Denisa Crăciun

Un startup de tehnologie pentru autobuze autonome vrea să obțină finanțare de la investitorii individuali de pe SeedBlink. Rundă evaluată la 150 milioane dolari

Adastec

Un startup din domeniul automatizării autobuzelor de dimensiuni mari, fondat de 5 antreprenori turci, caută finanțare de la investitorii privați de pe platforma românească SeedBlink.

ADASTEC a fost fondat în 2018 de 5 antreprenori turci, Atalay Taskoparan,  Ali Peker, Kerem Par, Kamil Guclu și Murat Emre Duman. Startup-ul a deschis runda de finanțare pe SeedBlink, tranzacția de tip private equity fiind evaluată la 150 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Startup-ul a introdus autobuze electrice autonome pe piața din SUA și UE și susține despre acestea că „sunt și de 5 ori mai eficiente din punct de vedere al costurilor decât autobuzele tradiționale, transformând sectorul transportului public”.

ADASTEC, cu 75 de angajați, dintre care 60 sunt ingineri, susține că a încheiat deja trei acorduri OEM (Original Equipment Manufacturer) cu producători importanți pentru producția de autobuze autonome: Karsan în Uniunea Europeană, Custom Denning în Australia și VMC în Statele Unite. Autobuzele au ajuns deja în SUA, Norvegia, Franța, România și Turcia, prin intermediul a cinci acorduri de implementare.

„ADASTEC dispune de o rezervă solidă de 32 de milioane de dolari, inclusiv 7 milioane de dolari deja contractați în Franța, Israel, Turcia, Germania și Australia, fiind pregătită pentru o expansiune rapidă la nivel global”, se mai arată în comunicat.

Cu finanțarea pe care vrea să o obțină, startup-ul vrea să se extindă și să implementeze autobuzele sale electrice autonome la nivel mondial.

„Suntem bucuroși să facilităm această rundă de finanțare pentru ADASTEC și să oferim investitorilor individuali români oportunitatea de a se alătura viziunii lor. Prin participarea la această rundă, investitorii pot juca un rol crucial în promovarea transportului sustenabil și pot susține expansiunea globală a ADASTEC. Credem în potențialul tehnologiei inovatoare dezvoltate de ADASTEC, în oportunitățile de afaceri pe care le prezintă, precum și în angajamentul lor de a revoluționa sectorul transportului public”, spune Andrei Dudoiu, Managing Partner SeedBlink.

Ali Peker, CEO ADASTEC, spune că „se preconizează că piața globală a autobuzelor va înregistra o creștere anuală de 8%, ajungând la 72 de miliarde de dolari până în 2028, comparativ cu 47 de miliarde de dolari în 2022. ADASTEC își propune să capitalizeze această oportunitate de creștere și să devină un lider de piață în domeniul autobuzelor electrice autonome”. 

Autobuzele electrice autonome dezvoltate de startup sunt dotate cu senzori, cameră și cu propriul software automatizat, flowride.ai. Tehnologia, susține startup-ul, permite autobuzelor să detecteze obiecte, să frâneze, să accelereze, să schimbe benzile și să efectueze toate manevrele convenționale. Autobuzele beneficiază de tehnologia vehicle-to-infrastructure (V2I) la intersecțiile de pe traseu, îmbunătățind ghidarea și siguranța pasagerilor.

Parallax

Vizualizari
202
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri