Denisa Crăciun

Trei studenți din București, Cluj-Napoca și Timișoara, câștigătorii unui concurs cu premii organizat de Banca Transilvania și Deloitte

concurs BT

Trei studenți la master din București, Cluj-Napoca și Timișoara au câștigat un concurs organizat de Banca Transilvania și Deloitte România, cu premii și oportunități de angajare.

Dănuț Cristinel Stîngă, student la programul de masterat în inteligență artificială la Universitatea din București, a obținut locul întâi la concursul Quant Competition. Sebastian Călin Coroian, care studiază analiza datelor complexe la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a obținut locul al doilea, iar Adela Bosun, studentă în programul de masterat Big Data la Universitatea de Vest din Timișoara s-a clasat pe locul al treilea.

La concursul în domeniul modelelor de risc de credit Quant Competition, ajuns la a doua ediție, au participat 24 de studenți de la niversitatea din București (UB), Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC).

Competitorii au fost studenți din anii I și II la programe de masterat în domeniile data science, inteligență artificială, machine learning, analiză de business, statistică și econometrie.

Pe lângă premiile în bani, studenții câștigători primesc și oportunități de angajare la Banca Transilvania și Deloitte România.

„Suntem o organizație în creștere, care aplică practici și instrumente în continuă evoluție, mândri de ceea ce facem, și sperăm să inspirăm generațiile viitoare să aleagă această cale profesională. Quant Competition este despre studenți, îi ajută să se pregătească pentru viața profesională și îi sprijină în primii pași în carieră. Vreau să felicit toți studenții care au acceptat această provocare și profesorii universitari care i-au susținut. Mulțumiri speciale partenerului nostru, Deloitte, care, pentru al doilea an, a făcut posibil ca studenții să se confrunte cu o provocare reală în modelarea riscului de credit”, a declarat Luminița Runcan, Director General Adjunct Risc, Banca Transilvania.

„Suntem entuziasmați să putem împărtăși pasiunea și creativitatea noastră în ceea ce privește modelele de risc de credit cu generațiile următoare de profesioniști în domeniul riscului și să putem contribui la dezvoltarea lor. Mulțumim partenerilor noștri de la Banca Transilvania pentru dedicarea cu care continuă să sprijine acest proiect”, a declarat Dimitrios Goranitis, Partener Deloitte, Lider global risc și reglementare pentru sectorul serviciilor financiare și Lider Europa Centrală pentru sectorul serviciilor financiare.

În cele două faze ale competiției, concurenții au proiectat modele de risc de credit pentru a evalua probabilitatea unor clienți bancari ipotetici de a nu-și mai rambursa creditele, pe baza unor date macroeconomice și a informațiilor furnizate de organizatori, sarcini care simulează viața profesională reală.

Juriul competiției a fost format din profesioniști ai Băncii Transilvania în domeniul managementului riscului de credit și din experți ai Deloitte România în domeniul riscului financiar

Parallax

Vizualizari
110
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri