Gruia Dragomir

FOTO: Cum arată o afacere cu legume bio, lângă București. Grădina Corbilor a pornit în 2019, cu 120k investiție.

Thumbnail

Doi frați gemeni, unul inginer horticol, celălat inginer agronom au pornit lângă București o afacere cu legume bio în care au investit la început 120.000 de euro. Antreprenorii cultivă pe 2 hectare de teren 400 de specii și varietăți de legume, plante aromatice și, spun ei, mai nou, fructe. Mihai și Gabriel Corbu au povestit pentru StartupCafe.ro cum au pornit, ce înseamnă să cultivi legume ecologice și cum le merge afacerea după 2 ani de la start.

Grădina Corbilor a apărut în primăvara anului 2019 și este un proiect pornit din pasiune și dragoste pentru natură, dar și din dorința de a avea un business curat și în același timp profitabil. Mai exact, grădina de aici produce legume în sistem ecologic sustenabil, folosind soiuri vechi, nehibridizate și stabile, cu o concentrație de nutrienți, vitamine și compuși aromatici mare. 

Grădina are o suprafață de două hectare și cultivă în decursul unui an aproximativ 400 de specii și varietăți de legume, plante aromatice și, mai nou, fructe. Oamenii din spatele „grădinii” sunt doi frați gemeni: Mihai și Gabriel Corbu, ambii cu studii și pregătire necesare în domeniul horticol. 

Thumbnail

Gabriel este inginer horticol și doctor în Biotehnologii vegetale, iar Mihai este inginer agronom cu specializare în managementul și conservarea mediului. Afacerea, spun ei, a venit ca o continuare firească a pasiunii și proiectelor la care au lucrat anterior în domeniul agriculturii ecologice, începând cu anul 2011, în România.  

Având în vedere că pe zi ce trecem ne dăm seama de cât de important este să cumpărăm produse bio / eco / organice, nu doar pentru sănătatea noastră, dar și pentru mediu, am vrut să aflu mai multe despre cum este să ai o astfel de afacere în România. 

Curiozitatea asta mi-a fost stârnită și mai mult de faptul că legumele de la Grădina Corbilor sunt lăudate de mulți dintre oamenii din HORECA care dețin localuri unde se gătește doar cu ingrediente de calitate, sănătoase și gustoase. Printre aceștia se numără Adi Hădean, Marius Tudosiei, Cosmin Dragomir sau Melinda Teohari.  

Așadar, cum este să cultivi și să vinzi legume în sistem ecologic sustenabil în România și cât e de greu, din punct de vedere birocratic, să obții toate acreditările pentru a face acest lucru? Gabriel îmi spune că în România, deși acest trend a luat amploare, piața este în formare, atât în ceea ce privește producătorul, cât și consumatorul final, având nevoie de mai mult timp pentru a „prinde cunoaștere” și a se matura. 

Din punct de vedere birocratic, în acest moment procedura de certificare nu este una foarte complicată, de acest aspect ocupându-se firme cu capital privat agreate de ministerul agriculturii (lista acesta se regăsește pe site-ul ministerului).” 

În ceea ce-i privește pe oameni, pe consumatori, Gabriel spune că, din punctul lor de vedere, nu este o muncă de convingere, ci mai degrabă de informare și educare în ceea ce privește beneficiile aduse de către un produs ecologic asupra sănătății și mediului înconjurător. 

„Piața din România începe să devină mai educată și să înțeleagă că un produs ecologic cultivat, aplicând tehnologii corecte, din „semințe corecte’’, este net superior din punct de vedere calitativ și nutritiv.”

Investiția inițială a fost de aproximativ 120.000 euro, iar terenul se află în Comuna Singureni județul Giurgiu. 

„Am ales această zonă datorită faptului că se află în proximitatea Bucureștiului și este ușor accesibilă, dar și datorită faptului că există un climat mai călduros, ceea ce ne permite „să ne jucăm și cu specii exotice” mai puțin întâlnite în România. 

Investiția cea mai mare a fost în achiziționarea terenului, a spațiilor protejate de producție și în crearea infrastructurii necesare cultivării legumelor: sistemul de irigație, forajele pentru apă și centralele termice, care să ne asigure continuitate pe parcursul întregului an.”

Thumbnail

”Stranierii” din grădina românilor: kiwano, turmeric, cucamelon

Printre cele 340 de specii pe care le cultivă aici există unele care pot părea mai exotice pentru cineva care face piața și e obișnuit doar cu ce vând țăranii pe tarabe. 

„Printre produsele cele mai interesante... dacă putem să spunem așa, la noi în grădină puteți găsi lemon grass, busuioc african, kiwano, turmeric, cucamelon și multe alte legume mai puțin cunoscute. 

Încercăm să realizăm o muncă de selecție și de aclimatizare pentru a determina tehnologia de cultură optimă pentru aceste specii, pentru zona noastră de cultură. Dintre produsele cele mai vândute, cu siguranța putem menționa verdețurile în sezonul rece și clasicele tomatele în sezonul cald.”, ne informează Gabriel.

Sunt curios unde-și vând cel mai bine produsele și dacă plănuiesc să ajungă și în lanțurile de hypermarketuri. 

„Piața de desfacere căreia ne adresăm este formată atât din zona HORECA, cât și consumatorul final, ne-am dorit ca produsele noastre să ajungă la cât mai multă lume. Momentan nu avem planuri de a colabora cu supermarketuri datorită faptului că suntem producători, iar cantitățile produse în prezent sunt asimilate de către cele două canale de distribuție menționate mai sus. 

Distribuția o realizăm noi înșine; ne face o deosebită plăcere să intrăm în contact direct cu consumatorii produselor noastre, pentru a primi un feedback real referitor la calitatea acestora și a muncii noastre.” 

Îl întreb pe Gabriel și despre cum au ajuns produsele lor să fie atât de populare printre oameni apreciați din Horeca și de ce i-au ales tocmai pe ei, având în vedere că mai există și alți producători de legume bio în România. 

Cu mare parte dintre oamenii cu care lucrăm avem o legătură strânsă încă din anul 2012, când am început primul business în domeniu, iar la acel moment nu erau atât de multe exploatații vegetale certificate în sistem ecologic, în România. 

Probabil, un alt considerent este faptul că au încredere în modul în care facem lucrurile, iar comunicarea directă și respectul reciproc pentru pasiunea fiecăruia este un factor cheie în a crea o relație stabilă și de durată.”

Cât de toxice sunt legumele „românești” pe care le găsim în piețe

Nu e niciun secret că agricultura românească are multe bube, dar îl rog pe Gabriel să indice care crede el că este cea mai mare, după părerea sa.

 „Lipsa de informare, faptul că substanțe toxice și extrem de periculoase folosite în agricultura convențională sunt la îndemâna tuturor și, nu de puține ori, sunt folosite necorespunzător, lipsa specialiștilor din exploatațiile horticole și, nu în ultimul rând, lipsa trasabilității în ceea ce privește produsele din piețe, depozite, târguri și magazine.” 

Având în vedere că menționează substanțele toxice, vreau să aflu - în viziunea sa avizată, de inginer horticol și doctor în Biotehnologii vegetale - și cât de toxice sunt legumele „românești” pe care le găsim în piețe. 

„Agricultura românească nu este neapărat toxică (un cuvânt cam dur din punctul nostru de vedere), dar cu un potențial ridicat de a ajunge toxică din cauza faptului că este făcută „după ureche”. 

Pe lângă agricultura convențională, există aceeași fața a agriculturii ecologice în care un produs certificat nu este neapărat sănătos (tot timpul oferim exemplul verdețurilor care nu vor face diferența dintre azotul regăsit în bălegar și cel sintetizat chimic care, aplicat în cantități prea mari, va duce la acumularea de nitrați și nitriți în frunze, rezultând un produs cu potențial toxic față de organismul uman.”

În cazul în care te întrebi ce folosesc cei de la Grădina Corbilor în loc de pesticide sau îngrășăminte chimice și cum fac ei agricultură, iată ce răspuns am primit: 

În locul produselor sintetizate chimic folosim macerate, infuzii, uleiuri vegetale, gunoi de grajd descompus, prădători naturali și biopreparate. 

Un alt factor care ne ajuta în managementul și controlul bolilor și al patogenilor este numărul mare de specii utilizat și al modului de asociere al plantelor, sistem dezvoltat în 12 ani de studiu, cercetare și practică efectivă în câmp și în diferite exploatații în sistem ecologic cărora le-am dat consultanță.”

Thumbnail

Soiuri de legume bio românești

Cunoaștem cu toții mitul care spune că legumele românești ar fi mai gustoase, așa că sunt curios ce crede Gabriel despre acest lucru: 

„Legumele românești sunt uneori mai gustoase deoarece sunt soiuri, varietăți și hibrizi aclimatizate cu scopul de se dezvolta și a acumula cât mai mulți nutrienți în condițiile climatice specifice țării noastre. 

Din păcate, nu multe din soiurile/varietățile obținute în România mai sunt cultivate, din cauza faptului că de la revoluție până în prezent a fost distrusă peste 80% din infrastructura de cercetare și dezvoltare în domeniul agricol, în prezent funcționând, la nivel național, foarte puține dintre acestea, la capacitate scăzută. 

Datorită faptului că omul a vrut să producă din ce în ce mai mult, mai repede și mai uniform (în natură nu există simetrie), la dezvoltarea noilor hibrizi s-a pus accentul pe cele menționate mai sus, renunțându-se de multe ori la gene responsabile de gust, miros etc., rezultând legume cu aspect comercial, dar fade și lipsite în mare parte de factorul nutritiv.”

Cum merge după 2 ani afacerea cu legume bio

Revenind la afacerea lui, vreau să știu cum arată ea în cifre și dacă e profitabil să cultivi legume în regim ecologic în România, mai ales că în ultimii ani trendul bio/eco /organic a luat amploare și lumea a devenit mai educată în acest sens. 

„Grădina Corbilor este un business pornit în anul 2019, după un an de investiții, urmat de un an tumultos, cu multe încercări în domeniul economic pentru toate afacerile și abia acum începem să devenim rentabili. Momentan, nu putem vorbi de profit sau de o cifră de afaceri, deoarece grădina este la început de drum, iar anul trecut, din cauza pandemiei, a fost un an mai greu. 

Cultivăm și comercializăm 340 de specii și varietăți de legume, iar în ceea ce privește numărul de angajați avem doi angajați permanenți și între doi și patru zilieri, în funcție de operațiunile necesare în grădină. Comenzile lunare fluctuează momentan, probabil la sfârșitul anului vom avea o imagine clară a acestora în funcție de sezon.”

Thumbnail

În ceea ce privește sfaturile pentru antreprenorii care se gândesc la afaceri similare, Gabriel le recomandă: „Reziliență, consecvența și pasiune, cu asta cred că însumăm tot.

Iar pentru autorități, pentru a încuraja și dezvolta cultivarea de legume în sistem ecologic sustenabil în România, Gabriel sugerează următoarele: 

  • „Organizarea la nivelul sucursalelor locale A.P.I.A. (Agenția de Plăți și intervenție în Agricultură) ale unor centre de informare, educare și consiliere în domeniul agriculturii ecologice. 
  • Înființarea unei divizii de control, analiză și verificare a trasabilității în ceea ce privește produsele certificate ecologic. 
  • Propunerea unor pachete și măsuri pentru a încuraja producătorii să treacă de la sistemul de cultură convențional la cel ecologic. 
  • Prioritizarea implementării în piețe, târguri și oboare a sectoarelor în care să se vândă exclusiv produse ecologice, pentru a îmbunătăți infrastructura și piața de desfacere pentru micii producători.”
Parallax

Vizualizari
8760
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri