Denisa Crăciun

Grupul românesc de investitori TechAngels are un nou președinte

Președinte TechAngels

Grupul TechAngels, rețea de investitori tip angel din România, are un nou președinte, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.

Marius Istrate va conduce grupul TechAngels pentru următorii doi ani.

„Mandatul Președintelui ales și al Consiliului de conducere va fi orientat pe creșterea calității, pe trei coordonate: în privința startup-urilor care se prezintă la pitchuri, în ceea ce privește sprijinul acordat acestora pentru a atinge etape superioare de dezvoltare și în ceea ce privește statutul investitorilor de tip angel”, a transmis TechAngels.

Cine este Marius Istrate

Marius Istrate are peste 18 ani de experiență în industria de IT, domeniu în care a condus și dezvoltat echipe, cu un focus pe recrutare, internaționalizare și dezvoltarea echipelor de leadership. Astfel s-a familiarizat cu mediul startup din România, Franța, Germania și Marea Britanie.

În perioada 2017-2020, a fost Chief People Officer la UiPath, unde a ajutat la creșterea echipei de la 100 la 3.000 de oameni la nivel global. De trei ani este investitor tip angel și are în portofoliu startup-uri ca Flowx.ai, SmartDreamers, BunnyShell, YouniChoice, OxidOS, Parol, CarsUp pe care le consiliază. Portofoliul personal de investiții include și investiții sindicalizate și participări la fonduri.

„Planul pe care l-am propus colegilor din TechAngels are în vedere creșterea profilului nostru ca asociație, astfel încât să rămânem prima opțiune pentru sprijin atunci când startup-urile caută finanțare. Mi se pare firesc, având în vedere structura foarte diversă a membrilor TechAngels și numeroasele competențe din grup. Am mai propus un plan pentru creșterea procentului de startup-uri din protofoliul nostru comun care să ajungă la runde de serie A, ca o măsură a puterii TechAngels de a sprijini evoluția startup-urilor. Cea de-a treia direcție din mandatul pe care mi l-am asumat se referă la conturarea unor poltici de stimulare a investițiilor de tip angel, ceea ce presupune intensificarea dialogului cu autoritățile și partenerii din ecosistem” – spune Marius Istrate.

Noul Consiliu de Conducere al grupului de investitori tip angel va fi format din Mălin Ștefănescu, Mihai Guran, Matei Dumitrescu, Cosmin Curticăpean (toți patru aflați la un nou mandat la conducerea grupului) și din Anca Petcu, Sebastian Cochinescu, Sabin Gîlceavă, Ciprian Harabagiu, Dimitris Matsakis și Ștefan Morcov, noi membri desemnați.

Parallax

Vizualizari
226
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri