Claudiu Zamfir

„Bătaie” pe fondurile europene pentru tineri fermieri

Thumbnail

Fondurile europene de maximum 70.000 de euro fiecare pentru tineri fermieri s-au epuizat înainte de finalizarea perioadei inițiale de înscrieri, a anunțat, vineri, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Fondurile solicitate în cadrul Submăsurii 6.1 - „Instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) au ajuns la un procent de peste 150% din totalul fondurilor alocate pentru perioada de tranziție 2021 – 2022, astfel fiind închisă sesiunea de primire a cererilor de finanțare prin sM 6.1, în data de 8 octombrie 2021.

Înscrierile au început pe data de 27 august și aveau termen maxim 26 noiembrie 2021, ora 16:00, însă bugetul a fost suprasubscris mult mai rapid și s-a închis sesiunea.

În total, AFIR a primit online 4.302 cereri de finanțare, din care 3.383 de solicitări de finanțare au fost depuse de tinerii fermieri de la nivel național (componenta național inclusiv zona ITI – Delta Dunării) și alte 919 cereri de finanțare au fost depuse de tinerii din zona montană (componenta zona montană).

Valoarea totală a fondurilor europene solicitate este de 200.280.000 de euro, peste dublul alocării de 100.000.000 de euro, împărțită astfel: 155.270.000 de euro pentru tinerii de la nivel național și 45.010.000 de euro pentru tinerii din zona montană.

Fondurile disponibile pentru tinerii fermieri din teritoriu național s-au epuizat până pe 2 octombrie 2021, iar suma alocată tinerilor fermieri din zona montană s-a epuizat vineri, 8 octombrie 2021.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse ajunge la un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective. Excepție fac primele 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere din cadrul sesiunii, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii.

Parallax

Vizualizari
4710
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri