Denisa Crăciun

Se fac înscrieri: Concurs cu premii în bani pentru studenții români la arhitectură

concurs

Studenții români din domenii ca arhitectură, design, ingineria construcțiilor sau alte discipline conexe, indiferent de anul de studiu, pot participa la un concurs cu premii ce se va desfășura în două etape.

Înscrierile la faza națională se fac până pe 29 februarie 2024. Mai multe detalii găsiți AICI și AICI

Ajuns la a XIX-a ediție, concursul cere participanților să elaboreze propuneri de proiecte pentru revitalizarea unei zone situate în nord-estul orașului Helsinki, Finlanda.

Astfel, cei interesați să participe la Concursul de Arhitectură pentru Studenți trebuie să dezvolte un proiect de construcție bazat pe durabilitate atât pentru oameni, cât și pentru mediu, cu clădiri eficiente din punct de vedere energetic, cu emisii reduse de carbon și cu un grad ridicat de confort pentru ocupanți.

Studenții pot participa la competiția organizată de Saint-Gobain individual sau în echipe formate din maximum doi membri, alături de un profesor coordonator.

Competiția se desfășoară în două etape, națională și internațională, proiectul clasat pe locul I la nivel local urmând să intre automat în cursa internațională care pune la bătaie premii în valoare totală de 11.500 EUR. 

Una dintre principalele provocări ale acestei ediții constă în proiectarea unei clădiri rezidențiale noi, în paralel cu renovarea și conversia unei clădiri de birouri existente într-o funcțiune rezidențială destinată cazării colaboratorilor care lucrează pe termen scurt la proiecte, în cadrul acestor birouri - cercetători sau studenți.

În plus, participanții trebuie să conceapă interconexiunea acestor clădiri, integrând totodată și celelalte construcții aflate în zona de studiu, precum și spațiul exterior public. O atenție specială se acordă conceptelor de circularitate și reutilizare a materialelor și părților de construcție.

Parallax

Vizualizari
220
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri