Raluca Abrihan

Ai vrea noi aplicații gen Uber sau Taxify? Un șef Taxify explică de ce nu e posibil

Thumbnail

Nu există încă un “Google” al ridesharingului. Sunt numeroşi jucători regionali, dar aceste companii trebuie să aibă o dimensiune considerabilă pentru a putea fi eficiente şi pentru a putea face faţă competiţiei din piaţă. Nu e loc de mici jucători locali - susţine Jevgeni Kabanov, CPO Taxify.

“Sunt tot felul de startup-uri acum, există agregatoare, nu aş putea să spun cât şi dacă vor rezista în piaţă, dar este clar ca piaţa va continua să fie dominată de cei care au capital suficient şi care deţin deja o parte importantă din această piaţă. Iar lupta se poată între aceştia.

În cele din urmă, cred că vor fi maximum 10 jucători, care să se lupte pentru a-şi împărţi piaţa. Totul depinde şi de legislaţie, dar atata vreme cât aceste servicii sunt permise nu e o idee buna de a investi într-un nou startup de ride-sharing decât daca are potenţial global”, mai susţine directorul de produs al companiei Taxify.

Totuşi, el este de părere că startup-urile locale ar putea avea mai mult succes în domenii alternative de transport, cum sunt închirierile de biciclete, tortinete etc.

Un domeniu în care Taxify investeşte masiv în ultima vreme. Spre exemplu, în această toamnă, compania a lansat la Paris un sistem de transport alternativ, prin care populația închiriază trotinete electrice cu telefonul mobil. Serviciu, care reprezentantul Taxify nu exclude să ajungă în anul următor şi la Bucureşti.

Vezi aici cum funcţionează acest serviciu de închiriere trotinete electrice

Top trenduri în ridesharing, potrivit reprezentantului Taxify:

  • se va investi enorm în vehiculele electrice

  • vehicule similare celor din transportul public – precum microbuzele

  • vehicule mici: biciclete, scutere, trotinete.

  • livrarea de mâncare este iarăşi un trend important în această zonă

Jevgeni Kabanov este antreprenor şi fondator al mai multor startup-uri, până să se ocupe de dezvoltare de produs la Taxify. El are câteva sfaturi are el pentru antreprenorii din România care vor să-şi lanseze un startup:

Să lansezi o afacere ţine mai mult de curaj decât de orice altceva. În ziua de azi este destul de uşor să obţii finanţare, există capital disponibil, aşa că e nevoie idei, de curaj şi să faci lucrurile să meargă.

Cea mai mare greşeală

Principala greşeală întâlnită la startup-uri este neînţelegerea pieţei. Atunci când apar probleme devânzare a produsului de cele mai multe ori adevărata problemă ţine de nevoia din piaţă pe care ar trebui să o rezolve produsul respectiv – probabil nu există o nevoie atât de mare în acea zonă din piaţă.

Să înţelegi ce problemă trebuie rezolvată, cine este clientul – sunt punctele cheie.

Aatunci când ne gândim la o piaţă nu trebuie să ne gândim în termeni abstracţi, trebuie să ştim exact cui ne adresăm cu produsul, cu date specifice. Ar trebui să poţi să dai clar cel puţin 10 exemple de persoane care ar folosi produsul tău înainte de a-l lansa.

Aici este punctul în care cele mai multe companii dau greş, în a găsi clienţii şi a înţelege ce vor potenţialii clienţi – spune Jevgeni Kabanov.

Startupul Taxify a fost fondat în anul 2013, la Tallinn, Estonia, de antreprenorul Markus Villig, care avea 19 ani atunci și era încă licean.

Parallax

Vizualizari
2790
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri