1 milion Euro, finanțare pentru un startup fondat de 3 antreprenori români, în UK
Powered By
Claudiu Zamfir

1 milion Euro, finanțare pentru un startup fondat de 3 antreprenori români, în UK

Thumbnail

Un startup cu birouri în Marea Britanie și România, fondat de 3 antreprenori români, în anul 2018, a obținut acum o finanțare de capital de risc de 1 milioan de euro de la o serie de fonduri de investiții.

Neurolabs a primit runda de investiții de la Lunar Ventures și Techstart Ventures, cu participarea 7percent Ventures și ID4 Ventures. De asemenea, doi investitori individuali au participat la runda de finanțare: Charles Songhurst și Andreas Wiese.

Astfel, în cei doi ani de existență startup-ul early-stage ajunge la investiții totale de 1,3 milioane de euro, a declarat pentru StartupCafe.ro, Paul Pop, CEO și cofondator al Neurolabs. Ceilalți 2 cofondatori sunt  Remus Pop (COO) și Patric Fulop (CTO).

Cei trei tineri antreprenori ardeleni s-au întâlnit în urmă cu 9 ani, în Scoția, studiind la Universitatea din Edinburgh. Startup-ul a fost fondat la Londra, dar acum are birouri la Edinburgh și la Cluj-Napoca.

Antreprneorii români sunt „pionieri în utilizarea datelor generate sintetic pentru dezvoltarea modelelor de recunoaștere de obiecte, metodă care produce mai ieftin și mai rapid rezultate exacte”, potrivit unui comunicat al Neurolabs transmis StartupCafe.ro.

Firma își propune „democratizarea Computer Vision depășind barierele de adopție a acestei tehnologii”. Neurolabs înlocuiește datele reale necesare antrenării algoritmilor Computer Vision, date care sunt greu de obținut și costisitoare. În schimb, Neurolabs utilizează date generate sintetic care oferă seturi masive de date diverse la costuri semnificativ reduse și într-o  fracțiune de timp.
 
Tehnologia proprie, propulsată de un motor de generare de date sintetice, permite dezvoltarea rapidă de soluții de recunoaștere a obiectelor în diverse scenarii și industrii, accelerând automatizarea sarcinilor vizuale repetitive.

„Vreau să mulțumesc echipei pentru munca pe care a depus-o ca să fim astăzi aici. La fel ca majoritatea companiilor, am întâmpinat momente foarte dificile la începutul pandemiei, dar peste care am trecut cu bine datorită implicării fiecărui coleg. De acum încolo vom fi susținuți de un mare grup de investitori care înțeleg la un nivel profund viziunea din spatele tehnologiei noastre”, a spus Paul Pop, CEO Neurolabs, cu ocazia noii runde de finanțare, conform sursei citate.

Investitorii de la Lunar Ventures consideră că startup-ul românilor construiește „o soluție inedită pentru Computer Vision și inteligență artificială”.
"Suntem încântați de modul în care viziunea Neurolabs despre post-big-data deep learning se aliniază cu a noastră: dezvoltarea rapidă de rețele neuronale extrem de precise în medii cu date rare este pe cale să devină mult mai ușoară - depășind astfel barierele de intrare pentru multe aplicații noi pentru ML și AI, care până acum nu erau viabile din punct de vedere economic" - a mai spus Mick Halsband, partener fondator la Lunar Ventures.

Alte declarații din partea investitorilor:

  • Mark Hogarth, partener, Techstart Ventures: „Techstart este încântat să facă parte dintr-un grup extraordinar de investitori internaționali care s-au reunit pentru a sprijini echipa Neurolabs extrem de talentată, în misiunea lor de a democratiza Computer Vision de la birourile lor din Edinburgh și Cluj Napoca.“
  • Ivailo Jordanov, Partener Venture, 7 Procent Ventures: „În calitate de susținători fermi ai viitorului AI-ului și Computer Vision-ului, suntem încântați să susținem echipa Neurolabs în călătoria lor. Am fost foarte impresionați de înțelegerea și abilitățile tehnice profunde ale echipei, împreună cu un puternic impuls comercial și o viziune mare. "

Ce face Neurolabs

Neurolabs construiește algoritmi de recunoaștere a obiectelor, antrenați cu date sintetice de mare calitate, generate la scară în medii virtuale, folosind tehnici proprii unice. „Eliminăm nevoia de a colecta și anota imagini, fiind astfel capabili să rezolvăm cazuri de recunoaștere de obiecte din lumea reală anterior imposibile, și împingem acuratețea recunoașterii obiectelor dincolo de limitele umane, toate într-un mod oportun, accesibil și complet automatizat” - susține firma.

Anul trecut, românii au fost acceptați într-un accelerator de afaceri spaniol, după ce au realizat o soluție de machine vision, bazată pe deep learning și date generate sintetic, pentru supermarketuri. Cu ajutorul sistemului Neurolabs, marile rețele comerciale pot să monitorizeze foarte atent produsele alimentare de la raft și o serie întreagă de variabile, pentru a înțelege și a prezice care dintre mărfuri se vând mai repede sau mai lent.

Astfel, hipermarketurile pot evita mai bine situațiile în care produsele alimentare foarte perisabile se strică la raft, ca urmare a variațiilor bruște ale cererii din partea consumatorilor.

„Dacă e soare, se va vinde mai multă înghețată, bere și mici. Sunt o mână de companii care fac predicțiile de vânzări pe baza vremii, dar noi am mers mai departe și am luat mai mulți factori externi în considerare, cum ar fi prețul și promoțiile oferite de competitori, numărul de magazine cu același profil în zonă, date economice locale etc. Mai departe, urmărim starea la raft a produselor. Folosind camere instalate de noi, urmărim stocul de produse aflate pe raft, iar când produsele sunt pe terminate, trimitem notificări personalului din magazin pentru a reîmprospăta stocul”, a explicat Paul Pop, citat de Cluj.info.

Cine sunt investitorii Neurolabs:

Despre Lunar Ventures. „Investim în software-ul european DeepTech în stadiu incipient. Suntem investitori tehnici care se asociază cu fondatorii tehnici care construiesc la intersecția dintre DeepTech și software. Misiunea noastră este să vă ajutăm să transformați ideile de sci-fi în produse reale”.

Despre Techstart Ventures: „Techstart Ventures este un important investitor de tip seed din Scoția și Irlanda de Nord și a câștigat recent „Investitorul anului” la Premiile de startup tehnice scoțiene din Turing Fest 2019. Techstart Ventures LLP gestionează schema scoțiană de creștere - Fondul LP Techstart Ventures Equity Finance - care a fost finanțat prin sprijinul guvernului scoțian și al Fondului European de Dezvoltare Regională din Programul Fondurilor Structurale Europene 2014-2020.

Despre 7percent. „7percent Ventures investește în startup-urile incipiente conduse de fondatori cu ambiții lunare. Toți partenerii sunt foști fondatori transformați investitori. Investițiile anterioare includ OculusVR (vândut la Facebook), Blue Vision Labs (Lyft) și Magic Pony Technologies (Twitter). 7percent consideră că fondatorul este clientul lor, oferind sfaturi din experiența proprie și sprijin din partea unei rețele curatoriată de peste 150 de investitori-consilieri.

Parallax

Vizualizari
2659
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings