Claudiu Zamfir

Fond de 300 milioane dolari pentru startup-uri tech, de la un investitor Revolut, Wise, Dropbox

Thumbnail

Startup-urile de tehnologie aflate în stadiu incipient de dezvoltare vor putea obține noi finanțări de capital de risc printr-un fond de 300 de milioane de dolari, lansat joi de Index Ventures, un mare investitor care a sprijinit anterior companii din SUA și Europa, ca Revolut, Wise sau Dropbox.

Noul fond Index Origin II este cu 100 de milioane de dolari mai mare decât precedentul fond de acest gen lansat de compania de investiții britanică-americană.

Fondul de investiții caută „antreprenori extraordinari”, să le acorde finanțări de tip seed, care în mod obișnuit au o valoare de la sute de mii de dolari până la 2 milioane de dolari. În schimb, fondul oprește o participație minoritară din business.

În plus, Index Ventures le va oferi startup-urilor early stage și asistență în recrutarea de personal,  atragerea primilor clienți, precum și sprijin tehnic cu ingineri, experți în vânzări, în finanțe și alte aspecte ale afacerilor.

Fondul Index Origin II va urmări să atragă, în rundele de finanțare pe care le conduce, investitori business angels și alte fonduri seed.

„Căutăm următoarea generație de antreprenori care sunt gata să se întrebe: <<Ce-ar fi să...?>> Și credem că acesta este momentul potrivit pentru a pune aceste întrebări. Antreprenorii extraordinari reușesc indiferent de macrodinamică. Ei nu încep o afacere bazată pe piețe în creștere și investitori la modă, ci sunt conduși de o misiune singulară și o convingere totală” - spune Index Ventures.

În Europa, firma de investiții are birouri la Londra și la Geneva, iar în SUA are sedii la San Francisco și New York.

Parallax

Vizualizari
669
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri