Denisa Crăciun

Înscrieri: Accelerator de business pentru antreprenorii români cu idei de afaceri în industria alimentară

accelerator de business 2022

Antreprenorii cu idei de afaceri și business-uri de producție în industria alimentară se pot înscrie într-un accelerator care se va desfășura pe parcursul a șase săptămâni.

Programul F&B Business Accelerator presupune workshop-uri online zilnice și sesiuni de mentorat în compania unor antreprenori și a unor tineri cu experiență.

Cohorta de acum se adresează antreprenorilor cu afaceri de producție din industria alimentară.

Înscrierile se fac AICI până pe 9 octombrie 2022. 

Accelerator caută antreprenorii și echipele de fondatori care lansează pe piață produse alimentare pe care orice consumator le va căuta peste 5-10 ani. 

Printre noile produse inovatoare se numără produsele din proteine alternative, produsele „zero waste”, chipsuri din alge, kombucha etc.

„Într-o perioadă în care ne confruntăm cu incertitudine economică, oportunitățile vor fi valorificate de acele companii care vor reuși să-și adapteze rapid modelul de business și să facă față obstacolelor care apar în lanțul de aprovizionare și pe linia de producție. Mentoratul, networkingul și oportunitățile de finanțare sunt cu atât mai importante într-o perioadă de criză, astfel încât propunem antreprenorilor cu businessuri de producție în sectorul food&beverage un mediu sigur în care să testeze ipoteze, să-și adapteze planul de business la noua realitate macroeconomică și să dezvolte noi relații de business” - Robert Agarici, Program Manager F&B Business Accelerator.

Programul își propune să ajute noua generație de antreprenori să realizeze MVP-uri pentru produsele lor și să găsească finanțare pentru a putea scala businessul propriu.

Dincolo de cele șase săptămâni de workshopuri zilnice, antreprenorii acceptați în program vor beneficia de mentorat strategic, un pitch de produs cu cumpărătorii marilor rețele de retail, un bootcamp de 3 zile la Rubik Hub - Piatra Neamț precum și de facilitarea unor întâlniri 1on1 cu investitori strategici.

Parallax

Vizualizari
344
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri