Despre tirania lui „trebuie” în antreprenoriat - și cum poți să scapi de ea

Calea spre epuizare și burnout trece și prin „trebuie” - acest imperativ absolutist care este dăunător atunci când devine un gând negativ automat. Pentru că nu e altceva decât un factor suplimentar (și adesea inutil) de stres pe care ni-l autoimpunem.

Când ne raportăm la ziua care ne așteaptă în față foarte mult în termeni de „trebuie” setați într-un mod nerealisat, șansele ca să obținem ceva conform așteptărilor noastre - sau măcar să ne bucurăm întru totul de vreo reușită - sunt foarte mici. Poate chiar spre zero.

Primul instinct ar fi să spunem că acest „trebuie” are menirea să ne mobilizeze. Însă, în realitate, ne face un deserviciu emoțional - mai ales când îl folosim foarte des și în contexte nepotrivite. Pentru că ne creează falsa impresie de supraresponsabilizare și ne dă senzația de urgență. Și cum poți face față tu, antreprenor fiind, tuturor lucrurilor care sunt urgente și care cad în responsabilitatea ta, în fiecare zi?

Așa se naște „tirania lui trebuie” - care este una din cele mai frecvente distorsiuni în gândire descrise atât de bine de psihologii Matthew McKay, Martha Davis și Patrick Fanning în cartea Thoughts & Feelings.

Aceasta reprezintă tendința de a gândi că lucrurile trebuie neapărat să corespundă dorințelor și asteptărilor noastre. În plus, interpretăm situațiile și evenimentele în termeni absolutiști, lipsiți de realism.

Folosirea excesivă a acestui cuvânt este într-adevăr o capcană: „trebuie” raportat la activitățile zilnice - fie că este vorba de cele mai simple sau că vorbim de activitatea profesională - creează falsa impresie că absolut toate acestea sunt la fel de importante, presante și urgente. Prin urmare, dispare prioritizarea. Dacă toate sarcinile noastre sunt la fel de importante, cum le mai putem ierarhiza?! De asemenea, dispare liberul arbitru - deci ne aflăm în imposibilitatea de a alege.

Efectul este previzibil, spune psihologul și psihoterapeutul Alina Lungu, care face parte din Colegiul Psihologilor din România și din Asociația de Hipnoterapie şi Terapie Cognitiv-Comportamentală din Bucureşti (AHPCC):  „stresul crește considerabil, ne suprasolicităm, dispare satisfacția cu privire la lucrurile și activitățile pe care le avem de făcut și parcă ne simțim obligați să le facem, deși poate ne dorim altceva”.

Cu cât adâncești o problemă și încerci să rezolvi în amănunt diverse aspecte, cu atât apar mai mulți trebuie, iar per ansamblu, înaintarea în rezolvarea problemei scade. Cu alte cuvinte, e bine să simplifici spațiul alegerilor până la nivelul la care simți că ai un control lejer asupra problemei și să faci distincția între rezultate esențiale și rezultate a căror realizare „perfectă” nu este necesară, explică Alina Lungu pentru StartupCafe.ro.

„Acolo unde oamenii sunt dominați de necesitatea realizării unori scopuri secundare (uneori o fac dintr-un perfectionism ascuns, din teama de eșec, teama că nu stăpânesc fenomenul) însăși satisfacția reușitei scade foarte mult, producând nevoia de a-ți mai asuma încă o sarcină care, teoretic, te-ar duce la o satisfacție mai mare. Cu cât ești mai epuizat și dominat de trebuie, cu atât vei fi mai nesatisfăcut de rezultatul obținut”, menționează psihologul.

Există câteva modalități prin care te poți elibera de tirania lui „trebuie”. Un prim pas ar fi să faci diferența între „trebuie“ ca termen ce descrie responsabilități sau datorii care sunt indiscutabile și „trebuie“ ca imperativ categoric, autoimpus sau impus de cei din jur.

Apoi, recomandarea este să-l înlocuiești pe „trebuie” cu alternativele lui benefice:

• este necesar
• este nevoie
• este important
• îmi doresc
• vreau să

 
„Acestea îmi dau voie să aleg, să înțeleg că pot amâna, să accept că la unele dintre activități sau sarcini este posibil să renunț și, mai ales, ca nu toate sunt în responsabilitatea mea”, explică Alina Lungu.

Nu în ultimul rând, câștigătorul premiului Nobel, Daniel Kahneman, atrăgea atenția asupra iluziei focalizării - niciun lucru nu este atât de important precum pare atunci când ne gândim la el.