Denisa Crăciun

Finanțare de 7,4 milioane EUR pentru un startup de sănătate mintală co-fondat de un român în Germania

idei-afaceri-dreamstime

Un startup IT de sănătate mintală înființat în Germania, cu un român printre fondatori, a obținut o finanțare de 7,4 milioane EUR.

Likeminded, startup deschis în 2020 la Berlin, de românul Ștefan Anca (CTO), Kimberly Breuer (CEO), Maximilian Heberger (co-CEO) și Josu García de Albizu (CPO), a obținut în luna august 2023 o investiție de 5,9 milioane EUR, iar acum a mai strâns încă 1,5 milioane EUR ce se adaugă la runda de finanțare ridicată anterior.

Startup-ul care oferă soluții digitale de sănătate mintală pentru companii ajunge, astfel, la o rundă de finanțare de 7,4 milioane EUR, potrivit Tech.eu.

Cele 1,5 milioane EUR obținute recent vin de la fondul de investiții din Berlin IBB Ventures și N&V Capital și vor fi folosite pentru dezvoltarea startup-ului, mai arată sursa citată. La investiția inițială, de 5,9 milioane EUR, obținută de Likeminded au participat Holtzbrinck Digital și Heartcore Capital.

Startup-ul a lansat o platformă digitală care oferă suport personalizat angajaților, pentru a preveni burnout-ul. Likeminded oferă sesiuni individuale, de grup și întâlniri online cu specialiști: terapeuți sau psihologi.

Cine este Ștefan Anca, românul care a co-fondat Likeminded

Ștefan Anca, co-fondator și CTO al startup-ului german, este absolvent al Poli București, dar a studiat și la Universitatea Jacobs din Bremen, unde a obținut o diplomă de licență în inginerie electrică și informatică și una de master în sisteme inteligente, conform profilului său de LinkedIn

În 2009, Ștefan, originar din București, s-a angajat ca inginer software la Contact Software, o firmă IT cu sediul în orașul german Bremen. Apoi, în 2012 a început să lucreze la Project A Ventures, un important investitor din Europa în domeniul tehnologiei, cu birouri în Berlin și Londra.

A urmat o perioadă când a lucrat ca dezvoltator de aplicații Android, apoi ca inginer IT la firme ca Mobimeo, din Berlin, care oferă servicii și consultanță IT, sau la BCG Digital Ventures, companie dezvoltatoare de software, unde a rămas până în 2020, când a co-fondat Likeminded. 

Parallax

Vizualizari
2097
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri