Daniel Secareanu

GHID SEM - Search Engine Marketing: Ce este, la ce te ajută

Thumbnail

SEM este un acronim ce înseamnă Search Engine Marketing sau marketing prin intermediul motoarelor de căutare. Mai exact, SEM este o tehnică de marketing ce plasează anunțuri publicitare în paginile de rezultate ale motoarelor de căutare în baza cuvintelor cheie utilizate de către utilizatorii online pentru a căuta diverse informații.

SEM este o formă foarte valoroasă de publicitate online deoarece utilizatorii ce caută informații prin intermediul motoarelor de căutare își declară de fapt interesul față de ceea ce își doresc (să afle sau să chiar să cumpere). Acest lucru permite companiilor să liciteze pe cuvintele cheie ce compun aceste căutări pentru a afișa un mesaj relevant pentru interesul exprimat al utilizatorilor.

Atunci când este folosit corect, SEM reprezintă un mod eficient de achiziție de vizitatori pentru un site și conversie a acestora în potențiali cumpărători, oferindu-ți oportunitatea de a ajunge la potențialii tăi clienți fără a investi sume mari de bani în marketing pentru a genera notorietate brandului tău, toate acestea cu un ROAS (return on ad spend) foarte bun.

La finalul acestui ghid vei ști:

  • cum funcționează motoarele de căutare

  • cum colectezi interesul utilizatorilor online prin intermediul SEM

  • cum utilizezi AdWords pentru campaniile tale SEM

  • cum îți structurezi contul de AdWords

  • cum definești o strategie SEM

  • cum îți optimizezi campania

  • 10 erori frecvente care te pot costa bani

Cum funcționează motoarele de căutare?

Haideți însă să facem un scurt pas în spate și să vedem cum funcționează de fapt motoarele de căutare și de ce în contextul acesta SEM este atât de important. Pe scurt, motoarele de căutare au două funcționalități principale:

(1) vizitarea și indexarea site-urilor web (pentru a putea răspunde întrebărilor utilizatorilor);

(2) afișarea unor pagini de rezultate ce listează site-urile web considerate a fi cele mai relevante pentru anumite căutări;

Vizitarea și indexarea paginilor site-urilor web se realizează prin intermediul unor programe software automatizate numite roboți (în engleză: robots, crawlers, spiders) ce vizitează site-urile web și salvează informația de pe acestea în baze de date.

Principala responsabilitate a motoarelor de căutare este să ofere informații relevante utilizatorilor lor. Motoarele de căutare sunt practic niște mașini ce oferă răspunsuri la întrebările utilizatorilor prin intermediul unor pagini ce listează site-urile ce oferă informații relevante. Pagina de răspunsuri a unui motor de căutare este numită SERP în limba engleză, adică Search Engine Result Page.

Un aspect important al optimizării site-ului pentru motoarele de căutare este că ajută atât utilizatorii cât și motoarele de căutare să înțeleagă în detaliu conținutul site-ului tău și cum pot fi paginile acestuia utile pentru utilizatori. De aceea este foarte important să îți cunoști potențialii clienți și să încerci să le oferi conținut relevant prin intermediul site-ului tău.

Cum colectezi interesul utilizatorilor online prin intermediul SEM?

În general, utilizatorii caută prin intermediul motoarelor de căutare informații de trei tipuri:

(1) acțiune: vreau să fac ceva, cum ar fi să cumpăr un bilet de avion sau să ascult o melodie;

(2) întrebare: vreau să aflu ceva, cum ar fi care este cel mai bun restaurant din oraș sau cum să îmi repar singur bicicleta;

(3) direcționare: vreau să ajung pe un anumit site, cum ar fi un site de știri sau site-ul cinematografului CinemaCity;

 

Thumbnail

 

Paginile de răspuns la căutări ale Google oferă răspunsuri la aceste tipuri de întrebări prin mai multe modalități, de la zone informative și anunțuri plătite până la link-uri organice către site-urile ce oferă conținutul cel mai relevant pentru căutările efectuate de către utilizatori.

Investiția în SEM îți garantează astfel faptul că mesajele tale vor fi afișate la locul și în momentul potrivit în fața potențialilor clienți ce și-au exprimat deja interesul pentru produsele sau serviciile tale. Deoarece gradul de relevanță al anunțurilor publicate prin intermediul SEM este mult mai mare decât publicitatea online tradițională (de tip display sau chiar video), probabilitatea ca un utilizator online să dea click pe un astfel de anunț este mult mai mare.

Cum utilizezi AdWords pentru campaniile tale SEM?

Deoarece Google are o cotă de piață de aproximativ 70% (urmat de Baidu, Bing și Yahoo!), principala platformă folosită de către companiile mici și mijlocii pentru a derula campanii de SEM este AdWords, platforma Google ce îți permite să îți afișezi mesajele în paginile de răspuns ale căutărilor utilizatorilor realizate în cadrul motorului de căutare Google.

Cele trei elemente principale pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vrei să derulezi campanii SEM prin intermediul AdWords sunt cuvintele cheie, mesajele pentru utilizatori și pagina unde vrei ca aceștia să ajungă în urma unui clic dat pe un mesaj. Începi prin a defini un set de cuvinte cheie în baza cărora AdWords să afișeze mesajele tale atunci când utilizatorii caută acele cuvinte. Creezi apoi mesaje relevante pentru acele cuvinte cheie dar și atractive pentru a convinge utilizatorii să dea clic pe ele astfel încât să ajungă pe site-ul tău. Obiectivul site-ului tău este de a convinge utilizatorii să convertească într-un anumit fel: fie să cumpere un produs, fie să descarce un document, fie să îți lase datele de contact.

Înainte de a începe însă orice campanie de AdWords ar trebui să te asiguri că următoarele lucruri sunt deja acoperite pentru că altfel acestea pot afecta negativ rezultatul campaniei tale:

  1. Implementează pixelul de tracking AdWords în site-ul tău pentru a măsura conversiile și pentru a-ți permite să construiești liste de remarketing (AdWords -> Tools -> Measurement Conversions -> + Adaugă conversie nouă);

 

Thumbnail

 

  1. Leagă contul tău de AdWords de contul tău de Google Analytics pentru a avea acces în Analytics la datele de campanie din AdWords și pentru a putea aduce în AdWords liste de audiență din Analytics pentru a fi folosite în campaniile tale;
     

  2. Optimizează-ți site-ul pentru o mai bună experiență a utilizatorului și o mai bună viteză de încărcare a paginilor pentru că utilizatorii nu mai au răbdare să aștepte mai mult de 5-7 secunde ca un site să se încarce și un site neoptimizat poate însemna o rată de conversie mai mică și deci mai puține vânzări;

 

Thumbnail

 

4. Optimizează-ți site-ul și pentru dispozitivele mobile deoarece peste 50% din traficul global de Internet este deja mobil și este important ca potențialii tăi clienți să aibă o experiență plăcută atunci când îți vizitează site-ul de pe telefonul mobil;
 

5. Nu uita să îți creezi o prezență în platforma Google MyBusiness, mai ales dacă ai o afacere locală, pentru că asta îți va permite să folosești extensiile locale din AdWords ce vor oferi informații despre locația magazinului tău și orarul său de funcționare;

 

Thumbnail

 

Cum îți structurezi contul de AdWords

Primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când îți deschizi un cont de AdWords este să îl structurezi în așa fel încât să îți permită să organizezi logic campaniile și să optimizezi ușor diferite tipuri de reclame sau seturi de reclame. Poți să optezi pentru două tipuri de cont, cel standard ce îți oferă control deplin asupra campaniilor sau cel de tip expres care include mai multe automatizări dar o ofertă limitată de formate și opțiuni.

Cel mai important lucru în legătură cu contul tau de AdWords este că tu trebuie să fi proprietarul acestuia deoarece ai nevoie să introduci date despre afacerea ta, cum ar fi numele companiei sau datele de facturare. Dacă ai nevoie să dai acces unor angajați sau unei agenții pentru a gestiona campaniile de AdWords în locul tău, poți face acest lucru foarte ușor invitând persoane noi în baza unei adrese de email.

Un lucru important de avut de vedere este faptul că anumite componente ale contului AdWords, odată setate, nu mai pot fi modificate. Mai precis, moneda și fusul orar.

 

Thumbnail

 

La nivel de campanie poți gestiona obiectivele, bugetul și unde anume se vor afișa mesajele tale. Ideal, îți definești campaniile în funcție de obiectivele pe care le ai pentru afacerea ta dar și în funcție de alte atribute ale campaniei ce ar putea fi relevante, cum ar fi locația potențialilor clienți sau formatul de mesaj dorit (text, display, video).

Pentru o mai bună gestiune a campaniilor, încearcă să le structurezi și să le denumești astfel încât să îți fie ușor să le recunoști. Poți crea de exemplu două campanii diferite, una pentru cuvintele cheie ce țin de brand-ul tău (Search-Brand) iar alta pentru cele ce restul de cuvinte cheie (Search-NonBrand). Poți separa campaniile și în baza unor categorii de produse diferite pe care vrei să le promovezi în mod diferit (Search-NonBrand-Categorie1) sau în funcție de locație, limbă sau evenimente speciale (Search-BlackFriday).

 

Thumbnail

 

Odată definit obiectivul campaniei și rețeaua în care vrei ca mesajul tău să fie transmis, treci la structurarea cuvintelor cheie in grupuri în funcție de temele sau categoriile din care acestea fac parte. Pe același model, poți grupa și mesajele în grupuri de mesaje (Ad Group) ce au un landing page comun și se vor afișa în baza unui grup de cuvinte cheie predefinit.

 

Thumbnail

 

Un exemplu de structură de grupuri de mesaje corelate cu un set de cuvinte cheie și câteva exemple de mesaje poate fi vizualizat în imaginea de mai jos.

 

Thumbnail

Cum definești o strategie SEM

Odată identificat setul de cuvinte cheie relevante pentru afacerea ta este important să te asiguri că îți permiți să licitezi pe cuvintele cheie și că acest lucru va genera vânzări pentru afacerea ta. Pentru asta, trebuie să calculezi costul maxim potențial (Max CPC = cost per clic maxim) ținând cont de câteva elemente: profitul mediu obținut per client, marginea de profit și rata de conversie a site-ului. Formula este următoarea:

Max CPC = (profit per client) x (1 – marja profit) x (rata conversie site)

Să presupunem că profitul mediu per client este de 100 RON, marja de profit este 10% iar rata de conversie a site-ului web este de 1%. În acest caz:

Max CPC = (100) x (1 – 0.1) x 1% = 0.9 RON

Dacă Max CPC este similar cu CPC-ul estimat de Google în Keyword Planner atunci totul este în regulă. Dacă nu, va trebui să încerci să optimizezi profitul mediu per client, marja de profit sau rata de conversie a site-ului.

Pe lângă strategia manuală de optimizare a costului per clic, în funcție de obiectivele tale, poți aborda și o strategie de cost per acțiune dacă dorești conversii (lead-uri sau vânzări) sau o strategie de cost per view sau per mia de afișări dacă ai un obiectiv de notorietate sau interactivitate. În plus, AdWords îți oferă mai multe tipuri de strategii automatizate pentru campaniile tale, anume:

  1. Target CPA: optimizare a numărului de conversii în baza costului per conversie stabilit;

  2. Target ROADS: optimizare a valorii conversiei în funcție de costul per conversie;

  3. Maximizare clic-uri: optimizare a numărului ide clic-uri în funcție de bugetul disponibil;

  4. Maximizare conversii: optimizare a numărului de conversii în baza unei strategii de licitare de tip CPC sau CPM;

  5. Locația în pagină: optimizarea locației din pagina de rezultate pentru a ajunge într-o poziție cât mai bună;

  6. Depășirea concurentului: dacă vrei să te afișezi într-o poziție mai bună decât un competitor (disponibilă doar în cadrul unei strategii de portofoliu);

  7. CPC extins: optimizarea numărului de conversii cu păstrarea costului per clic la o valoare cât mai apropiată de cea configurată manual;

Pe lângă strategia de campanie, este important să îți cunoști foarte bine competiția, să știi pe ce cuvinte cheie licitează și ce mesaje folosește, deoarece acest lucru îți va permite să îți optimizezi propriile campanii dar și să te diferențiezi față de aceștia oferind potențialilor cumpărători motive puternice de a te alege pe tine ca potențial furnizor. În esență, trebuie să poți răspunde la întrebarea de ce ar cumpăra un potențial client de la tine și nu de la oricine altcineva ce oferă produse sau servicii similare. Ce poți oferi astfel încât un utilizator să fie puternic atras de oferta ta irezistibilă?

Cum îți optimizezi campania

Dacă ai ținut cont până acum de informațiile din acest articol ar trebui să îți fie foarte ușor să îți optimizezi campaniile de AdWords. Elementele principale la care trebuie să te uiți sunt: opțiunile de targetare ale mesajelor (cuvinte cheie folosite, profile demografice, geolocație, device sau perioadă a zilei), calitatea mesajelor (titlu, descriere, relevanță, landing page, extensii) și a paginii pe care ajung utilizatorii atunci când dau clic pe mesaj (relevanța conținutului din pagină comparativ cu cuvintele cheie targetate și textul mesajului dar și experiența utilizatorului atunci când interacționează cu pagina respectivă).

De multe ori, importanta landing page-ului nu este suficient luată în considerare atunci când se implementează o campanie de tip SEM. Ideea este că poți aduce utilizatori pe site-ul tău prin intermediul campaniilor de tip SEM, dar este site-ul tău construit în așa fel încât să încurajeze acești potențiali clienți să cumpere de la tine? Pentru mai multe informații despre ce ar trebui să ții cont pentru ca site-ul tău să livreze rezultate, citește acest ghid de la Google.

Este important pentru optimizarea campaniilor tale de AdWords să iei în calcul indicatorii de performanță ai campaniilor tale, anume rata de clic a anunțurilor (CTR), costul per clic (CPC) dar și rata de conversie a utilizatorilor din vizitatori ai site-ului în clienți.

Pentru a putea măsura conversiile și a calcula rata de conversie a site-ului este important să definești aceste conversii în contul tău de AdWords și apoi să le verifici și prin intermediul Google Analytics (cele două platforme trebuie să fie conectate pentru ca informațiile despre conversii să fie disponibile în ambele).

Toate aceste elemente contribuie la scorul calitativ pe care Google îl acordă anunțurilor din campaniile SEM derulate în AdWords. Dacă vrei să afli mai multe cum poți să îți îmbunătățești rezultatele campaniei prim îmbunătățirea scorului calitativ al mesajelor tale, studiază acest ghid de la Google.

10 erori frecvente care te pot costa bani

1.   Gruparea incorecta a cuvintelor cheie: este important să nu amesteci toate cuvintele cheie într-un singur grup ci să le separi în grupuri diferite în funcție de obiectivele tale și de temele generale din care acestea fac parte pentru ca anunțurile tale să fie cât mai relevante setului de cuvinte cheie cu care sunt grupate – poți afla mai multe despre asta aici;

2.   Utilizarea cuvintelor cheie în mod greșit: este important să te asiguri că folosești corect cuvintele cheie cu opțiunile de potrivire corecte, anume potrivire amplă (broad match), potrivire a expresiei (phrase match) sau potrivire exactă (exact match) – poți afla mai multe despre asta aici;

3.   Neutilizarea cuvintelor cheie negative: este important să elimini din setul de cuvinte cheie pe acelea ce nu se potrivesc cu obiectivele tale – poți afla mai multe despre asta aici;

4.   Ignorarea informațiilor de performanță: nu te baza doar pe impresia ta cum că un anunț ar trebui să funcționeze eficient deoarece pare atractiv ca mesaj, asigură-te întotdeauna că și rapoartele de performanță validează acest lucru;

5.   Nelicitarea propriului brand: nu te baza pe faptul că brandul propriu apare organic în paginile de rezultate ale motoarelor de căutare, deoarece s-ar putea ca alte companii să se folosească de acest lucru în locul tău (deși acest lucru încalcă politica Google);

6.   Necunoașterea valorii clienților: este important să știi cât de profitabil este un client (LTV = Customer Lifetime Value) pentru că altfel s-ar putea să plătești mai mult pentru achiziția acelui client decât valoarea pe care acesta o va genera pentru afacerea ta – poți afla cum să calculezi acest lucru aici;

7.   Ne testarea poziționărilor optime: dacă obiectivul tău este fii vizibil atunci poate că este o idee bună să fi prezent în prima sau a doua poziție în pagina de rezultate, dacă însă obiectivul tău este să fi eficient din punct de vedere al costurilor atunci s-ar putea ca o poziționare pe locurile 3-5 să fie mai eficientă;

8.   Necunoașterea competiției: este foarte important să îți cunoști competiția, să știi ce cuvinte cheie folosește, cum comunică prin anunțuri și cum arată site-ul lor pentru că altfel este dificil să te poziționezi diferit pentru a atrage potențialii clienți să cumpere de la tine;

9.   Așteptările nerealiste: dacă bugetul tău este prea mic sau perioada în care ai decis să derulezi campanii SEM este prea scurtă, aceste lucruri nu îți vor oferi multe oportunități să ajungi în fața multor utilizatori cu anunțurile tale și nici nu îți vor permite să testezi prea mult pentru a optimiza performanța campaniilor tale;

10.   Utilizarea greșită a land page-ului: probabil cea mai mare greșeală a companiilor ce derulează campanii SEM prin intermediul AdWords este să nu trimită potențialii clienți în pagina potrivită pentru aceștia, preferând varianta simplă de a duce trafic în homepage-ul site-ului – acest lucru se întâmplă frecvent în special în cazul magazinelor online ce au foarte multe pagini de categorie și de produs;

Câteva lucruri pe care e bine să le reții

Este important să fii atent la indicatorii de performanță importanți (KPI – key performance indicators) pentru campaniile tale SEM și pentru obiectivele afacerii tale deoarece doar așa vei putea optimiza performanta campaniilor pentru a obține un ROADS (return on ad spend) bun.

  1. CPC (cost per clic) sau costul pentru fiecare clic generat prin intermediul campaniilor tale SEM – cu cât mai mic este CPC-ul cu atât mai eficientă este campania ta de achiziție de potențiali clienți;

CPC = buget investit / număr de clic-uri obținut

  1. Max CPC (costul maxim per click) sau costul maxim pe care îl poți plăti pentru un click astfel încât costul de achiziție al potențialului client să îți genereze profit dacă acesta se transformă în cumpărător;

Max CPC = (profit per client) x (1 – marja profit) x (rata conversie site)

  1. CTR (click through rate) sau procentajul de afișări ce se transformă în clic. Cu cât mai mare este CTR-ul cu atât mai eficientă este campania ta în a convinge potențialii cumpărători să afle mai multe despre oferta ta;

CTR = număr de clic-uri / număr de afișări

  1. CR (conversion rate sau rată de conversie) sau procentajul de clic-uri ce se transformă în conversii, adică procentajul dintre utilizatorii ce au ajuns pe site-ul tău în urma unui anunț și care au cumpărat ceva sau ți-au lăsat datele de contact;

CR = număr de conversii / număr de clic-uri

  1. CPA (cost per achiziție) sau costul pentru fiecare achiziție de client;

CPA = buget investit / număr de conversii

Reține: cu cât mai mici sunt costurile tale și cu cât mai mari sunt ratele de conversie cu atât mai eficientă și mai profitabilă este campania ta SEM. Este recomandată abordarea prin intermediul căreia îți setezi obiective specifice de performanță a campaniei tale SEM în baza acestor indicatori.

Concluzie - Valoarea SEM pentru micile afaceri

Succesul online pentru o companie mică depinde de o strategie detaliată ce trebuie să combine o multitudine de canale digitale pe care, de cele mai multe ori, micii antreprenori nu le stăpânesc suficient de bine. În acest context, o strategie axată în principal pe optimizarea site-ului pentru motoarele de căutare și pe marketingul prin intermediul motoarelor de căutare poate să genereze succes în afaceri la costuri competitive în majoritatea industriilor în care este aplicată.

Deoarece o mare parte dintre utilizatorii online caută informații prin intermediul motoarelor de căutare (peste 4.5 miliarde de căutări zilnice pe Google la nivel mondial) în contextul dorinței de achiziție a unui produs sau serviciu, prioritizarea SEM în cadrul strategiei de marketing digital a unei companii devine un imperativ. În plus, costul SEM poate fi controlat foarte ușor astfel încât să se potrivească nevoilor și constrângerilor oricărei afaceri.

Pentru mai multe informații despre SEM și cum te poate ajuta să îți crești afacerea îți recomandăm să urmărești video-urile AdWords de pe YouTube și să studiezi tutorialele AdWords de la Google.

În concluzie, iată care sunt pașii pe care să îi urmezi în implementarea propriilor campanii SEM:

  • asigură-te că website-ul afacerii tale oferă o bună experiență de navigare vizitatorilor, are o viteză de încărcare optimă, atât pe website cât și pe mobil, pixelul de tracking Adwords este instalat în website, contul de Adwords este conectat la cel de Google Analytics și ești prezent în platforma Google MyBusiness;

  • structurează-ți  contul de Adwords pornind de la structura website-ului, într-o manieră simplu de urmărit și de optimizat;

  • găsește strategia SEM potrivită pentru obiectivele afacerii tale, care să îți ofere un avantaj competitiv în piață;

  • monitorizează-ți și optimizează-ți campaniile

  • și ține seama de erorile cele mai frecvente care îți pot micșora bugetul

Studiu de caz: Cum folosești Google Trends & Search Console pentru a genera trafic de calitate și noi clienți

Obiective

O companie de coaching din România dorea să își extindă activitatea de marketing în mediul online pentru a automatiza și eficientiza procesul de marketing și pentru a genera mai multe contacte pentru echipa de vânzări, contacte care să se concretizeze ulterior în clienți la un cost de achiziție mult mai bun decât cel realizat prin efortul exclusiv al echipei de vânzări.

În același timp, compania dorea să își crească notorietatea astfel încât potențialii clienți ce doreau să se dezvolte din punct de vedere profesional pentru a avea o performanță mai bună în afaceri sau la locul de muncă să ia în considerare această companie ca fiind furnizorul principal și cel mai potrivit pentru această nevoie a lor.

Deoarece piața de coaching din România nu este foarte dezvoltată, compania a investit în crearea de conținut educațional și informativ pentru a crește și educa potențialii clienți, dar cu rezultate destul de limitate deoarece traficul pe site nu a crescut semnificativ în urma acestui proiect de optimizare pentru motoarele de căutare (SEO – search engine optimization).

Evaluând profilul audienței țintite, compania a observat de fapt că, pentru principalele domenii de interes pentru potențialii clienți, cum ar fi coaching, leadership, performanță sau dezvoltare personală, volumele de căutări din Google Trends erau destul de limitate. La fel de limitate in volum erau și cuvintele cheie în baza cărora ajungeau vizitatorii pe site-ul companiei de coaching. Analizând însă mai bine datele din Google Search Console, compania a descoperit un cuvânt cheie pe care nu îl luase în considerare în strategia sa de până acum – management – dar care genera volume de căutări de până la zece ori mai mari decât cuvintele cheie din lista sa inițială.

Strategie

Având în vedere că abordarea companiei era axată pe ideea că ideea de coaching și dezvoltare a abilităților de conducere nu înseamnă management așa cum consideră o mare parte a potențialilor clienți, campania SEM a ales să se folosească de căutările pe subiecte de management pentru a exprima și întări prin comparație ideea de leadership și performanță.

Dacă un manager de companie sau de divizie căuta informații despre managementul schimbării deoarece se afla într-o astfel de situație și se simțea copleșit, compania afișa în pagina de rezultate un mesaj ce spunea că răspunsul la schimbare este nu gestionarea acesteia ci dezvoltarea propriilor abilități de conducător cu ajutorul coaching-ului.

Acest mod personalizat și relevant de a atrage atenția potențialilor clienți prin intermediul unei campanii de SEM avea șansa unor rezultate interesante deoarece creștea expunerea companiei și a serviciilor acesteia către o audiență cu real potențial de a deveni client datorită numărului mult mai mare de afișări și de potențiali clienți atinși prin intermediul mesajelor de campanie.

Execuție

Deoarece management este un cuvânt cheie cu multiple posibile utilizări, pentru a optimiza costurile de achiziție a potențialilor clienți, compania a inclus în setul de cuvinte cheie definit în grupul de ad-uri relaționat doar acele cuvinte cheie și fraze relevante domeniului țintit (de ex. management al schimbării, management al stresului, management operațional, managementul echipei, etc.).

Pentru a se asigura că site-ul web răspunde corect acestor cuvinte cheie și pentru a optimiza scorul calitativ al anunțurilor și deci și performanța campaniei, compania a creat câteva articole axate pe diferențele dintre management și leadership și cum managerii pot ajunge la performanță reală prin intermediul coaching-ului pe care le-a folosit ca landing page-uri în diverse grupuri de anunțuri. În același timp, pentru promovarea și înscrierea în cadrul unor evenimente dedicate acestor subiecte, compania a creat chiar o pagină dedicată în site.

În plus, pentru a nu pierde potențialii clienți ce și-au exprimat interesul pentru serviciile companiei vizitând site-ul acesteia în urma campaniilor de SEM, compania a creat și liste de remarketing în baza categoriilor de servicii oferite, folosindu-se ulterior de Google Display Network pentru a retrimite mesaje relevante vizitatorilor site-ului, pentru a-i readuce pe site și a-i convinge să își lase datele de contact pentru a fi contactați de către echipa de vânzări.

Rezultate

Impactul campaniei de SEM a început să se vadă foarte repede. Traficul pe site s-a dublat din prima lună de campanie iar numărul de contacte colectate automat prin intermediul formularelor de contact din site s-a dublat și el. În plus, a crescut și calitatea contactelor prin calificarea acestora în baza istoricului de navigare a paginilor de conținut din site, rata de conversie de la contact la client crescând cu peste 50%. Acest lucru a dus la o optimizare a costului per contact (CPL – cost per lead) provenit din campania de marketing online cu peste 300% comparativ cu costul inițial al unui contactul generat manual de echipa de vânzări în baza unui proces de cercetare, calificare a interesului potențial și interpelare directă.

Resurse de studiu pentru Search Engine Marketing

6 trucuri pentru un site de firma bine pregatit inainte de lansarea oficiala

https://netmarketshare.com/search-engine-market-share.aspx

Adwords

Adwords Express

https://blog.tryadhawk.com/google-adwords/adwords-account-structure-guide

https://cdn2.hubspot.net/hubfs/53/How_to_Use_Google_AdWords.pdf

Adwords Help - Understanding Landing Page Experience

Adwords Help - Is your website ready to deliver results?

Adwords Help - Using Quality Score to Guide Optimizations: Google Best Practices

Adwords Help - Basic tips for building a keyword list

Adwords Help - About keyword matching options

Adwords Help - About negative keywords

Google Advertising Policies Help - Trademarks

Customer Lifetime Value

http://www.internetlivestats.com/

Tutorial, Guides, and Support for AdWords Help Center

https://en.wikipedia.org/wiki/Coaching 

Google Trends

Google Search Console

Parallax

Vizualizari
2428
Conţinut
Parerea ta despre articol
2.928
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 3.33

publishing: 2.78

expertise: 5

rating: 2.928

Marketing
Digital marketer with a strong background in technology.
Articole publicate : 1
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri