Claudiu Zamfir

LISTĂ: 7 finanțări 2024 pentru firme micro, mici și mijlocii românești. Fonduri UE, ajutoare de stat, împrumuturi

finantari imm 2024 romania

Antreprenorii români vor avea la dispoziție, în anul 2024, o serie întreagă de oportunități de finanțare, în special din fonduri europene.

StartupCafe vă prezintă o listă cu 7 tipuri de finanțări pentru microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) - fonduri europene nerambursabile, ajutoare de stat, împrumuturi bancare:

1. Granturi IMM de 200.000-8 milioane EUR în județele de tranziție justă

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din 6 județe afectate de reducerea activității industriale poluatoare vor putea obține granturi de câte 200.000-8 milioane de euro pe proiect, sub formă de ajutor regional de stat și ajutor de minimis.

Sesiunea de depunere a proiectelor la acțiunea „Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” a început pe 20 decembrie 2023 și rămâne deschisă până pe 20 martie 2024, ora 24:00, prin portalul online MySMIS2021.

Bugetul total pentru cele 7 apeluri este de 775 de milioane de euro.

Sunt vizate IMM-urile din județele eligibile pentru Programul de Tranziție Justă, prin care se finanțează trecerea de la industria poluantă la activitățile mai puțin poluante:

  •     Gorj,
  •     Hunedoara,
  •     Dolj,
  •     Galați,
  •     Prahova,
  •     Mureș,
  •     la care se adaugă Investiții teritoriale integrate (ITI) Valea Jiului.

 

2. Ajutoare de câte 50.000-200.000 EUR pentru microîntreprinderi, în 6 județe

Separat de schema mai mare destinată IMM-urilor, microîntreprinderile din cele 6 județe acoperite de Programul Tranziție Justă (PTJ) vor putea obține noi granturi de câte 50.000-200.000 EUR fiecare, prin altă linie de fonduri europene.

Schema „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă” are un buget total de peste 200 de milioane de euro, împărțit astfel:

  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 1 Gorj: 49.306.293 EUR
  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 2 Hunedoara 38.601.700 EUR
  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 2 Hunedoara, ITI Valea Jiului: 9.650.423 EUR
  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 3 Dolj:36.446.155 EUR
  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 4 Galați:22.569.050 EUR
  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 5 Prahova:27.873.431 EUR
  •     Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, PTJ - Prioritatea 6 Mureș: 22.374.330 EUR

Intensitatea grantului este de 90%, ceea ce înseamnă că antreprenorii vor asigura cel puțin 10% din valoarea cheltuielilor eligibile, plus toate cheltuielile ne-eligibile din proiecte.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a estimat că sesiunea ar urma să se deschidă în februarie, dar este posibil să se mai amâne puțin.

3. Fonduri prin programele regionale: microîntreprinderi și firme mici și mijlocii

În noua perioadă de programare 2021-2027, fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României are câte un program regional. Toate agențiile de dezvoltare regională (ADR) au introdus finanțări pentru IMM-uri în programele lor. Unele s-au și închis, dar altele urmează să se deschidă.

Iată câteva exemple de finanțări regionale pentru anul 2024:

  • În Regiunea București-Ilfov, este prevăzută schema de finanțare „Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor” din cu un buget total de 75,2 milioane de euro. În luna iulie 2024 ar urma să se deschidă sesiunea de depunere a proiectelor în sistemul MySMIS2021, conform celui mai nou Calendar orientativ ADR BI.
  • Regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu). Prin finanțarea  1.4.1 Investiții tehnologice în IMM-uri, se vor da granturi IMM de câte 250.000-1,5 milioane de euro pe proiect. Sesiunea de depunere a proiectelor a început pe 11 decembrie 2023 și rămîne deschisă până pe 12 februarie 2024 ora 12:00, în sistemul MySMIS2021.
  • Tot în Regiunea Centru sunt și granturi pentru digitalizarea IMM, de câte 15.000-200.000 de euro pe proiect. Înscrierile se fac în perioada 15.12.2023 – 15.05.2024 ora 12:00.
  • Tot în Regiunea Centru, microîntreprinderile aflate în stadiu de startup sau scale-up vor putea obține noi granturi de câte 25.000-200.000 de euro, pentru afaceri de IT, cazare, spălătorii și service-uri auto, cabinete medicale și alte activități. Perioada de depunere a proiectelor este 20.02.2024 ora 12:00 – 20.05.2024 ora 12:00, pentru Intervenția 1.4.2: Scale up pentru start-up-uri și microîntreprinderi, din cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027.
  • Regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj). Măsura 131.A - Investiții productive inovatoare pentru microîntreprinderi urmează să se deschidă în sistemul MySMIS2021 în perioada 1 februarie 2024, ora 10:00 – 28 martie 2024, ora 10:00, cu granturi de câte 20.000 și 200.000 EUR pentru firme micro.
  • Tot în Regiunea Nord-Vest avem „Digitalizarea IMM-urilor”, programată pentru 1 februarie 2024, ora 10:00 – 11 aprilie 2024, ora 10:00. Se promit granturi IMM de câte 10.000-100.000 EUR pe proiect, pentru a investi în digitalizarea activității.
  • În Regiunea Vest (județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin), va fi Intervenția Regională 1.3 B – Sprijin pentru IMM-uri (PRV/1.3B/1), cu ajutoare IMM de max. 4 milioane de euro pentru firme de producție și max. 1 milion EUR pentru firme de servicii. Rămâne să vedem când va lansa ADR Vest sesiunea de înscrieri.
  • În Regiunea Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) sunt programare mai multe linii de fonduri europene pentru IMM-uri, din trimestrul III 2024, conform celui mai nou Calendar orientativ al lansării apelurilor ADR SE. Printre altele, microîntreprinderile vor primi ajutoare de câte 20.000-200.000 de euro printr-un apel care urmărește creșterea competitivității acestor firme.
  • În Regiunea Nord-Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) s-au lansat deja unele finanțări, anul trecut, dar calendarul orientativ al ADR NV are programare oportunități IMM și în 2024. Una dintre acestea este finanțarea „Creșterea durabilă a IMM”, cu buget de 30 milioane EUR în total. În octombrie 2024 ar urma să se deschidă sesiunea.
  • În Regiunea Sud-Muntenia (jud. Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman), avem două linii de granturi IMM de câte 50.000-200.000 de euro și 300.000-3 milioane de euro pe proiect. Din 15 martie 2024 începe înscrierea pentru fondurile pentru microîntreprinderi și firme mici.

4. Granturi PNRR de digitalizare a IMM: max. 3 milioane EUR pentru parteneriate non-IT-IT

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii românești din diverse domenii non-IT, în parteneriat cu companii IT, vor putea obține noi ajutoare, de câte 500.000-3 milioane de euro, pentru proiecte de digitalizare avansată și cercetare.

MIPE urmează să publice Ghidul final în ianuarie 2024, conform calendarului său orientativ, prorogat de mai multe ori. Sesiunea de depunere a proiectelor în sistemul electronic PNRR ar urma să fie deschisă în perioada 01.02.2024 - 29.03.2024.

Apelul de proiecte are un buget total estimat de 150 milioane de euro (echivalent în lei).

5. Fonduri europene pentru fermieri și antreprenori din sectorul agro-alimentar

  • Intervenția DR 22 - ajutoare pentru firme de procesare a produselor agro-alimentare. Se pot obține sume maxime de câte 3 milioane sau 7 milioane sau 10 milioane de euro pe proiect, în funcție de tiăpul investiției. Bugetul total disponibil: 210.300.000 EUR. Sesiunea de înscrieri la aceste fonduri europene este deschisă în perioada 20 decembrie 2023 - 30 aprilie 2024, ora 16.00.
  • Intervenția DR 20 - „Investiții în sectorul zootehnic” - fonduri europene pentru fermierii care cresc animale. Valoare maximă de 2.000.000 euro/proiect. Sesiunea de înscrieri la AFIR are loc în intervalul: 20 decembrie 2023 – 30 aprilie 2024, ora 16.00.  Buget:  224.610.728 EUR.
  • DR 26 - „Înființarea sistemelor de irigații”. Fermierii români și forme asociative ale lor pot obține fonduri nerambursabile de maximum 500.000 EUR/beneficiar pentru înființarea sistemelor de irigații. Solicitanții vor putea depune proiectele online, pe site-ul AFIR, în perioada 15 ianuarie 2024, ora  09:00 - 14 mai 2024, ora 16:00 . Apelul are alocat un buget total de 102.421.176 EUR.
  • DR-15-Investiții în exploatații pomicole. Buget: 151,38 milioane EUR. Sesiunea de depunere a proiectelor: 8 ianuarie – 30 aprilie 2024.

 

6. Ajutoare de stat pentru producătorii de materiale de construcții-ConstructPLUS 2024

Pe scurt, schema de finanțare ConstructPLUS, producătorii de materiale de construcții vor putea obține ajutor de stat de maximum 50 de milioane de euro, reprezentând 25%-75% din valoarea proiectului, în funcție de locul investiției și dimensiunea firmei. Bugetul schemei pentru anul 2024 este de 149 de milioane de euro în total, din bugetul de stat, prin Ministerul Economiei.

7. Împrumuturi bancare pentru afaceri mici

Prin BT Mic, firmele pot obține împrumuturi de până la 120.000 de lei fără garanții materiale, pentru finanțarea micilor afaceri. Cu o garanție imobiliară, suma împrumutată poate urca până la 200.000 de lei.

 

Parallax

Vizualizari
60596
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri