Claudiu Zamfir

Echipa românească Nexus Gaming, calificată în etapa RMR Europeană a competiției de Counter-Strike PGL Major Copenhagen 2024

Echipa Nexus Gaming

Echipa românească de sporturi electronice Nexus Gaming a anunțat, miercuri, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că s-a calificat în etapa RMR Europeană (Regional Major Ranking) a competiției de Counter-Strike PGL Major Copenhagen 2024, dotate cu premii totale de 1,25 milioane de dolari.

Aceasta este prima competiție Major din 2024, aducând împreună cele mai bune 24 de echipe de Counter-Strike din lume, în perioada 17-31 martie, la Copenhaga, potrivit sursei citate.

Echipa compusă din Cătălin „BTN” STĂNESCU, Adrian „XELLOW” GUȚĂ, Cosmin „ragga” TEODORESCU, Alexandru „s0und” ȘTEFAN și Ersin „ERSIN” CHIRIAC a întâlnit echipe „extrem de valoroase” în etapa Closed Qualifier.

După ce au eliminat BIG, ocupanta locului 14, cei de la Nexus au obținut calificarea la RMR după victoria cu mai titrata echipă estoniană sYnck.

În urma acestui rezultat, Nexus a urcat în clasamentul HLTV de pe poziția 181, pe poziția 52.

„Este cu adevărat incredibil să vedem cum o echipă din România, cu un buget de 200.000 de euro se pregătește să se lupte cu cluburi de talie mondială, precum Vitality, evaluat la 200 de milioane de dolari sau Heroic, echipă ce, doar în ultimii doi ani, a câștigat 1 milion de dolari la competițiile de Counter-Strike. Dacă este să vorbim în termeni fotbalistici, acest Major este echivalentul unei combinații între UEFA Champions League și Campionatul Mondial de Fotbal la Counter-Strike. Suntem mândri să fim pionieri în acest drum, iar succesul nostru este o victorie pentru întreaga comunitate românească de esports” - a declarat Octav ”ang” Crețu, CEO Nexus Gaming.

Înainte de calificarea Nexus Gaming la RMR nicio altă echipă românească nu a reușit să ajungă la un eveniment atât de important, se mai arată în comunicat.

Jucători profesioniști români precum Laurențiu „lauNX” ȚÂELEA sau Mihai „iM” IVAN, au participat la mai multe competiții Major, însă niciodată ca parte a unei echipe românești.

Următoarea fază a PGL CS2 Major Copenhagen 2024, Europe RMR B, va avea loc în perioada 19 – 22 februarie 2024, la București.

Nexus vor avea un meci, care se anunță a fi „extrem de dificil”, împotriva echipei Astralis. Danezii de la Astralis au câștigat 3 Major-uri consecutive și 4 în total, la Counter-Strike.  

Din grupa în care a fost repartizată Nexus, se mai remarcă echipe ca Vitality, Mouz, Spirit, Monte, Cloud9, Apeks, Astralis, Preasy Sport, Gamerlegion, Guild Eagles, Ence, Ecstatic, Pera, OG și Heroic.

Printre acestea, „cap de afiș” sunt considerați cei de la Vitality, cu experiență de peste 5 ani în Counter-Strike, în care au câștigat BLAST.tv Major în Paris, în 2023. De asemenea, echipa americană Cloud9 a fost laureată a Majorului din Boston din 2018.

În această fază a competiției, mai sunt și alți patru români calificați cu echipele lor, cu șanse de a ajunge la Major-ul din Copenhaga. Mihai „iM” IVAN, fost jucător al echipei Nexus, s-a calificat alături de organizația ucraineană Na`Vi, Adam „adamS” MARIAN, de asemenea, fost jucător al echipei Nexus, s-a calificat alături de organizația spaniolă KOI (deținută de Gerard PIQUÉ), Sebastian „volt” MALOȘ este invitat la RMR datorită parcursului echipei GamerLegion în finala BLAST.tv Paris Major 2023, iar Iulian „regali” HARJĂU este alături de echipa internațională OG.

PGL Major Copenhagen 2024 pune la bătaie premii totale în valoare 1,25 milioane de dolari, echipa câștigătoare plecând acasă cu 500.000 de dolari, în timp ce locul doi va fi răsplătit cu 170.000 de dolari, iar echipele de pe locul trei și patru vor fi răsplătite cu câte 80.000 de dolari.  

Nexus Gaming activează ca echipă din anul 2015, în jocuri precum Counter-Strike, League of Legends si PUBG Mobile. Pe lângă echipele de esports, Nexus spune că are și o echipă dedicată de producție video și organizare de evenimente în spațiul de gaming, o agenție de marketing cu peste 30 de influenceri și o sală de internet.

Parallax

Vizualizari
545
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri