Lista celor 10 domenii in care firmele mici si mijlocii romanesti ar putea fi cel mai competitive

Guvernul a identificat 10 domenii in care firmele romanesti mici si mijlocii ar putea fi cele mai competitive pe piete, acestea urmand sa beneficieze si de sceheme de finantare europene pentru dezvoltare, se arata in Programul Natonal de Reforma 2015, trimis recent de executiv la Comisia Europeana.

Sectoarele competitive identificate de Guvern in Strategia Nationala pentru Competitivitate 2014-2020 si Planurile de Dezvoltare Regionala, la recomandarea Comisiei Europene, sunt:
  • turism si eco-turism;
  • textile si pielarie;
  • lemn si mobila;
  • industrii creative;
  • industria auto si componente;
  • tehnologia informatiei si comunicatii (IT&C);
  • procesarea bauturilor si alimentelor;
  • sanatate si produse farmaceutice;
  • energie si management de mediu;
  • bio-economie
Doua dintre riscurile interne identificate de Guvern asupra economiei tarii in perioada urmatoare sunt legate de absorbtia inca redusa a fondurilor europene si de lipsa perspectivelor de finantare pentru intreprinderile mici si mijlocii (IMM).

"Ca risc intern cu impact in toate sectoarele economice si cu deosebire asupra intreprinderilor mici si mijlocii, trebuie subliniata politica restrictiva de creditare a sectorului bancar, cu toate ca rata de politica monetara a fost relaxata. Se asteapta revigorarea creditului bancar, dar pentru atingerea obiectivelor de crestere economica din 2014 este nevoie de o extindere semnificativa a creditarii agentilor economici si a populatiei", sustine executivul roman in documentul citat.

In acest context, Guvernul promite o serie intreaga de masuri in sprijinul firmelor mici si mijlocii romanesti:
  • Pentru cresterea ratei de succes a proiectelor de investitii bancabile depuse de IMM-uri, urmeaza sa devina operational Programul SMALL BUSINESS SUPPORT. Acesta ar urma sa inlesneasca relatia intre IMM-uri si serviciile de consultanta in afaceri, prin consultanti locali sau experti internationali. Executivul spera ca programul sa conduca la dezvoltarea a 500 de firme mici si mijlocii, prin transfer de cunostinte, metode si instrumente, dar si prin valorificarea relatiilor cu institutiilor financiare partenere si alti finantatori din Romania, care sa sprijine pe termen lung sectorului IMM.
  • Promovarea proiectului de Lege privind mediatorul de credite. Prin noua institutie de stat care va fi creata - Mediatorul de credite - guvernul sustine ca vrea sa faciliteze o mai buna relatie IMM-uri - banci, insa atributiile mediatorului sunt restranse in raport cu institutiile bancare: "Mediatorul de credite emite recomandarii, fara caracter obligatoriu, adresate unitatilor bancare referitoare la sesizarile primite din partea IMM-urilor" si "poate publica recomandari referitoare la modalitatile de bune practici pe care institutiile bancare le pot implementa in cadrul procesului de acordare a crediterlor catre IMM-uri".
  • Vor continua schemele financiare lansate in 2014, prin care se urmareste cresterea accesului IMM-urilor la credite, de care au beneficiat pana acum 1.167 IMM-uri, sustine Guvernul. Numarul IMM-urilor sustinute prin instrumente financiare a crescut in 2014, fata de 2013 cu 31% - mai sustine executivul roman.
  • In vederea cresterii performantelor IMM-urilor si consolidarea pozitiei lor de piata la nivel local/ regional/ international, va fi implementata o gama variata de instrumente financiare finantate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) 2014-2020 pentru a facilita accesul IMM-urilor la sursele de finantare necesare pentru realizarea proiectelor de investitii.
  • Pentru crearea masei critice de IMM-uri active si pentru antrenarea lor in economiile locale/ regionale, este sustinuta dezvoltarea serviciilor suport pentru stimularea antreprenoriatului si a creativitatii in randul IMM-urilor.
  • In vederea cresterii performantelor manageriale ale fermierilor, micro-intreprinderilor si intreprinderilor mici din mediul rural, precum si pentru aplicarea practicilor de productie competitive la nivelul grupurilor de producatori vor fi finantate prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) 2014-2020 investitiile in dezvoltarea serviciilor de consiliere destinate acestora.
  • Pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale, din resurse nationale, continua implementarea Programului Romania HUB. Prin acest program Guvernul sustine ca incurajeaza si sprijina tinerii sa infiinteze si sa dezvolte IMM-uri. 4 tipuri de ateliere de lucru are programul HUB: Dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale ale tinerilor, vizand inclusiv deschiderea de start-up-uri, Eficientizarea cooperarii si comunicarii intre mediul stiintific si cel de afaceri, Promovarea finantarii pentru IMM (surse de finantare pentru IMM), Parteneriatul Public-Privat pentru IMM-uri si noi locuri de munca.
  • In contextul procesului de internationalizare a IMM-urilor, se va implementa Programul Servicii integrate de export pentru IMM-urile romanesti, avand ca scop diversificarea serviciilor oferite IMM-urilor in orientarea lor pe terte piete, mai raporteaza Guvernul.

Citeste si: 

 
 

INFOGRAFICE Ai firma si vrei sa iei fonduri europene. 6 pasi esentiali