Ajutoare de stat: S-au mai plătit 21 de firme la Măsura 2, în ultima săptămână

Un număr de 21 de beneficiari și-au primit banii la Măsusura 2 - granturi de capital de lucru de 2.000-150.000 de euro, în ultima săptămână, conform situației la zi raportate, vineri, 12 martie 2021, de Ministerul Economiei.

 
 

În ultima săptămână, la Măsura 2 s-au procesat 29 de cereri de finanțare după ce, în precedentele 2 săptămâni procesarea stagnase. De asemenea, 21 de firme și-au primit banii, în cuantum total de 7,32 milioane lei, în ultima săptămână, la Măsura 2.

În acest moment, au rămas 13.658 de firme admise la finanțare și neplătite. Până acum plățile s-au efectuat greoi pe fondul lipsei bugetului de stat pe anul 2021. Bugetul a fost publicat marți, 9 martie, în Monitorul oficial, fiind prevăzute resurse bugetate pentru plățile integrale. Cu toate acestea, Ministerul Economiei a precizat, marți, că doar 150 de milioane de euro se vor plăti în prima fază din bugetul pe anul 2021. Conform celor menționate de minister, plățile ar urma să înceapă după o săptămână de la publicarea bugetului, ceea ce ar însemna că marți-miercuri ar trebui să intre primii bani din calupul de 150 de milioane de euro. Având în vedere că ministerul a spus că ritmul de plăți ar urma să fie de până la 1000 pe zi, practic cei 150 de milioane de euro vor fi consumați într-o zi și vor ajunge la 1.000 de firme (la valoarea maximă a grantului).

 
 

Pentru restul firmelor statul mai vrea să deblocheze 500 de milioane de euro, dar susține că are nevoie de o nouă ordonanță de urgență. „Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată” - a anunțat ministerul.

Situația celor 3 măsuri de sprijin COVID pentru IMM la 12 martie 2021, ora 14.00:

Masura 1 – Microgranturi (câte 2.000 euro):     

  • Solicitari transmise: 29.250 de cereri,  în valoarea totală de 283.110.750 lei.

Toate solicitările au fost procesate:

  • În curs de clarificare: 19, în valoare de 183.901 lei.
  • Respinse: 9.648, în valoare de 93.382.992 lei.
  • Admise:  19.583  în valoare de 189.543.857 lei.
  • Contracte semnate: 17.309 în valoare de 167.533.811 lei.
  • Solicitari plătite: 17.193 în valoare de 166.411.047 lei.

        
Masura 2 – Granturi pt capital de lucru (câte 2.000-150.000 euro):

  • Solicitari transmise: 22.226 în valoare de 5.246.397.727 lei.
  • Solicitari neprocesate: 2.711 în valoare de 406.582.027 lei.
  • Solicitari procesate: 19.515 în valoare de 4.839.815.700 lei.

din care:         

  • In curs de clarificare: 56 în valoare de 44.033.695 lei.
  • Respinse: 2.733  în valoare de 493.078.805 lei.
  • Admise:   16.726 în valoare de 4.302.703.200 lei.
  • Contracte semnate: 3.171 în valoare de 1.098.745.204 lei.
  • Solicitari plătite: 3.068 în valoare de 1.080.036.833 lei.

        

Masura 3 – Granturi pt investitii (câte 50.000-200.000 euro):

  • Total solicitari transmise: 27.736 în valoare de 15.889.215.181 lei.

„Va fi operaționalizată și Măsura 3, granturi pentru investiții, blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante” - a dat asigurări Ministerul Economiei după adoptarea bugetului de stat de către Palament.