului minim. Vasile Dancu a afirmat ca varianta sindicatelor ar fi determinat pierderea a 100.000 de locuri de munca in zonele cele mai sarace, povara fiind resimtita in special de micile intreprinderi.

Cine castiga din majorarea salariului mimim in 2016

Calculul din tabelul alaturat arata ca vistieria statului e prima care castiga din majorarea salariului minim, cel putin intr-o prima etapa. Procentual, desi cresterea salariului brut este de 19%, angajatul va primi efectiv in mana putin peste 17%, in plus. Daca salariatii vor avea mai multi bani in buzunar, e de asteptat ca macar o parte din cresterea de salariu sa stimuleze economia printr-un consum ceva mai mare.


20152016Dif. NominalaDif. %
Salariu Minim1050 lei
1250 lei200 lei19.05%
Salariatul Primeste777 lei912 lei135 lei17.37%
Patronul Cheltuie1292 lei1538 lei246 lei19.04%
Statul Incaseaza515 lei626 lei111 lei21.55%

Vezi si Tabelul complet cu defalcarea calculelor pentru salariul minim 2016, in format Google Docs.

Potrivit fundamentarii guvernului, 1,13 milioane de salariati ar putea beneficia de noul nivel al salariului minim in 2016,  din care doar aproape 40.000 provin din sectorul bugetar. Restul salariatilor, peste un milion in evaluarile guvernului, lucreaza in intreprinderi private si e de vazut daca temerile guvernului privind pierderea unor locuri de munca se vor adeveri sau nu. 

Majorarea salariului mimim va antrena si alte majorari pentru ca acesta este baza de calcul pentru o serie de alte drepturi prevazute de legislatia in vigoare:

  • sporul de noapte (25% din salariul de baza)
  • sporul pentru ore suplimentare (minim 75% din salariul de baza)
  • sporul pentru munca in zile de sarbatori legale,
  • calculul pentru zilele de concediu de odihna (venituri din ultimele 3 luni anterioare lunii de concediu)
  • indemnizatia de concediu medical (75%-100% din media ultimelor 6 luni de venituri lunare)
Citeste si: Salariul mimim brut va creste cu 19%, de la 1 mai 2016. Costurile pentru patroni