Claudiu Zamfir
Ministerul Economiei anunță, luni, că lansează o a doua ediție a Măsurii 1, de ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru firme, cu noi categorii de beneficiari eligibili față de prima ediție.
Noua sesiune de înscrieri la „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va avea loc în perioada 12-22 octombrie 2021, pe același portal de granturi IMM: https://granturi.imm.gov.ro.
Măsura 1 face parte din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completarile si modificarile ulterioare, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020.
Relansarea măsurii de sprijin care oferă Ajutor Financiar Nerambursabil sub formă forfetară în valoare de maxim 2.000 euro/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii, vine cu serie de noutăți în plus față de facilitățile oferite în prima sesiune, respectiv:
Reamintim că, în urma primei ediții a Măsurii 1, au rămas necheltuiți 65 de milioane de euro, adică două treimi din bugetul total disponibil.
În perioada 12-21 octombrie 2020, la prima sesiune a Măsurii 1, s-au înscris 29.250 de solicitanți. 19.615 de solicitanți au fost admiși la finanțare, iar 9.635 au fost respinși, în prima fază. După ce au fost admiși, mulți dintre beneficiari nu și-au semnat contractele în timpul-limită stabilit prin procedura Măsurii 1 sau au încălcat alți termeni procedurali.
Astfel, 11.876 de solicitanți de microgranturi fie au fost respinși din start, fie au fost admiși dar li s-au reziliat contractele de finanțare pentru că nu au parcurs anumite proceduri obligatorii după ce au fost admiși.
La Măsura 1, beneficiarii eligibili erau din rândul unor agenți economici (SRL, PFA etc.) fără angajați în anul 2019.
De precizat că, în această perioadă, Guvernul Cîțu traversează o criză politică de amploare, miniștrii USRPLUS, între care și ministrul Economiei, Claudiu Năsui, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și-au anunțat demisiile.
Sa aplica si pentru IMM-urile care au avut angajati?
Multumesc frumos!
Cei care au aplicat si au primit prima data masura 1, micrograntul, pot aplica din nou?
http://economie.gov.ro/images/comunicate/2021%20octombrie TutorialPreinscriere%2BInscriereMasura1-2021.pdf
Ma intereseaza sa aplic si as vrea sa stiu daca ma puteti ajuta.
Multumesc!
Ce pot face?