Redacția Startupcafe.ro

Un startup românesc, „Carte cu mine”, intră pe nișa dedicată preșcolarilor și elevilor de școală primară

Thumbnail

În 2020, cifra de afaceri a celor mai importante 70 de edituri din România abia ajungea la 84 de milioane de euro (plus 20-30 de milioane - cartea școlară), înregistrând o scădere de peste 7% față de anul precedent și păstrând România pe ultimele locuri din UE în privința vânzărilor de carte. Abia 1,3 milioane de români citesc, și nici aceștia nu depășesc o carte pe an, în medie. Adică, 3 euro cheltuiți, comparativ cu 108, cât cheltui un neamț!

Ungaria, cu o populație de sub 10 milioane de locuitori are încasări de peste 140 de milioane de euro din carte, Italia vinde cărți de 2 miliarde de euro anual, Germania de 9 miliarde de euro!

Librex și Elefant sunt dovezi clare că vânzările online încep să devină un segment tot mai viu, chiar dacă deocamdată ponderea online-ului reprezintă o cotă infimă din întreaga piață, probabil de cca. 5%.

În aceste condiții, orice nouă intrare pe piață merită salutată! Un startup clujean a construit o serie de instrumente de învățare dedicate elevilor din primii ani de școală, în special abecedare, atașându-le funcții suplimentare pentru a le conferi o mai mare dezirabilitate.

Astfel, o primă versiune este abecedarul-poveste, în timp ce a doua – abecedarul de colorat, menit să acceseze și zona sensibilităților artistice. Dacă pe segmentul cărților pentru copii par să domine în clipa de față traducerile, clujenii au mers pe ideea elaborării unui conținut propriu, autohton.

Noutatea o constituie și faptul că produsele sunt personalizabile, doritorii putând opta pentru a vedea numele ori imaginea copilului nu doar pe coperta abecedarului, ci chiar și în povestea propriu-zisă, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel conținutul atent elaborat.

Cu un plan de investiții având în vedere situația de criză, ținta firmei nou-înființate (SC Carte cu mine SRL) a fost de a tăia orice costuri „neesențiale” și de a construi prin efort propriu infrastructura viitoarei afaceri.

Cu unul din parteneri, angajat la o companie IT locală, s-a făcut o primă „economie”, desființând costurile aferente construirii platformei online prin realizarea ei „in-house”, precum și a costurilor de implementare. În schimb, nu s-a făcut nici o reducere la cheltuielile ce au vizat concepția grafică și designul, acestea reprezentând propriu-zis cele mai mari cheltuieli necesare, cifrate la zeci de mii de euro.

„Carte cu mine” a lucrat cu un grafician de clasă mondială – Cristina Dandu, poate mai bine cunoscută pentru contribuțiile ei de la National Geographic, dar și cu o echipă de designeri clujeni care au realizat câteva produse de excepție. Seria este completată și cu caiete personalizabile, colorate, proaspete și atrăgătoare.

Identificarea unei firme capabile să realizeze întreaga gamă de tipărituri necesare (incluzând și cele de natură promoțională) nu a reprezentat o problemă, fiind vorba despre No Gate Production Cluj, cu o cifră de afaceri în creștere de la an la an și cu o experiență de un deceniu pe piață. Cei de la No Gate Production au înțeles imediat că noua colaborare nu va presupune tiraje imense, fiind vorba despre unicate, la care prețul de vânzare va excede binișor media anuală alocată de un român pentru carte.

Cei de la „Carte cu mine” au creat și o platformă online ce ajută clienții să-și personalizeze produsele dedicate copiilor, îmbinând astfel nevoia unei gratificări imediate – cum a fost obișnuit până acum consumatorul – cu beneficiile unei recompense ulterioare, care vine din interacțiunea cu produsul tipărit.

Proporția impresionantă (cca. 42% din elevi) afectați de analfabetism funcțional derivă și din lipsa cititului, din absența cărții din preajma copilului. Exact acest neajuns vor cei de la „Carte cu mine” să-l înlăture prin punerea la dispoziție a unui produs cu o estetică aparte, care iese în evidență imediat.

Creșterea consumului de carte pentru copii vine și din interesul părinților tineri de a suplini deficiențele sistemului școlar, prin educarea copiilor să citească sau cel puțin să se împrietenească de timpuriu cu cărțile, iar acest demers este identic cu al celor de la „Carte cu mine”.

Librăriile se găsesc astăzi doar în orașele mari, în timp ce în localitățile de mărime medie sau mică, și în mediul rural sunt inexistente. Comerțul de cărți pe internet a ajuns să reprezinte astfel peste 20% din total. Creșterea este impulsionată de discounturile mari practicate de site-uri, de diversitatea ofertelor și de ușurința cu care pot fi comparate prețurile.

Tot în această direcție s-a orientat și „Carte cu mine”, preferând să acceseze comerțul online și să ocolească librăriile care încă mai sunt tributare unui sistem greoi de distribuție. Astfel, cartea personalizată și comandată online, ajunge la destinatar prin curier, fără a presupune vreun mare efort.

Rămâne de văzut cum va rezista o astfel de afacere pe o nișă firavă și dacă un conținut competitiv poate sau nu să concureze cu producțiile oarecum similare importate din străinătate. Nu în ultimul rând, „Carte cu mine” poate reprezenta și o provocare lansată întregii industrii prin modul inovativ și provocator prin care pătrunde pe piață.

Parallax

Vizualizari
590
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 865
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri