Claudiu Zamfir

Consultare fonduri UE 2020: Patronii IMM se tem să nu le ia companiile mari din banii europeni pentru criza COVID-19

Thumbnail

Abia au fost scoase în consultare publică cele trei scheme de finanțare în valoare totală de aproape 1 miliard de euro pentru firmele mici și mijlocii și PFA, iar patronii IMM au și început să transmită guvernanților să aibă grijă mai mare să nu ia și companiile mari din aceste ajutoare, prin anumite metode.

Patronii de firme mici și mijlocii reuniți în Consiliul Național al IMM-urilor au cerut, vineri, oficial, guvernului să controleze mai bine calitatea de IMM a viitorilor beneficiari de fonduri UE prin ordonanța de urgență referitoare la unele măsuri pentru acordarea de sprijin din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru și investiții destinate IMM-urilor în contextul crizei COVID-19, aflată în dezbatere publică până pe 19 iulie.

Astfel, ei cer ca verificarea calității de IMM a beneficiarilor să fie făcută pe un eșantion de cel puțin 20% dintre beneficiari, în condițiile în care Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Economiei au propus un eșantion de veritificare de numai 1%.

În plus, Consiliul Național al IMM-urilor le cere guvernanților să accepte la microgranturile fixe de 2.000 de euro destinate firmelor și PFA fără angajați doar „IMM-uri autonome care fac dovada, prin situațiile financiare depuse la data instituirii stării de urgență, respectiv la data de 16 martie 2020, că nu dețin salariați cu contract individual de muncă încheiat conform legii”.

Patronii IMM vor astfel să prevină cazurile în care oameni de afaceri cu grupuri mai mari de firme ar putea trage microgranturi prin microîntreprinderi fără angajați, pe care le dețin în cadrul grupului. Un alt caz ipotetic care ar putea fi prevenit astfel este cel în care să obșină microgrant o firmă care nu a avut angajați în 2019, dar care în 2020, pe perioada crizei avea angajați.

O altă propunere a CNIPMMR este ca la granturile pentru investiții IMM-urile din București și județul Ilfov să poată lua finanțare și cu un aport propriu de minimum 15%, în loc de minimum 30% cât prevede acum proiectul oficial de OUG.

Reamintim că potrivit regulilor UE, în categoria IMM-urilor (micro, mici și mijlocii) intră firmele care îndeplineasc o serie de condiții:

  • microintreprinderile sunt definite ca fiind intreprinderi care au sub 10 angajati si a caror cifra de afaceri anuala sau al caror bilant anual total nu depaseste 2 milioane EUR;
  • intreprinderile mici sunt definite ca fiind intreprinderi care au sub 50 de angajati si a caror cifra de afaceri anuala sau al caror bilant anual total nu depaseste 10 milioane EUR;
  • intreprinderile mijlocii sunt definite ca fiind intreprinderi care au sub 250 de angajati si a caror cifra de afaceri anuala sau al caror bilant anual total nu depaseste 50 de milioane EUR.

(Consultă Manualul oficial al UE privind încadrarea IMM)

Vezi mai jos propunerile CNIPMMR:

Propuneri CNIPMMR Fonduri COVID by Claudiu on Scribd

 

Proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei COVID-19, precum si alte măsuri în domeniul fondurilor europene și anexele pot fi descărcate de mai jos

Propunerile în consultare se pot trimite pe platforma MFE și pe mailul de la Ministerul Economiei ( dezbateri_publice@economie.gov.ro

----

Citește și:

Parallax

Vizualizari
4726
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri