Răzvan Tătaru
Jucătorii români de sporturi electronice au câștigat, de-a lungul anilor, peste 5,5 milioane dolari, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, StartupCafe.ro, care mai anunță o săptămână plină de evenimente în gaming-ul românesc.
Suma câștigată de români nu este, însă, comparabilă cu state precum China (295 milioane de dolari), Statele Unite ale Americii (269 milioane de dolari) sau Ucraina (35 milioane dolari).
Săptămâna viitoare va avea loc un eveniment legat de această industrie, Esports Summit, în București. Totodată, vor avea loc mai multe evenimente din sfera gaming-ului, cum ar fi Dev.Play, Gaming Maraton sau Esports Kings.
Esports Summit 2024 va aduce la un loc, în data de 6 iunie 2024, peste 20 de speakeri, de la organizatori de evenimente de esports, autorități guvernamentale, reprezentanți ai mediului academic, manageri de cluburi, până la reprezentanți ai brandurilor endemice și non-endemice care investesc în domeniu.
Printre temele abordate în cadrul evenimentului se numără:
Totodată, Dev.Play, conferința dezvoltatorilor de jocuri video din România și Europa de Est, va avea loc pe 3 și 4 iunie, Gaming Marathon pe 8 iunie, iar Esports Kings va ajunge, pe 9 iunie, în Timișoara.
„Săptămâna viitoare este cea mai plină în evenimente de gaming, în România. Întreg ecosistemul din jurul jocurilor video este punctat în aceste zile, de la evenimente de casual gaming sau competiții de esports și până la evenimentul anual al industriei dezvoltatoare de jocuri din țara noastră și Esports Summit unde ne propunem, an de an, să dăm ora exactă în esports-ul românesc. Iar în acest caz ar trebui să fim pe același fus cu Marea Britanie, Germania, Franța sau Statele Unite. În momentul de față, însă, suntem chiar și în urma Rusiei. Ca să nu mai vorbim de distanța față de China sau Arabia Saudită. Aceasta, în principal din cauza mediului politic în mare parte dezinteresat sau lipsit de viziune. Norocul României este dat în esports, ca și în alte domenii, de talentul natural individual. Fără pic de recunoaștere din partea statului, sunt români care performează în marile competiții din lume, ridică trofee, poartă tricolorul pe podiumuri”, a precizat Tudor Dăescu, președintele Esports Summit.