Denisa Crăciun

Idei de afaceri românești câștigătoare la HackHER, hackathon cu premii totale de 8.500 EUR

hackher

O aplicație de design interior este câștigătoarea hackathonului pentru echipe diverse din România, care a avut loc pe 6 mai 2023.

50 de fondatoare de startup-uri și specialiști IT care au fost împărțiți în 8 echipe diverse din punct de vedere al competențelor și genului au participat la HackHER, eveniment cu premii totale de 8.500 EUR.

Opt fondatoare de startup-uri au făcut echipă cu specialiști IT independenți pentru a construi strategii tehnice și digitale pentru ideile lor de afaceri.

Ideil de afaceri câștigătoare la HackHER:

  • Locul I - Make it Home. Premiu: 5.000 EUR cash și 5.000 EUR cloud credit (de la Techcelerator). Platforma ajută clienţii și specialiștii de design interior „să vorbească aceeași limbă” cu ajutorul inteligenţei artificiale și să creeze proiecte personalizate, pe baza abonamentelor lunare. Fondatoare este Ioana Anuțoiu, arhitect. Specialiști IT: Loredana-Andreea Stângaciu, Student Information technology, Miruna Dinu, Business analyst, Bogdan Teslarasu, Full stack developer, Architect.

  • Locul II – WowLab. Premiu: 2.500 EUR. La WowLab, companie deja existentă, s-a adaugat o componentă de edutech ȋn Metaverse pentru școli, ȋn care elevii pot participa la experimente știintifice cu ajutorul VR sau al experimentelor virtuale. Fondatoare este Anca Tănăsescu. Specialiști IT: Andrei Mirciu, Full stack developer, Student Information technology, Flavia Gheorghe, UX/UI designer, Product manager, Teia Vava, Full stack developer, Student Information technology, Fares Yusuf, Student Information technology.

  • Locul III – Qube App. Premiu: 1.000 EUR. Startup-ul propune o aplicaţie asistată de inteligenţă artificială care să realizeze conținut și planificare personalizată de social media, pe baza abonamentelor lunare. Fondatoarele sunt Tori Popescu si Sinziana Vlăduţu. Specialiști IT: Armin Asgari, Student Information technology, Denisa Elena Gheorghiță Student Information technology, Nicoleta Radulet, System analyst.

Alte idei de afaceri participante au fost:

  • Vintello, platformă de fashion resale, care a realizat o soluţie de gamificare pentru gratificarea clienţilor aplicaţiei deja exstente. Fondatoare: Diana Enachescu. Specialiști IT: Anca Ciolacu, Business analyst, QA tester, Andreea Lavinia Ionescu, Front-end developer, UX/UI designer, Dana Androne, QA tester, Liviu Ionescu , Front end developer, Back end developer.
  • Infrared a dezvoltat o soluţie tehnică pentru o platformă profesională pentru antreprenori de mentorare, investiţii sau creșterea propriilor afaceri. Fondatori: Roxana Hutanu și Andrei Hutanu. Specialiști IT: Cristina Șerban, Business analyst & Project manager, Cristian Margineanu, Back-end developer, Mihai Preda, Full stack developer, Valentin Niță, Front-end developer, Back-end developer, Full stack developer, Architect, UX/UI designer, QA tester.
  • eHelper, platformă de e-commerce care ajută clienţii să ȋși cumpere laptopul ideal ȋn funcție de nevoile și bugetul fiecăruia. Fondatori: Vlad Ichim și Eve Baraghin. Specialiști IT: Irina Verlan, Artificial Intelligence and ML passionate, Project manager, Gabriel Macovei, Full stack developer, Mihaela Alexandru, Project manager, Alexandra Stoica, UI/UX.
  • Hello Motum, aplicație care recompensează transportul verde prin detectarea rutelor verzi și mai puţin poluate. Fondatori: Alexandra Voinea și Daniel Manasescu. Specialiști IT: Cătalin Gabriel Barabaș, Student Information technology, Carina-Gabriela Grec, Student Information technology, Bianca Dumitru, Student Information technology, Razvan Ghițan, Full stack developer.
  • Recover Me, o aplicaţie pentru pacienţii clinicilor de recuperare medicală. Fondatoare: Sura Tug. Specialiști IT: Adrian Pascu, Front-end developer, Back-end developer, Full stack developer, Student Information technology, Paula Radulescu, Architect, Business analyst, Product manager,Alexandru Tenita, Full stack developer, Simona Badiu, UX/UI designer.

Scopul evenimentului a fost să ajute fondatoarele de companii să dezvolte soluţii tehnice pentru ideile sau produsele lor. Echipele au avut la dispoziţie, timp de 6 ore, 13 mentori cu expertiză diversă și complementară, de la coaching, gaming, UX/UI Design, gamification, data security la web 3, pitching, strategii de business si go-to-market, pentru a le ajuta să ȋși pună ȋn practică ideile.

La finalul zilei a avut loc sesiunea de pitching a produselor rezultate, ȋn care fiecare echipă și-a prezentat produsele și soluţiile dezvoltate pe parcursul zilei, ȋn sesiuni de cȃte 5 minute, urmate de alte 5 minute de Q&A cu membrii juriului.

Evenimentul a fost organizat de Women in Tech Romania și Bravva Angels.

Nivelul echipelor ȋnscrise ȋn concurs a fost impresionant. Chiar dacă specialiștii IT s-au ȋntȃlnit cu fondatoarele de start-up chiar ȋn dimineaţa hackatonului, am văzut cu bucurie cum echipele s-au ȋnchegat rapid și ȋn doar cȃteva ore au dat viaţă unor soluţii excelente din punct de vedere tehnic la ideile de business prezentate. Juriului i-a fost foarte greu să selecteze cȃștigătorii pentru că toate livrabilele au fost foarte bune. Acesta este doar primul pas ȋn misiunea noastră de a ȋncuraja femeile ȋn tech din Romȃnia și aș vrea să mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor care ne-au sprijinit ȋn acest demers”, a declarat Marion Hegarthy, Ambassador Women in Tech, co-organizatoare a evenimentului.

„Am ȋntȃlnit fondatoare ambiţioase care au identificat probleme reale din viaţă pe care și-au propus să le rezolve ȋntr-un mod nou și creativ, fructificȃnd expertiza specialiștilor IT din echipele lor. Sperăm ca toate ideile pe care le-am văzut ȋn concurs să se concretizeze ȋn companii valoroase pe care ȋn viitor să le putem sprijini atȃt din punct de vedere strategic cȃt și financiar. Îi felicităm pe toţi cei care au participat pentru curaj, entuziasm și dorinţa de dezvoltare”, a adaugat Ilinca Păun, fondatoarea Bravva Angels, co-organizatoare a evenimentului.

Sursă foto: HackHER

Parallax

Vizualizari
332
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri