Ajutoarele de stat de 300 milioane EUR pentru firme: A început sesiunea de înscrieri 2022, Ministerul Economiei așteaptă documentele în plic, la registratură

Ministerul Economiei a deschis, până la urmă, marți, 1 noiembrie, înscrierile la ajutoarele de stat care ar urma să aibă o valoare totală de 300 de milioane de euro, firmele din industria prelucrătoare putând să aplice la finanțare doar cu documente în format fizic.

 
 

Companiile eligibile vor putea depune cererile pentru acordul de finanțare a investițiilor în perioada 1 noiembrie 2022 – 16 decembrie 2022. Așa cum am arătat anterior pe StartupCafe.ro, documentele se depun doar în format fizic și vor fi înregistrate la registratura Ministerului Economiei, de la București, în programul său.

Cererile de finanțare, însoțite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului se transmit la registratura Ministerului Economiei, Calea Victoriei nr.152, sector 1, București, menționându-se pe plic ”Direcția Politici Industriale și Competitivitate – Serviciul Ajutor de Stat”, în intervalul orar:  

 
 

L-J: 8.30 – 17.00
V: 8.30 – 14.30.

Oamenii de afaceri pot cere clarificări suplimentare referitoare la prevederile acestei scheme de ajutor de stat la adresa de e-mail: ajutordestat@economie.gov.ro

„Ajutorul de stat în valoare de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 si anul 2023 va fi la dispoziția industriei prelucrătoare și va ajuta companiile românești, în această perioadă plină de provocări, să-și dezvolte noi linii de producție, să se retehnologizeze și să-și achiziționeze echipamente performante. Unul dintre obiectivele pe care schema de ajutor de stat, finanțată de Ministerul Economiei, le urmăreşte este menținerea și crearea de locuri de muncă în zone mai puțin dezvoltate. De asemenea, sunt încurajate investițiile verzi, acesta fiind unul dintre criteriile de eligibilitate. Ne dorim astfel ca întreprinderile, în număr tot mai mare, să-și extindă investițiile în România și cât mai multe companii românești din industria prelucrătoare să beneficieze de această schemă de ajutor de stat”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027.

 Ajutoarele de stat din bugetul național se adresează și firmelor mici și mijlocii, dar valoarea minimă a investiției necesare este atât de mare încât companiile mari par să fie potrivite pentru aceste granturi.

Investiția minimă pe care o firmă trebuie să o facă este de 3 milioane de euro, cheltuieli eligibile, iar beneficiarul trebuie să asigure măcar 25% din sumă, iar pentru anumite județe, mult mai mult. Un aport propriu de minimum 750.000 de euro plus cheltuielile neeligibile reprezintă o barieră serioasă pentru un IMM obișnuit.

Valoarea ajutorului de stat poate ajunge până la 45 de milioane de euro pe proiect, iar intensitatea acestuia până la 75%, în funcție de locul investiției. IMM-urile beneficiază de intensitate sporită cu până la 20 de puncte procentuale. Anexa 2 la HG 959/2022 menționează intensitatea sprijinului pe fiecare regiune de dezvoltare.

Ministerul Economiei va gestiona schema multianuală de granturi de la bugetul de stat, pentru investiții inițiale ale companiilor din industria prelucrătoare, în valoare totală de 300 de milioane de euro. Schema se va aplica în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027, în baza acordurilor pentru finanţare emise.

Ajutoarele vor fi acordate pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, fiind considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două.

Domeniile eligibile la ajutoarele de stat

Lista codurilor CAEN eligibile este la anexa 1 la HG 959/2022 și cuprinde de la fabricarea băuturilor și a produselor textile până la prelucrarea lemnului și fabricarea mobilei.

Clic pt a extinde foto

Grila de punctaj a eliminat un criteriu discriminator prin care firmele cu capital majoritar străin erau depunctate în versiunea din 12 august a documentului.