Denisa Crăciun

Se fac înscrieri: Lecții de afaceri 2021 pentru tinerii antreprenori

Thumbnail

Antreprenorii români sau persoanele aflate în primii ani de la lansarea afacerilor se pot înscrie într-un nou program de mentorat și training JCI Tineri Antreprenori 2021 organizat de Junior Chamber International București, la care vor avea ocazia să învețe de la  mentori și speakeri precum Raluca Radu (Answear), Andrei Radu (GPeC) sau Alex Dascălu (Founder Institute).

Antreprenorii dornici să participe la sesiunile de training și mentorat se pot înscrie în program până pe 1 octombrie 2021AICI

Evenimentul va avea loc între 6 octombrie și 1 decembrie 2021 și se va desfășura offline, în fiecare zi de miercuri, cele 2 luni de sesiuni săptămânale încheindu-se cu o perioadă de mentorat unu la unu.

Programul, ajuns la a 8-a ediție, se adresează antreprenorilor aflați în primii ani de la lansarea afacerilor, în etapa de creștere și dezvoltare.

Pentru prima dată, JCI Tineri Antreprenori oferă, pe lângă premii, o serie de bonusuri.

Spre exemplu, în funcție de interes și nevoile business-ului, participanții vor primi suplimentar consiliere juridică, ședințe de coaching și dezvoltare personală, consultanță de brand, marketing și comunicare.

La finalul programului, toți cursanții participă la o sesiune de pitch în care își prezintă afacerea pentru a obținere finanțare, sprijin sau consultanță.

Tineri Antreprenori 2021 este gândit ca un mini-MBA, care oferă o componentă de networking, acces la profesioniști consacrați și oameni de business experimentați.

Programul din acest an cuprinde workshop-uri ce acoperă subiecte precum:

  • perseverența ca strategie de business;
  • vânzări;
  • finanțe și contabilitate;
  • marketing și comunicare;
  • design thinking;
  • digitalizare;
  • e-commerce.

Speakerii ediției Tineri Antreprenori din acest an sunt:

  • Alex Dona, co-fondator desprevin.ro;
  • Claudiu Jojatu, co-fondator Milk & Cookies Studio;
  • Alex Dascălu, lead director la Founder Institute;
  • Raluca Radu, country manager Answear;
  • Andrei Radu, CEO (director general) și fondator GPeC;
  • Alina Bălan, partener Design Thinking Society;
  • Marta Ușurelu, Owner & Publisher la Revista Biz;
  • Cristi Tudorescu, consultant IMM.

Junior Chamber Internațional România a fost întemeiată în 2003 - 2004 și numără în prezent 11 organizații locale.

Cu peste 250 de membri activi la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități.

JCI România este membră cu drepturi depline a organizației Junior Chamber Internațional.

Parallax

Vizualizari
485
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri