Smile Media

[P] Când aveți nevoie de un certificat energetic, cine îl poate emite și care este valabilitatea lui?

Thumbnail

Certificatul de performanță energetică (mai cunoscut sub numele de certificat energetic) este un document ce se întocmește pentru clădiri sau unități de clădiri și a fost introdus și în România la solicitarea Uniunii Europene.

Dacă aveți nevoie de un astfel de document pentru un imobil sau o unitate de clădire aflate în București sau județul Ilfov, vă puteți adresa companiei Reflex Architecture  SRL București.

O unitate de clădire este definită conform Legii nr. 372/2005 modificată și completată ca o zonă (o parte) a unei clădiri (un etaj sau un apartament dintr-o clădire), care este concepută sau modificată pentru a fi utilizată separat. 

Cine are dreptul să elibereze un certificat de performanță energetică?

Doar specialiștii atestați în condițiile legii (numiți auditori energetici) pot concepe acest document.

Dacă auditorii energetici cu gradul profesional I pot să-l emită pentru toate tipurile de imobile, cei de gradul II pot să o facă doar pentru case (locuințe unifamiliale) și blocuri de locuințe.

În plus, dacă aveți nevoie și de audit energetic, doar specialiștii care au obținut gradul I pot să îl elaboreze.

Nu trebuie confundat auditul energetic cu certificatul de performanță energetică, întrucât sunt documente diferite.

Pentru ce imobile aveți nevoie de acest document?

Acest document trebuie emis pentru clădiri sau unități de clădire care se construiesc, se vând, se închiriază, suferă lucrări de renovare majoră sau pentru imobile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice, precum și pentru clădirile în care o suprafață utilă totală de peste 250 m2 este ocupată de o autoritate publică și care este vizitată în mod frecvent de public.

Certificatul energetic se întocmește pentru:

  • case și blocuri de locuințe;
  • birouri;
  • instituții de învățământ;
  • spitale, clinici sau alte imobile din domeniul sănătății;
  • birouri;
  • spații comerciale, hoteluri, restaurante;
  • clădiri pentru activități sportive;
  • clădiri sau unități de clădire cu alte funcțiuni.

Există și câteva tipuri de construcții exceptate de la obligația de a avea acest document, dar lista este mult mai restânsă:

  • clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;
  • clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;
  • clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;
  • clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;
  • clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.

Care este valabilitatea unui certificat de performanță energetică pentru clădiri?

De la data emiterii înscrisă în acest document, certificatul de performanță energetică este valabil timp de 10 ani, cu excepția situației în care, pentru clădirea/unitatea de clădire la care există certificat valabil, se efectuează lucrări de renovare majoră care îi modifică consumurile energetice.

Parallax

Vizualizari
1217
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.436
Just for testing :

interaction: 0.86

popularity: 0.46

publishing: 2.89

expertise: 0.08

rating: 1.436

Content Marketing
SmileMedia nu ofera doar campanii. Functionam ca un digital newsroom capabil să creeze conținut de orice tip: grafic, text, foto, audio sau video.
Articole publicate : 1, 363
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri