Claudiu Zamfir

O firmă IT românească, deschisă în 2020, spune că valorează 2,5 milioane euro

Thumbnail

O firmă IT românească, deschisă la începutul anului 2020, anunță luni că a atras o rundă de investiții de 190.000 de euro ân total, la o evaluare a startup-ului de 2,5 milioane de euro.

Din suma totală atrasă, Smarthuts a strâns 150.000 de euro de la investitorii de pe platforma de crowdfunding Seedblink. Inițial, își propusese să obțină 140.000 euro în campania de multifinanțare, dar runda a fost suprasubsrisă cu 36%. Restul de 40.000 de euro provind de la angel investors parteneri în Smarthuts de dinainte de listare.

Resursele primite vor fi folosite pentru extinderea pe piețele din Europa Centrală și de Est, Marea Britanie și țările nordice cu obiectivul triplării veniturilor recurente, respectiv realizarea unui venit anual de 500.000 de euro și lansarea globală. Termenul pentru aceste dezvoltări este finalul anului 2022, când este planificată o nouă rundă de finanțare, de 700.000 de Euro, ce va permite echipei să valorifice potențialul de peste 3 miliarde USD al pieței globale (conform estimărilor Gartner).

Startup-ul spune că a dezvoltat o soluție low code, orchestrată de inteligență artificială (AI), care integrează șabloanele proprii fiecărei industrii și permite digitalizare completă a actvității companiilor de field service cu echipe între 10-250 angajați. Activitățile cuprinse în domeniul field service sunt cele de instalare, mentenanță și intervenție pentru aproape orice domeniu, de la Securitate și IT, la curățenie și întreținere de spații verzi.

Pentru acest segment de piață, respectiv peste 6500 de companii doar în România, nu există la acest moment nici local, nici la nivel global soluții care să poată fi personalizate, să fie ușor de utilizat și instalat, la prețuri accesibile.

Soluția Smarthuts permite vizualizarea în timp real a stocurilor, monitorizarea distanțelor parcurse, a disponibilității de intervenție, a timpilor de execuție, includerea de imagini cu lucrările realizate și finalizarea cu procese verbale în format digital, emise automat. Pe scurt, întregul flux de business specific intervențiilor în teren poate fi personalizat și integrat, de la inițializarea unei sarcini la finalizarea și receptionarea acesteia.

„Instalarea completă a soluției și personalizarea nu au depășit niciodată 30 de zile iar adoptarea soluției de către operatorii din teren s-a facut prin traininguri care nu au necesitat mai mult de 15 minute. Aplicația mobilă, pentru efectivele din teren, conține doar câmpurile necesare realizării sarcinilor și a fost foarte ușor adoptată. În acest fel, managementul obține în timp real toate informațiile necesare pentru decizii și pentru o raportare relevantă.

Avem noi oportunități de a acoperi noi piețe, prin intermediul clienților noștri actuali care au operațiuni în Europa Centrală și de Est. Ca urmare a unor implementări reușite aici, vom exporta soluția în țări cum sunt Grecia, Malta, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina, țările baltice. Runda actuală ne permite creșterea echipei ca să susținem această expansiune și să intensificam activitatea de vânzari regionale”, spune Ion Gavrilescu, Managing Director, Smarthuts, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Smarthuts a fost lansat la începutul anului 2020, de Cristian Dragomir și Ion Gavrilescu (foto), cu o experiență cumulată de peste 20 ani în antreprenoriat și în domeniul field service. 

Parallax

Vizualizari
1225
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri