Claudiu Zamfir

MIPE anunță fonduri UE de 4,4 miliarde EUR pentru IMM-uri, prin 100 de apeluri de proiecte

Thumbnail

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) vor avea la dispoziție finanțări de 4,4 miliarde de euro, prin 100 de apeluri de proiecte care urmează să se lanseze din noile fonduri europene din cadrul financiar multianual 2021-2027, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

„Apelurile de proiecte pentru IMM-uri sunt prioritatea zero a ministerului. Intenționăm să avem un calendar de lansare a apelurilor de proiecte pentru IMM până la data de 15 februarie. Apelurile de proiecte care vă sunt adresate sunt aproximativ 100, în valoare de peste 4,4 miliarde euro” - le-a spus Boloș antreprenorilor din Consiliul Național al IMM, joi, la o reuniune a acestei organizații patronale.

Ca o noutate, la următoarele apeluri de proiecte antreprenorii nu vor mai fi puși să-și dovedească eligibilitatea încă de la început, prin documente greu de procurat, ci vor da doar o declarație că sunt eligibili, iar abia apoi, în etapa de semnare a contractelor de finanțare, vor aduce și documentele doveditoare a eligibilității.  

„Avem în pregătire un pachet de măsuri de digitalizare și simplificare, se desființează etapa de verificare a eligibilității și se mută în contractare, deci nu se vor mai putea respinge proiecte pe diverse chichițe în cererile de finanțare, documente anexate, studii de fezabilitate. Va fi o declarație unică de eligibilitate și apoi, la etapa de contractare, ceea ce ați declarat la etapa de eligibiliatate susțineți cu documente doveditoare”, a mai explicat ministrul Boloș.

El a mai precizat că deja de la la 1 ianuarie 2024 trebuie să înceapă implemenatrea contractelor de finanțare încheiate pentru fondurile europene din cadrul financiar 2021-2027.

Noul cadru financiar a început destul de târziu și acum MIPE se grăbește cu absorbția fondurilor europene, pentru că deja din anul 2025 începe perioada în care România riscă să piardă din aceste fonduri europene prin dezangajări.

„Decomiterea începe din 2025, iar cele mai rapide proiecte care produc absorbție, dar și sprijină în același timp mediul de afaceri, sunt cele care sprijină IMM-urile” - a mai spus Boloș.

În Politoca de coeziune 2021-2027, România are la dispoziție un buget de 46 de miliarde de euro, aproape dublu față de cel din perioada 2014-2020, cand au fost 24 de miliarde de euro.

„Responsabilitatea unui buget aproape dublu apasă pe umerii noștri. Acum trebuie să fim mult mai responsabili” - le-a mai spus antreprenorilor IMM ministrul fondurilor UE.

 

Parallax

Vizualizari
7383
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri