Vera Iurcu

Idei de afaceri născute sau dezvoltate în pandemie: „În lockdown, au fost comenzi ca la Crăciun”

Thumbnail

Pandemia provocată de noul coronavirus (COVID-19) s-a extins la nivel mondial și ne-a afectat atât din punct de vedere social, cât și economic. În timp ce o parte semnificativă dintre micile afaceri nu au reușit să reziste, altele au găsit moduri prin care să-și adapteze produsele și serviciile la nevoile pieței, doar ca să se mențină pe linia de plutire. Iată câteva idei de afaceri care au apărut în perioada pandemiei sau care au reușit să se adapteze în criză.

Idee de business dezvoltată în pandemie: Hrănitor automat pentru animale controlat prin aplicație

Hranitor-animale.ro este afacerea unei familii de IT-iști, soții Diana și Răzvan Stanga. Totul a pornit din nevoia de a avea animalele hrănite atunci când sunt plecați. Cei doi au construit de la zero prototip după prototip, au modificat, testat și reconstruit, iar odată cu pandemia și lucrând exclusiv de acasă, au reușit să lanseze aplicația la care lucrau de 4 ani.

Hrănitorul automat poate fi controlat de la distanță, prin intermediul unei aplicații. Acesta are două componente: dispozitivul de hrănire, care este integrat la europubelă, și o aplicație pentru Android. Aplicația oferă până la 5 programe zilnice pentru hrănire automată, mesaje push de confirmare hrănire, funcție hrănire manuală și integrare cu camere IP Onvif, pentru a putea vedea hrănitorul și animalele (camera nu este inclusă).

Acum, ei lucrează la automatizări care să permită producția în masă, dar și pentru a lansa un produs indoor, mai mic, care să funcționeze pe aceleași principii.

Idee de afacere cu „comenzi ca la Crăciun” în pandemie

În pandemie, unii antreprenori au fost nevoți să-și regândească ideile de afaceri și să se adapteze la noile condiții de muncă, în timp ce alții au găsit un avantaj în noua realitate. Un astfel de exemplu este și Mel's gifts, un business care creează cadouri personalizate și le trimite la destinație. Deși a fost lansat cu un an înainte, perioada de pandemie a însemnat, de fapt, lansare și promovare. „În lockdown, au fost comenzi ca la Crăciun, tocmai pentru că oamenilor le era frică și nu se mai puteau întâlni cu cei dragi, dar totuși doreau să-i surprindă”, povestește Melania Manole, fondatoarea afacerii. 

Idei de business adaptate la pandemie: de la atelier de haine la producție de măști și halate 

Înainte de pandemie, ARTelier Design producea pahare și decorațiuni pentru evenimente, pictate manual. Linda Stănescu, artist și designer la ARTelier Design, povestește că a reușit să se reinventeze în pandemie. În momentul lockdown-ului, spațiul închiriat era amenajat și pentru reciclarea vestimentară denimului, așa că noul proiect a venit în mod firesc. Nu și-au permis să angajeze, dar ea și colega s-au înscris la cursuri de croitorie, iar în toamnă au lansat produsul de top al atelierului din ultimele 6 luni - sarafanul din bumbac pictat manual. „Anul de pandemie m-a învățat că trebuie să fiu proactivă, să investesc în mine constant, să îmi planific foarte bine drumul și să nu ma abat de la a munci și eu, alături de echipă, atunci când este cazul.”, mărturisește antreprenoarea.

Evoque si Naturally by Freya este o altă afacere, din același domeniu, pornită în pandemie. Atelierul de croitorie a fost finanțat din fonduri europene nerambursabile. Cristina Radu, proprietara afacerii, spune că deși avea posibilitatea să suspende activitatea, nu a făcut-o, pentru că ar fi pierdut mult mai mult. Astfel, de la un plan de afaceri scris pentru haine din materiale naturale, a ajuns la măști și halate de unică folosință. Între timp, au început să primească și comenzi de haine, cu măsurile luate „peneve” de către cliente, iar zilele acestea semnează un nou contract de finanțare.

Idee de afacere în criză economică

Business Soul2$oul este o afacere lansată în octombrie 2019 și avea ca target companiile mari și mijlocii. Din cauza tăierilor de buget din companii cauzate de pandemie, multe contracte au fost anulate, așa că Diana-Maria Georgescu, fondatoarea, s-a orientat către persoanele fizice care își doreau să facă o reconversie profesională. Așa a apărut Talentul tău nativ, un instrument care identifică domeniile de activitate în care cineva poate face performanță în mod natural. În plus, toate evenimentele comunității WomenEsteem International au fost mutate în online. Afacerea și-a schimbat direcția și s-a adaptat la nevoile din pandemie, ceea a crescut vizibilitatea considerabil, atât în România, cât și în afara țării, după cum afirmă fondatoarea.

Anterior, am povestit pe StartupCafe și despre ascensiunea startup-urilor digitale de sport și soluțiile adaptate la pandemie. După închiderea sălilor de sport, aplicațiile de fitness, serviciile de streaming, dispozitivele portabile și dispozitivele conectate au ajuns să fie la mare căutare de către cei care și-au dorit să rămână activi chiar și de acasă. Astfel, noile tehnologii și trenduri au schimbat industria de fitness și care, probabil, vor rămâne și după ce lucrurile vor reveni la normal.

Parallax

Vizualizari
4113
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri