Claudiu Zamfir

Startup-urile au primit finanțări de aproape 3 milioane EUR de la investitorii din rețeaua românească TechAngels, în anul 2023

Președinte TechAngels

Membrii TechAngels au acordat unor startup-uri investitiții totale de 2,928 milioane de euro, în anul 2023, a anunțat, miercuri, rețeaua românească de investitori de tip angel, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

1,856 milioane au fost investiți în semestrul al doilea, o creștere cu 73% față de primul semestru 2023. Suma anuală totală reprezintă o scădere cu 50% față de investițiile realizate de membri în 2022, care s-au ridicat la aproape 6 milioane de euro.

„Vedem o recuperare a volumului investițional, în semestrul doi 2023, ceea ce ne arată o acomodare cu mediul de incertitudine macro economică din partea investitorilor membri ai TechAngels. Numărul celor care au decis să investească a fost constant, în fiecare semestru 25% din investitori au fost activi, iar per total an, 36%. Este un semnal bun faptul că mai mult de jumătate din investiții au mers spre startup-uri noi și că intenția de investiție este în creștere. Sumele planificate pentru investiții în 2024, conform declarațiilor membrilor, sunt mai mari cu 25% față de anul trecut iar procentul celor care își propun să fie activi este de aproximativ 50%” – arată Marius Istrate (foto), chairman of the board, TechAngels.

În semestrul al doilea al anului 2023, 12,5% din totalul membrilor TechAngels au investit sume până în 25.000 de euro, 6,5% sume între 25.000 și 100.000 de euro, 2% au investit între 100.000 și 150.000 de euro, alți 1,5% sume peste 200.000 de euro. Creșterile din a doua jumătate a anului au fost generate și de o intensificare a participării membrilor din străinatate sau expatriați ai TechAngels.

Cei peste 140 de membri ai TechAngels au evaluat de la începutul anului peste 250 de startup-uri, din care au întâlnit în pitch 94. Investițiile realizate au fost fie directe, fie prin intermediul platformelor de investiții, fie prin sindicalizări alături de alte rețele de investitori tip angel.

TechAngels a ajuns, în 2023, la o contribuție de peste 43 de milioane de euro la dezvoltarea ecosistemului tech local, în cei 10 ani de la înființare.

Activitatea membrilor din 2023 a inclus și participarea la evenimente la nivel european și regional, în colaborare cu parteneri din Bulgaria și Ungaria sau alte rețele de investitori.

DeepTech, inteligență artificială și machine learning - principalele domenii vizate

„Startup-urile în care s-au făcut investițiile în 2023 sunt, aproape fără excepție, startup-uri DeepTech, AI, Machine Learning. Din perspectiva sectoarelor adresate, startup-urile pe care le-am analizat au fost de o mare diversitate, cu un accent pe B2B - automatizare, productivitate și eficientizare pentru companii din diverse industrii, de la HORECA la IT și producție industrială.

Domeniile educație și, respectiv, sănătate au ocupat locul al doilea și al treilea în topul problemelor tratate de startup-urile întâlnite anul trecut, apoi cele privind mobilitatea/transportul și consumul responsabil de resurse- de la reutilizarea hainelor la reducerea, diminuarea risipei în procese producție, la km parcurși și eficientizarea consumului de combustibil”- detaliază Marius Istrate.

Acestora li s-au adaugat startup-uri B2C, orientate pe segmente cum sunt viață activă/sport, entertainment-muzică, artă etc.

Membrii TechAngels au susținut, în calitate de mentori și jurați, proiectele de accelerare și de dezvoltare a ecosistemului tech local, cum sunt Techcelerator, Commons Accel-Venture Accel/MyidEA, StepFWD, RubikHub, Launch, ROTSA, How To Web, în cadrul cărora au întâlnit alte peste 100 de startup-uri. Și la nivel internațional, membrii TechAngels au fost implicați în proiecte de dezvoltare, cum sunt, spre exemplu, evenimentele European Business Angel Network și Business Angels Europe, cele două rețele europene în care TechAngels este membru.

Pentru 2024 membrii TechAngels vor continua să susțină activ dezvoltarea ecosistemului tech din România, atât prin investiții cât și prin cunoștințe și experiență profesională.

„Credem că acum este cel mai prielnic moment în România pentru a lansa startup-uri în domeniul tech, în ciuda incertitudinilor la nivel macro. Chiar dacă mai avem de lucrat la mentalitate, chiar dacă instituțiile și companiile de aici încă nu consumă startup-uri tech cu aceeași deschidere ca în Europa de vest sau în State, antreprenorii români pot lansa din prima companii globale. Acum au acces la mai multă expertiză pentru scalare, comunitatea este mai largă, suntem mai aproape de masa critică necesară creșterii accelerate”- subliniează Marius Istrate.

TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea startup-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are un număr de peste 140 membri. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing etc.

În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru start-up-urile selectate.

În portofoliul TechAngels se află până acum peste 240 de start-up-uri. Investițiile grupului în ecosistemul local de startup-uri au fost de aproximativ 43 de milioane de euro, în ultimii 10 ani.

Parallax

Vizualizari
194
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri