Noi finanțări pentru startup-uri IT, printr-un fond european de 60 milioane dolari

Startup-urile IT europene, aflate în stadiu incipient de dezvoltare, vor putea obține noi finanțări de capital de risc, printr-un fond de investiții în valoare de 60 de milioane de dolari, lansat joi, la Londra.

 
 

Fondul de investiții Moonfire își propune să acorde runde de finanțare pre-seed și seed, adică de ordinul zecilor de mii de dolari, până la 1 sau 2 milioane de dolari.

„Noi oferim fondatorilor de startup-uri primii bani, permițând astfel antreprenorilor remarcabili să construiască afaceri revoluționare, cu puterea tehnologiei. facem echipă cu cei mai inovatori fondatori de startup-uri early-stage și constituim o rețea de angel investors pentru a contribui la o dezvoltare exponențială” - a anunțat fondul de investiții.

 
 

Investitorii suedezi consideră că în Europa nu sunt disponibile foarte multe finanțări de nvel seed, iar startup-urile europene de acest nivel „nu au primit aceeași atenție” de care se bucură cele din SUA și China.

Firma de investiții Moonfire Ventures LLP a fost deschisă în iulie 2019, la Londra, de către investitorul suedez Mattias Ljungman, fost partener în Atomico, unul dintre cele mai puternice fonduri venture capital din Europa.