Răzvan Tătaru

Consumul de vin este mai mare decât producția internă, în România

Vin roșu și struguri

Consumul de vin din țară este mai mare decât producția internă, arată datele Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, respectiv analiza de piață referitoare la anul viticol 1 august 2022 – 31 iulie 2023, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.

Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole a centralizat și a transmis astăzi Comisiei Europene datele oficiale ale României destinate analizei de piață referitoare la ultimul an viticol.

Conform acestor date, România a produs 4.100.799 de hectolitri de vin, din care 800.524 hl de vin cu denumire de origine (PDO) și 283.567 hl de vin de indicație geografică (PGI). 2.869.184 hl de vin produs în România a fost fără indicație.

Prin comparație, în România s-a consumat 4.313.022 hl de vin în aceeași perioadă, dintre care 921.722 hl cu denumire de origine și 370.171 hl de indicație geografică.

Anul viticol 2022-2023

Datele referitoare la anul viticol 1 august 2022 – 31 iulie 2023 / Sursă: Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole

Anul viticol 2021-2022

Datele referitoare la anul viticol 1 august 2021 – 31 iulie 2022 / Sursă: Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole

Este de subliniat creșterea exporturilor pentru vinurile cu denumire de origine și indicație geografică, dar mai ales varietale și o scădere a importurilor cu 2% pentru vinurile cu denumire de origine și indicație geografică și cu 67% pentru cele fără indicație. Producția totală a scăzut de asemenea, datorită condițiilor climatice, însă dacă privim cu atenție putem remarca o creșterea a producției de vinuri cu denumire de origine în detrimentul celor cu indicație geografică și varietale, mai arată comunicatul.

Este un semnal important de maturitate a pieței de vin din România, potrivit experților. Consumatorii preferă vin mai puțin, însă de calitate, încadrându-ne astfel în tendițele mondiale de consum.

Parallax

Vizualizari
306
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri