Claudiu Zamfir

Măsura 2, Măsura 3, Schema HoReCa: Ce urmează la ajutoarele de stat după schimbarea ministrului Economiei

Thumbnail

Claudiu Năsui a demisionat de la Ministerul Economiei și a prezent, marți, stadiul în care a lăsat principalele scheme de ajutoare de stat pentru firmele românești: Măsura 2 - granturi de capital de lucru, Măsura 3 - granturi de investiții, Schema HoReCa.

„O componentă importantă a ministerului au fost faimoasele ajutoare de stat și aici am avt probabil cele mai mari provocări, pentru că am găsit scheme cu promisiuni neacoperite. La Start-Up Nation, de exemplu, am plătit, anul acesta, 600 de milioane de lei, o sumă foarte mare, pentru promisiuni din 2018. De trei ani de zile!” - a spus Năsui, la plecarea din minister.

Ajutoarele de stat COVID pentru IMM:Măsurile 1, 2 și 3

Măsura 1 a rămas cu un buget de 65 de milioane de euro necheltuit, de la prima ediție, iar acum Ministerul Economiei a anunțat oficial că va deschide o a doua ediție a M1 în luna octombrie 2021. E vorba despre microgranturile de câte 2.000 de euro pentru SRL, PFA și alți beneficiari carea nu aveau angajați în 2019. Acum se vor introduce la plată și întreprinderile individuale și familiale. Se așteaptă însă o nouă procedură de implementare a Măsurii 1.

La Măsura 2 - granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 euro - vor mai rămâne aproape 3.000 de firme de plată, pentru care este nevoie de fonduri din facilitatea React EU.

„Schemele lansate anul trecut și mărite din pix bugetele lor în campanie electrorală, fără nicio acoperire, ne-au rămas nouă de rezolvat și de găsit soluții. Și da, am găsit soluții. Am găsit o gaură de 500 de milioane de euro, sumă colosală, de acoperit pe faimoasa Măsură 2. Și aici, grație colegului nostru Cristian Ghinea, am reușit să găsim vreo 400 de milioane. Mai rămân de finanțat pe Măsura 2 câteva firme. Noi am primit finanțare pentru doar 4.000 de firme, dar am reușit să ajungem până la numărul 17.000. Pentru restul căutam soluții, dar va rămâne pentru viitorul ministru” - a spus acum Claudiu Năsui.

Așa cum am arătat pe StartupCafe.ro,  în urmă cu mai bine de o săptămână, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a inițiat un proiect de ghid al solicitantului pentru Ministerul Economiei, prin care să se finanțeze din React EU finalizarea plăților la Măsura 2 și redeschiderea de la zero a Măsurii 3 - granturi de investiții.

De remarcat, însă, că bugetul noii Măsuri 3 este de 358 milioane euro, fonduri publice, inferior bugetului de 415 milioane euro pe care îl avusese vechea Măsură 3, anulată de Claudiu Năsui pentru suspiciuni de fraudă.

MIPE a anunțat deja că, săptămâna aceasta, Comisia Europeană ar urma să aprobe modificarea Programului Operațional Competitivitate, prin care se vor aloca 550 de milioane de euro din cadrul Facilității de finanțare REACT-EU.

Conform MIPE, suma va merge către:

  •     reîntregirea bugetului aferent Măsurii 2 (capital de lucru) pentru proiectele contractate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – 200 de milioane de euro;
  •     acoperirea a 50 milioane euro din REACT EU pentru apelul de proiecte destinat achiziției de tablete/ laptopuri pentru uz școlar cu acces la internet, contractat în conformitate cu prevederile OUG nr. 144/2020 în valoare totală de 150 de milioane de euro;
  •     pregătirea și lansarea apelului de proiecte destinat investițiilor productive în cadrul Măsurii 3 – 300 de milioane de euro;

Astfel, Măsura 3 - granturi de investiții pentru IMM- ar urma să se reia, anul acesta, de la zero.

„Și Măsura 3 va fi reluată, așa cum am promis, din React EU și se va ocupa chiar Ministerul Fondurilor Europene de ele” - a spus marți Claudiu Năsui.

Reluarea Măsurii 3 este însă ceva mai complicată de atât. E nevoie de o procedură nouă, care nu există în acest moment. Sunt anumite proceduri birocratice.

Schema HoReCa - ajutoare de stat pro-rata

O altă schemă de ajutoare de stat derulată de Ministerul Economiei este Schema HoReCa, prin care o serie de fime, ca restaurantele, barurile, pensiunile, agențiile de turism, ar urma să primească sprijin de la bugetul de stat egal cu 20% din scăderea suferită în activitatea pe anul 2020 față de anul 2019, în limita a 800.000 de euro pe solicitant.

Problema este că în acest moment bugetul alocat pentru plăți este de numai 200 de milioane de euro. Restul de aproape 300 de milioane de euro necesari tuturor plăților promise sunt credite de angajament, care nu au fost cuprinse pentru plăți, în rectificarea bugetară pregătită de premierul Florin Cîțu.

Astfel, se va aplica deocamdată doar mecanismul pro-rata, prin care toate firmele vor primi bani proporțional, în funcție de solicitări și de bugetul disponibil pentru plăți.

„Schema HoReCa este o altă schemă pe care am găsit-o disfuncțională în acest minister. Am reparat-o și am făcut un lucru unic și în premieră în România, anume nu am mai dat banii după un criteriu dubios sau făcut selectiv ca să-i favorizeze pe unii sau pe alții, în funcție de inetresul politic al partidului. Ci am făcut-o într-un mod în care toată lumea să ia bani. Am spus să fie proporțional. Nu sunt bani pentru toată lumea? Toată lumea își ia mai puțin. Nu primul venit, primul servit și nici cine știe ce criteriu cu dedicație. În acest moment aplicațiile pentru HoReCa sunt analizate și am convingerea că se vor plăti” - a spus marți Claudiu Năsui.

În locul lui Năsui la Ministerul Economiei a fost vehiculat numele lui Virgil Popescu, de la Energie. Popescu a condus și înaintea lui Năsui Ministerul Economiei, în guvernarea Orban. Popescu este cel care, de fapt, a inițiat schema HoReCa și a promis atunci, în campania electorală pentru alegerile parlamentare, un buget de 500 de milioane de euro la schema HoReCa.

Teoretic Virgil Popescu, liberal aflat în echipa premierului Cîțu de candidatură internă la șefia PNL, ar trebui să-l convingă pe prim-ministru să aloce banii promiși în campanie, de PNL.

Vineri, 4 septembrie 2021, situația celor 10.185 firme înscrise la Schema HoReCa era următoarea:

  • 2890 admise
  • 284 respinse
  • 2945 aflate în calrificări
  • 4.066 nu au fost încă evaluate.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
6368
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri