Denisa Crăciun

Un startup fondat anul acesta susține că valorează 1,6 milioane euro și cere bani de la investitori, în România

Thumbnail

Startup-ul româno-german StageMe.Live, dezvoltatorul soluției de video live streaming pentru eCommerce, vrea să obțină o investiție de 160.000 de euro, echivalentul a 10% din companie.

Startup-ul vrea să demareze prima rundă de finanțare, susținută de mai mulți investitori privați, lead advisor fiind Florin Pop, membru al grupului de investitori Transylvania Angels Network.

Runda de finanțare va permite dezvoltarea soluției de video live streaming, adăugarea de noi facilități, în funcție de cererea de pe piață și de nevoile clienților, scopul principal fiind creșterea venitului recurent pentru a atrage o rundă viitoare de investiții, proiecțiile luând în calcul 500 de clienți activi în primul an.

StageMe.Live este evaluată pre-money la 1,6 milioane de euro.

Sandu Băbășan, CEO (director general) Blugento, firmă clujeană specializată în furnizarea de soluții de eCommerce bazate pe platforma Magento, spune, în calitate de Strategic Advisor la StageMe.Live, că „pandemia ne-a făcut pe toți să ne mutăm în online și să ne arate ce confortabil e acolo. În viitor, trendul se va păstra și vom vedea un mix între lumea reală și cea digitală, iar live streaming-ul va fi infrastructura de bază care va suporta tot traficul de comunicare”.

Ce este StageMe.Live

Soluția StageMe.Live, de tip SaaS (Software ca serviciu) este destinată magazinelor online care vor să își crească vânzările, engagement-ul din partea clienților față de brandul sau produsele comercializate, dar și să își fidelizeze actualii clienți, susține compania.

Cum reușește acest lucru? Cu ajutorul unui nou canal de marketing: video live streaming, ce oferă sesiuni de shopping interactive, personalizate. De asemenea, consumatorii finali pot să găsească răspunsuri la întrebările care, altfel, i-ar împiedica să finalizeze achizițiile online.

Experiența în online va fi, astfel, mai rapidă și mai eficientă: acest lucru se traduce în conversii mai mari, cu până la 80% per eveniment.

Pentru început, soluția va fi destinată magazinelor online din România și din regiunea DACH (Germania, Austria și Elveția vorbitoare de limbă germană), urmând să își extindă prezența și în alte țări din Europa.

Soluția StageMe.Live funcționează în browserele telefoanelor mobile și desktop-urilor și nu este necesară instalarea de alte plugin-uri sau aplicații. Pentru a putea face live stream e nevoie doar de o cameră video, de un microfon și de o conexiune la internet, orice om de vânzări putând face live stream, nu numai influenceri, reducând astfel costurile.

CEO-ul și co-fondatorul companiei este antreprenorul Christian Roth, născut în Germania, din familie de români, care a inițiat proiectul alături de Andrei Buze, CTO în cadrul proiectului, antreprenor și programator, cu experiență de aproape 10 ani în industria de streaming.

Din echipă mai face parte Mihai Motcu, COO și serial entrepreneur, cu background în tech, finance și business development, cu peste 15 ani de experiență în industria de  streaming.

De asemenea, Sandu Băbășan este strategic advisor la StageMe.Live și Marius Roman, antreprenor, de profesie avocat, cu expertiză în drept financiar și tranzacții.

Parallax

Vizualizari
499
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri